În cazul în care alăptarea se întrerupe spontan, la copil apare un complex de separare, pierdere, care poate să îl însoţească întreaga viaţă. În cazul mamei, este dăunător sentimentul de vină. Ea simte cum suferă copilul, înțelege ca este un proces traumatizant. Starea de vină se întăreşte, formând un comportament nevrotic. Sunt atenţionările psihologului Daniela Sircu-Ursu.
Contactată de IPN, Daniela Sircu-Ursu spune că, atunci când copilul este lipsit brusc de laptele matern, este speriat că-şi va pierde mama, iar în viitor acesta va trăi mereu cu frica de a pierde persoana dragă. Există riscul să devină posesivi, să manifeste un comportament nevrotic în legătură cu ceea ce este preţios pentru ei. E o formă de comportament care face rău atât persoanei, cât şi celor din jur.
În momentul în care o mamă decide să înceteze alăptatul, trebuie să ţină cont şi de nevoia sa, nu doar de nevoia copilului. „Recomand încetarea alăptatului blând, pe etape. Atunci când, pas cu pas, mama e atentă la câte mese are pe zi copilul, scoate treptat câte una, în perioade de tip bine definite. De exemplu, pentru început, din cele cinci mese se scoate cea care este cel mai puţin importantă şi care poate fi înlocuită. O săptămână copilul e lipsit de această masă şi, pas cu pas, în timp se face încetarea alăptatului. În schimb, mama e prezentă alături de copil, îi oferă afecţiune, blândeţe, atenţie, adică mama nu dispare din viaţa copilului. Pentru el nu este traumatizant atât faptul că nu primeşte lapte, dar lipsa contactului cu mama”, explică specialista.
„Dacă încetarea alăptatului se face pas cu pas, copilul nu este traumatizat, el nici nu înţelege acest lucru. La sfârşit, când alăptatul se încetează şi noaptea, copilul trebuie să fie permanent lângă mama. Mama îl îmbrăţişează, îl legănă, îl ţine în braţe cu răbdare. Copilul, chiar dacă nu primeşte porţia de lapte, dar o are pe mama alături”, spune Daniela Sircu-Ursu.
Pentru a evita situaţiile tensionate în cuplu, psihologul recomandă partenerilor să fie mereu împreună, să facă o echipă, să fie atenţi la nevoile amândurora. „De exemplu, nu e bine ca tata să plece de acasă în această perioadă, să intervină bunica. Le recomand să păstreze aceleaşi obiceiuri, viaţa trebuie să rămână aceeaşi. Tata este mai atent, oferă mai mult sprijin mamei, pentru că ea trece printr-o perioadă traumatizantă. Îi asigură starea de bine prin ajutorul pe care îl oferă sau, chiar o poate o înlocui pe mama în unele momente, daca are un contact cu copilul, făcut anterior. Să menţină mediul obişnuit pentru copil, ca acesta să înțeleagă ca există stabilite”, a îndemnat Daniela Sircu-Ursu.
Psihologul a mai spus că este important ca decizia de încetare a alăptării sa-i aparţină mamei, să nu fie forţată de nimeni. „S-o facă lent, pe etape, dar să ajungă la finalitate. Să nu o facă prea târziu, pentru că nu e benefic pentru un copil sa fie alăptat după 2,5 ani. Nu mai este vârsta specifică pentru că suptul este inutil deja. Nu mai are niciun beneficiu faptul că copilul este alăptat. Continuarea alăptatului după 2,5 ani poate duce la tulburări de pronunţie şi articulaţie. Una an este prea puţin, iar 2,5 ani este prea mult. Înţărcatul se face la un an jumătate-doi, când copilul a primit deja tot de ce a avut nevoie”, subliniază psihologul, care este și specialist în logopedie.
O femeie care are starea de bine şi îşi simte nevoile, îşi ascultă intuiţia şi procedează aşa cum trebuie. Una care e îngrijorată, neliniştită, frustrată, influenţată de părerile celor din jur, nu poate simţi vocea intuiţiei şi se lasă convinsă la un an sa înceteze alăptatul şi apoi se simt vinovată peste ani, a mai spus Daniela Sircu-Ursu.
