Există mai multe riscuri ca partidele pro-europene care formează actuala coaliţie de guvernământ să piardă alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Societatea este dezamăgită de unele insuccese ale guvernării, iar presiunile Rusiei şi neînţelegerile dintre politicieni agravează situaţia. La un club de presă al Asociaţiei pentru Politică Externă, desfăşurat la IPN, directorul APE, Victor Chirilă, i-a sfătuit pe politicieni să-şi tempereze mesajele şi să anticipeze efectele negative asupra viitorului formaţiunilor lor şi al ţării.
Riscurile ca partidele pro-europene să piardă alegerile din toamnă sunt de natură externă şi internă. Victor Chirilă crede că presiunile Federaţiei Ruse asupra Republicii Moldova se vor intensifica. Acesta s-a referit la preconizata vizită a vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, la Chişinău, amintind că oficialul rus de fiecare dată a venit cu mesaje nediplomatice şi chiar cu avertismente că ţara va avea de suferit dacă va continua calea sa spre UE.
Directorul executiv al APE a menţionat că este foarte probabil ca situaţia din ţara vecină, Ucraina, să se agraveze, iar acest lucru va afecta şi mai mult economia Republicii Moldova şi va duce la nemulţumirea cetăţenilor. Plus la aceasta, expertul apreciază că şi relaţiile Federaţiei Ruse cu UE şi SUA pot degenera, iar Moldova va fi afectată şi ea din această cauză.
Drept riscuri interne, Victor Chirilă menţionează neînţelegerile dintre politicieni, scandalurile de corupţie şi trafic de influenţă. Societatea nu mai are încredere în aceste formaţiuni, ceea ce arată şi sondajele efectuate în ultima perioadă.
Victor Chirilă admite că se pot agrava relaţiile Chişinăului cu Comrat şi Bălţi, aceste neînţelegeri fiind alimentate din exterior pentru a tensiona situaţia din ţară. Expertul recomandă politicienilor să fie atenţi la tot ce se întâmplă în jur. Politicienii pro-europeni sunt sfătuiţi să nu se atace unii pe alţii deoarece ar putea eşua şi la identificarea unei echipe guvernamentale care să continue aplicarea reformelor începute.