Patru cetăţeni moldoveni, membri ai unui grup organizat, riscă de ani de închisoare pentru trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanței otrăvitoare – Mercur, în proporții deosebit de mari, tăinuind-o de controlul vamal. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), celor patru le-a fost înaintată învinuirea și aplicată măsura preventivă – arestul pe un termen de 30 zile, transmite IPN.
Potrivit PCCOCS, oficiul ,,Nord” al instituției, la 07 iunie, a fost începută respectiva urmărire penală, unde s-a stabilit că din grupare fac parte doi foşti angajaţi ai Ministerului de Interne, un agent al unei companii de asigurări, o persoană neangajată în câmpul muncii, dar şi alte persoane care la moment sunt neidentificate de către organul de urmărire penală.
La 10 iulie, grupul de procurori ai oficiului Nord al PCCOCS, de comun cu angajaţii SIS, au reţinut în flagrant delict membrii grupului, imediat după trecerea frontierei vamale a Republicii Moldova cu Ucraina, la punctul local de trecere a frontierei de stat „Clocuşna - Sokireanî”, situat în satul Clocuşna, Ocniţa. Aceştia aveau ascuns în secţiunea roţii de rezervă aproape un kilogram de Mercur, care valorează pe piaţa neagră aproape 12 mii de dolari.
Grupul de urmărire penală a descins la mai multe adrese din Ocniţa, efectuând percheziţii la domiciliile şi în automobilele membrilor grupului, unde au fost depistate urme ale infracţiunii şi ridicate arme, păstrate ilegal, mijloace băneşti presupuse a fi obţinute din activitatea criminală. În cazul constatării vinovăţiei, persoanele riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 10 ani.