Trei angajați ai unui centru de plasament pentru persoane cu dizabilități din Soroca au fost plasați în arest preventiv, fiind acuzați de trafic de ființe umane și determinarea unor persoane să depună declarații mincinoase. Printre cei reținuți este directorul instituției, transmite IPN.
Potrivit procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Soroca, doi învinuiți vor sta în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea a fost plasat în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.
Anchetatorii susțin că, în ultimii patru ani, angajații centrului au exploatat prin muncă beneficiarii instituției, profitând de vulnerabilitatea acestora. Persoanele cu dizabilități intelectuale erau recrutate, transportate și adăpostite la o fermă a complicilor, unde erau obligate să muncească fără a fi plătite.
Investigațiile arată că victimele nu au denunțat situația în care se aflau din cauza faptului că le era frică de posibile consecințe, inclusiv legate de îngrijirea lor.
Procurorii continuă cercetările pentru a stabili amploarea infracțiunilor și beneficiile materiale obținute de învinuiți.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă până la 20 de ani de închisoare pentru trafic de ființe umane, iar pentru infracțiune contra justiției, pedeapsa ajunge la trei ani de detenție.