Ridicaţi dintr-un garaj şi trimişi după gratii pentru trafic de droguri

Patru tineri cu vârsta cuprinsă între 22 și 30 de ani au fost reţinute fiind suspectaţi de comercializarea substanţelor narcotice și psihotrope. Unul dintre cei patru a fost arestat pentru 30 de zile, iar ceilalţi sunt cercetaţi în libertate, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei se menţionează că reţinerea a avut loc în sectorul Ciocana al capitalei, într-un garaj închiriat de către suspecţi, care era utilizat ca loc pentru separarea drogurilor în cantităţi mai mici și vinderea lor. Totodată, garajul era utilizat și pentru consumul drogurilor.

Ofiţerii de investigaţii au stabilit că bărbaţii comercializau marijuană și metamfetamină aduse de către unul dintre ei din regiunea Odesa. Metamfetamina era comercializată în cluburile de noapte din capitală.

Drogurile depistate au fost estimate la aproximativ 60 de mii de lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare. Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la șapte la 15 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.