Curtea Constituţională a respins sesizarea unui grup de deputaţi liberal-democraţi care au contestat constituţionalitatea încuviinţării de către Parlament a ridicării imunităţii parlamentare deputatului Vlad Filat. Încuviinţarea a fost declarată ca fiind constituţională, transmite IPN.
În şedinţa de marţi, 17 noiembrie, CC a hotărât că Parlamentul nu poate institui alte cvorumuri decizionale decât cele expres stabilite de Constituţie. Pentru a asigura principiul constituţional al transparenţei şi respondsabilităţii votul deputaţilor este deschis cu excepţia cazurilor prevăzute în Constituţie şi a situaţiilor excepţionale ce ţin de protecţia cetăţenilor şi de securitatea naţională.
Se declară neconstituţionale mai multe articole precum şi cuvântul „secret” din Regulamentul Parlamentului, dar şi din legislaţia privind statutul deputatului în Parlament. Până la revizuirea de către Parlament a dispoziţiilor legislative ce consacră cvorumuri decizionale şi secretizarea votului se vor aplica direct prevederile constituiţionale.
CC a adoptat o adresă Parlamentului privind modificarea legislaţiei care este contrară Constituţiei vizând stabilirea unor alte cvorumuri decizionale şi secretizarea votului.