Rezultatele unui studiu arată că lipsa îndelungată a părinţilor provoacă dereglări grave în dezvoltarea psiho-emoţională a copiilor

Pe parcursul ultimilor ani ponderea copiilor care nu locuiesc cu ambii părinţi, practic, s-a dublat. Una dintre cauze este migraţia. Peste 177 mii de copii din Moldova sunt afectaţi de acest fenomen. Lipsa îndelungată a părinţilor le provoacă dereglări în dezvoltarea psiho-emoţională, le afectează relaţiile sociale şi performanţele şcolare, se menţionează într-un comunicat al Reprezentanţei UNICEF în Moldova. UNICEF Moldova şi Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, subliniază necesitatea acordării unei atenţii sporite problemei migraţiei şi influenţei acesteia asupra copiilor ca una dintre priorităţi în elaborarea politicilor şi strategiilor naţionale. „În RM fenomenul migraţiei este privit mai mult sub aspectul economic, demografic şi sub aspectul relaţiilor cu alte ţări, dar niciodată din perspectiva impactului asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească. Noi dorim să contribuim la dezbateri publice pe marginea acestui fenomen”, menţionează reprezentantul UNICEF în Moldova, Ray Virgilio Torres. Remitenţele contribuie la îmbunătăţirea situaţiei materiale a „gospodăriei”, dar, în acelaşi timp, lipsa îndelungată a părinţilor afectează psihologic şi emoţional copii, arată rezultatele unui studiu privind impactul migraţiei asupra comunităţii, familiei şi copiilor, efectuat de CBS AXA la comanda UNICEF, UNDP şi a Guvernului RM. Psihologul Zinaida Bolea, coautor al studiului, afirmă că plecarea părinţilor poate condiţiona tulburări neurotice, stări depresive şi anxioase, tulburări de comportament şi de aport alimentar la copiii de vârstă preşcolară. De asemenea, se atestă multiple probleme la adolescenţii lăsaţi singuri. Deseori lipsa autorităţii părinteşti condiţionează începerea precoce a vieţii sexuale, abandonarea studiilor, implicare în găşti cu comportament antisocial. Ponderea copiilor care nu locuiesc cu ambii părinţi practic a crescut de la 16% în 2000 până la 31% în 2005.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.