Rezultatele sondajului sociologic referitor la alegeri vor fi publicate la începutul lunii aprilie

La începutul lunii aprilie curent vor fi publicate rezultatele sondajului sociologic referitor la alegeri, iar pentru luna mai este preconizată o conferinţă internaţională referitor la motivele şi soluţiile absenteismului cetăţenilor la alegeri. Despre aceasta a anunţat marţi, 21 martie, Renata Lapti vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale. CEC preconiza în şedinţa de luni să-şi exprime poziţia sa vizavi de necesitatea modificării Codului electoral în ceea ce priveşte necesitatea cuponului detaşabil de la buletinul de vot, cartela alegătorului, excluderea pragului electoral în cazul alegerilor repetate şi includerii în buletinul de vot a opţiunii „împotriva tuturor”. Membrii Comisiei însă au solicitat examinarea acestei chestiuni pentru se pregăti minuţios. În acest context, Lapti a propus ca chestiunea respectivă să fie examinată după ce vor fi făcute cunoscute şi rezultatele sondajului de opinie. CEC nu are drept de iniţiativă legislativă. Însă potrivit lui Eugen Ştirbu, preşedintele CEC, Comisia se va expune asupra acestor chestiuni, după care vor fi expediate grupului parlamentar care se ocupă cu modificarea Codului Electoral. El a menţionat că Parlamentul în această sesiune trebuie să efectueze modificările necesare, în conformitate cu Planul de Acţiuni RM-UE. Tot marţi CEC a aprobat regulamentul cu privire la acreditarea mijloacelor de informare în masă pe lângă CEC, a atribuit mandate de consilier în mai multe localităţi din R. Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.