Rezultatele pentru Consiliul municipal Chișinău

În cadrul alegerilor pentru Consiliul municipal Chișinău, Partidul Mișcarea Alternativa Națională a acumulat 33,10% din voturi. Pe locul doi s-a situat Partidul Acțiune și Solidaritate, cu 32,88% din sufragii, transmite IPN cu referire la datele preliminare prezentate de către Comisia Electorală Centrală.

Pe locul trei este Partidul Socialiștilor, cu 9,64% voturi. Socialiștii sunt urmați de Partidul Comuniștilor, cu 4,46%, Partidul Politic „Renaștere” – 2,64%, iar Partidul Platforma Demnitate și Adevăr – 2,55%. Pentru celelalte formațiuni au votat sub 2% din alegători.

Alegerile pentru consilieri se desfășoară într-un singur tur.

Potrivit Codului Electoral, atribuirea mandatelor de consilier partidelor politice, blocurilor electorale se efectuează prin împărțirea succesivă a numărului de voturi valabil exprimate pentru fiecare partid politic, fiecare bloc electoral la 1, 2, 3, 4 etc. până la cifra care corespunde numărului de mandate stabilit pentru circumscripția electorală respectivă.

În Consiliul municipal Chișinău sunt 51 de consilieri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.