Rezultatele evaluării psihologice a copiilor de la tabăra „Andrieş” vor fi gata într-o lună
Rezultatele evaluării psihologice a celor doi copii despre care se bănuieşte că au fost agresaţi sexual de un coleg mai mare la o tabără de vară din Orhei vor fi prezentate peste o lună. Despre aceasta a comunicat reporterului Info-Prim Neo managerul Centrului de Asistenţă Psiho-Socială a Copilului şi Familiei „Amicul”, Rodica Coreţchi Mocanu.
Şefa Direcţiei protecţia drepturilor familiei şi copilului din cadrul Ministerului Muncii, Viorica Dumbrăveanu, susţine că nu se poate vorbi despre un viol, fiindcă nu este demonstrat acest fapt. „Se presupune că agresat a fost doar copilul care are 7 ani, nu şi cel de 8 ani”, a menţionat responsabilul de la minister.
Chiar şi în cazul în care s-ar demonstra că a avut loc un viol, copilul care a comis abuzul nu va fi pedepsit pentru că are doar 10 ani şi legislaţia Moldovei nu prevede sancţiuni în asemenea situaţii, a mai spus Viorica Dumbrăveanu.
Mama copilului de 7 ani spune că băiatul abia acum începe să-şi revină după cele ce i s-au întâmplat în tabără. „În primele zile avea insomnii, însă acum se simte mai bine. Dar oricum nu-i permitem să meargă nicăieri fără noi”, a menţionat femeia.
Avocatul parlamentar, Tamara Plămădeală consideră că pe acest caz trebuie traşi la răspundere educatorii şi administraţia taberei care i-a avut pe copii în grijă. Poliţia a iniţiat o anchetă după ce părinţii celor doi copii au depus plângere.