Pe 19 aprilie a.c., a fost făcut public un sondaj de opinie, realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”, la comanda Comunității pentru advocacy și politici publice “WatchDog.MD”.
Sondajul conține un șir de întrebări privind preferințele politice ale cetățenilor – nivelul de încredere în lideri politici și preferințele de vot pentru viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale. Întrebările adresate respondenților se concentrează pe aspecte sociale și politice, pe cele privind politica externă, dar și pe agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Sondajul include multiple întrebări care vizează impactul dezinformării și propagandei asupra opiniei publice din Republica Moldova. În mod special, se remarcă un impact încă foarte înalt al propagandei Kremlinului pe subiecte care vizează securitatea, agresiunea rusă din Ucraina, relațiile internaționale ș.a.
Potrivit ultimului sondaj, în topul celor 3 îngrijorări majore ale moldovenilor se constată: (1) un război în zonă (49,9% din respondenți); (2) prețurile (45,6%); (3) viitorul copiilor (35,3%).
Din același sondaj aflăm că sursa de bază a știrilor din care se informează moldovenii o constituie televiziunea (48,2%), urmată de Facebook (31,9%). Totodată, peste 51% din respondenți se informează online de pe site-uri de știri.
Peste 65% din respondenți susțin inițiativa Președintei de a crea un tribunal specializat pentru cazurile de mare corupție, în timp ce 58,7% consideră că Maia Sandu ar trebui să meargă personal la Moscova pentru a negocia prețul la gaz (în scădere cu aproape 5% față de luna martie).
Remarcăm creșterea nivelului de susținere pentru aderarea la Uniunea Europeană (58,8% – în creștere cu 6,9% față de martie). Procentul respondenților care sunt împotriva aderării R.Moldova la NATO este și el în scădere, deși rămâne foarte înalt (52,6% în aprilie, față de 55,9% în martie). Totodată, 52,21% din respondenți consideră că războiul din Ucraina trebuie oprit cât de curând posibil, chiar și cu prețul cedării unor teritorii către Rusia.
Sondajul a fost organizat în cadrul proiectului „Evaluarea impactului dezinformării și propagandei toxice asupra opiniei publice din Republica Moldova”, implementat de Comunitatea „WatchDog.MD”, realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Internews.
Proiectul presupune efectuarea unor cercetări și realizarea a 4 sondaje de opinie în perioada ianuarie-mai 2023 privind impactul dezinformării și manipulării și propagandei toxice asupra opiniei publice din Republica Moldova. Totodată, Comunitatea „WatchDog.MD” efectuează analiza sondajelor realizate și elaborează, în baza fiecărui sondaj, un set de constatări și recomandări adresate instituțiilor abilitate și actorilor relevanți în vederea combaterii dezinformării și propagandei. Sondajul realizat prin metoda CATI (interviu telefonic moderat de intervievator), a fost efectuat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”, în perioada 4 – 13 aprilie 2023, pe un eșantion stratificat de 1115 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 ani și mai mult. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximă de +3,1%. Chestionarul a fost disponibil în limbile română și rusă, respondenților oferindu-li-se posibilitatea de a-și alege varianta potrivită.
Întregul sondaj socio-politic a fost transmis live pe: www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, privesc.eu.
Studiul poate fi accesat și prin intermediul linkului activ: Download