Rezultatele alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei din 19 septembrie 2021






Chișinău, 10 noiembrie 2021

 

La 19 septembrie 2021 în Găgăuzia, unitate teritorială autonomă cu statut juridic special din componența Republicii Moldova, s-au desfășurat alegerile ordinare în Adunarea Populară – autoritatea reprezentativă și legislativă a autonomiei. În rezultatul scrutinului au fost aleși 35 de deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei de legislatura a VII-a: nouă desemnați de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, unul – de Partidul “Acasă Construim Europa” și 25 de independenți.

Profilul candidaților

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei se desfășoară în baza sistemului electoral majoritar în 35 de circumscripții electorale uninominale. Pentru scrutinul din 19 septembrie 2021, Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei a înregistrat 123 de candidați: 23 desemnați de două formațiuni politice și 100 de independenți. Alți doi pretendenți s-au retras din cursă. Circa 46% dintre candidați au avut o experiență de participare în alegeri, cei mai mulți în scrutinul din 2016.

Vârsta medie a candidaților a fost de 48 de ani, majoritatea  - 47,2% făcând parte din grupa de vârstă de peste 51 de ani, urmată de cei din grupa 36-50 ani.

Participarea femeilor candidate a fost de doar 14,6% sau 18 din cei 123 de candidați. Numărul redus al femeilor candidate se datorează și specificului alegerilor în baza sistemului electoral uninominal, care exclude obligativitatea de asigurare a respectării cotei duble de gen.

Rezultatele alegerilor

În ziua alegerilor 113 940 de alegători din UTAG au fost așteptați la urne, în scădere cu aproximativ 6,8% comparativ cu scrutinul din 2016. Prezența la vot a fost de 40,61%,  în scădere cu 2,26% față de anul 2016. Unicul  indicator cu creștere semnificativă îl reprezintă majorarea cu 24% a numărului de alegători incluși în listele electorale de bază.

Noua componența a Adunării Populare a fost aleasă în două tururi de scrutin (în 29 circumscripții electorale)  și în baza alegerilor repetate în 6 circumscripții electorale, după cum urmează:

  • La 19 septembrie, în urma primului tur au fost aleși – 18 deputați;
  • La 3 octombrie, în urma turului II – 11 deputați, iar șase au fost aleși în urma alegerilor repetate

Din componența legislaturii curente fac parte 9 deputați din partea unui bloc electoral, 1 deputat din partea unui partid politic și 25 de deputați independenți..

Reprezentarea femeilor în legislatura curentă s-a micșorat de două ori. Dacă în 2016 din 19 femei candidate – 4 au obținut mandatul de deputat, în 2021 doar două femei au acces în Adunare Populară a Găgăuziei. Tinerii sunt un alt grup subreprezentat în actuala componență a legislativului găgăuz. Doar 3 deputați aleși (sau 8,6%) au vârsta cuprinsă între 21-35 ani, majoritatea deputaților având peste 51 de ani (51%).

Din punct de vedere al veniturilor, 7 din cei 35 deputați aleși au declarat pentru ultimii doi ani venituri cu valoare de peste 1 milion de lei, de remarcat că în total 10 candidați au declarat asemenea venituri și respectiv 70% din aceștia se regăsesc în noua componență. Majoritatea deputaților se încadrează în categoria celor cu venituri cuprinse între 200 mii și 1 milion de lei, iar cei cu venituri zero lei nu se regăsesc în fotoliile de deputat al Adunării.

Graphical user interfaceDescription automatically generated

 

 

 

 

Contextul epidemiologic de desfășurare a alegerilor

Alegerile din 19 septembrie s-au fost desfășurat pe fundalul creșterii numărului de cazuri COVID-19 în regiune. Valul de infectări a început odată cu perioada de înregistrare a candidaților și a luat amploare pe măsura apropierii de ziua alegerilor. Din perspectiva epidemiologică, momentul oportun pentru desfășurarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei  ar fi fost  ziua de 16 mai, după cum se stabilise inițial. Însă după declararea pe 2 aprilie 2021 a  stării de urgență naționale  de către Parlamentul Republicii Moldova, procesul electoral a fost întrerupt, iar ulterior anulat până în iulie 2021.  

Graphical user interface, chartDescription automatically generated with medium confidence

 

 

 

 

 

 

 

 



Mai multe detalii puteți găsi pe pagina:

http://alegeri.md/w/Alegerile_în_Adunarea_Populară_a_Găgăuziei_din_2021

Compartimentul dedicat alegerilor în Adunarea Populară din 2021 a fost realizat cu sprijinul financiar al Misiunii OSCE în Moldova în cadrul proiectului “Sporirea participării civice și a bunei guvernări în UTA Găgăuzia în contextul alegerilor pentru Adunarea Populară din 2021”, implementat în colaborare de Asociația pentru Democrație Participativă “ADEPT”.

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.