Rezultate sub aşteptări la privatizarea acţiunilor care aparţin statului

În prima zi a  licitaţiei „cu strigare” desfăşurate la Bursa de Valori a Moldovei, miercuri, 15 octombrie, s-a vândut un singur pachet de acţiuni ale statului, din cele 28 expuse. E vorba de pachetul de 41,9% acţiuni în SA Mapamond, transmite IPN.

Pachetul a fost procurat de o către o persoană fizică, la preţul iniţial de vânzare, 0.01 bani pentru o acţiune. Persoana respectivă va achita costul pachetului, plus 1% impozit privat pentru tranzacţie.

Din spusele reprezentantei Agenţiei Proprietăţii Publice, întreprinderea Mapamond, cu sediul la Glodeni, este specializată în deservirea  agrochimică a agriculturii şi în ultimul timp nu activează. Dar are imobile şi alte active care prezintă interes pentru desfăşurarea unor  activităţi de business. De asemenea posedă terenuri, dar acestea urmează să fie privatizate mai târziu.

Licitaţia „cu strigare” a  pachetelor de acţiuni care aparţin statului vor continua şi în zilele de joi şi vineri, 16-17 octombrie.

Brokerul Alexandru Craciuc spune că şansele ca aceste pachete să-şi găsească cumpărătorul sunt mai mici ca în prima zi. El a explicat lipsa de interes a cumpărătorilor  prin faptul că pachetele de acţiuni au fost scoase de multe ori la licitaţii.

Corneliu Dodu, preşedintele Bursei de Valori, a spus că Agenţia Proprietăţii Publice ar trebui să mai revadă listele, dacă vrea ca aceste pachete de acţiuni să-şi găsească cumpărătorul. În perioadă electorală  investitorii, în special cei străini, nu vin cu capitalul dacă nu ştiu ce guvernare va veni în Moldova.

Licitaţiile „cu strigare” la Bursa de Valori  încheie runda a treia de privatizare, anunţată de Agenţia Proprietăţii Publice în acest an între 29 august - 17 octombrie. În Lega bugetului pentru anul curent sunt prevăzute mijloace de la privatizare  în sumă de 240 mln lei. În cadrul primelor două runde de privatizare, au fost privatizate obiecte şi acţiuni ale statului în valoare de 143,5 mln lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.