Rezultatele finale ale exercițiului „After Poll”, efectuat de către un grup de inițiativă din societatea civilă, o arată pe Maia Sandu învingătoare a alegerilor prezidențiale. Conform datelor obținute la telefon, de la alegători, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate ar acumula 54,3% din sufragii, iar candidatul independent Igor Dodon, susținut de Partidul Socialiștilor, – 45,7%, transmite IPN.
Într-un briefing de presă, sociologul Vasile Cantarji, de la Compania CBS Research, a declarat că, sondajul a fost realizat la telefon între orele 12.00 și 21.00. În total au fost contactați 6 158 de cetățeni. Dintre aceștia, 3 190 au declarat că au fost la vot, iar dintre ei, 2 3067 au acceptat să spună cu cine au votat. În cadrul interviului respondenții au fost întrebați dacă au participat la vot și, eventual, pentru care din candidați a votat. Rata de refuz în turul doi a constituit 28%. Sondajul nu include respondenții din diasporă și nici pe cei din regiunea transnistreană.
Valeriu Pașa, expert „WatchDog.MD”, a menționat că este pentru prima dată când un astfel de exercițiu este realizat pe timp de pandemie. A fost posibilă verificarea mai multor metodologii, dar și demonstrarea fezabilității și eficienței a sondajului telefonic.
Ștefan Gligor, expert independent, a declarat că este un rezultat pe care statul îl datorează cetățenilor. Acum sunt așteptate datele oficiale pentru a le compara cu cele ale sondajului și pentru a se convinge de corectitudinea datelor.
Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a menționat că rezultatele nu s-au schimbat foarte mult. Personal a încercat să facă niște calcule aproximative, și îi iese că Maia Sandu va câștiga în continuare cu circa patru puncte procentuale mai mult – 57-58%. Însă, deocamdată nu sunt cunoscut rezultatele diasporei, deși acestea sunt previzibile.
Victor Ciobanu, analist independent, a declarat că nu va comenta rezultatele, pentru că ele sunt evidente.