Rezoluția Adunării Moldova Europeană: Afirmăm aspirația de a deveni membru UE

Participanții la Adunarea „Moldova Europeană”, organizată în Piața Marii Adunări Naționale, au votat o Rezoluție prin care solicită modificarea Constituției pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În documentul votat unanim, se menționează că această aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova, transmite IPN.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne-am adunat la 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale, într-un moment hotărâtor pentru soarta țării, pentru a afirma aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât și prin valorile de temelie. Dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber și prosper pentru Republica Moldova îi aparține poporului Republicii Moldova”, a citat din rezoluție Andrei Sochircă, artist al poporului.

Votanții rezoluției au solicitat clasei politice, tuturor partidelor și oamenilor politici de acum și tuturor celor care vor decide soarta țării, să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărească instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România. Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării”, se spune în rezoluție.



De asemenea, în document se solicită extinderea contextului internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică, definitivă a conflictului transnistrean și să fie folosit procesul de aderare la UE drept catalizator pentru creșterea bunăstării și nivelului de trai al cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată.

„Să-și unească eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și a ridica nivelul de trai la standardele europene și pentru modernizarea localităților, așa încât toți cetățenii să aibă acces la servicii și utilități de calitate, la nivel european. Să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicații – pentru a exclude orice tip de șantaj și a asigura independența Republicii Moldova de a se dezvolta liber și fără constrângeri”, solicită participanții la Adunarea „Moldova Europeană”.

Participanții la adunare au cerut clasei politice, tuturor partidelor și oamenilor politici de acum și tuturor celor care vor decide soarta țării să condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia în Ucraina, care subminează stabilitatea și afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, și să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul, a celor declarate criminali de război de instituțiile internaționale și a celor care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țară.

„Având în vedere dezideratul cetățenilor Republicii Moldova de a transforma țara pe calea europeană, facem apel la instituțiile Uniunii Europene să continue sprijinul acordat țării noastre și să accepte Republica Moldova în familia europeană după îndeplinirea condițiilor de aderare. Aderarea la Uniunea Europeană este drumul ales cu fermitate de Republica Moldova”, se menționează în rezoluție.

Potrivit poliției, la Adunarea „Moldova Europeană” au participat între 75 și 80 de mii de oameni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.