● MARŢI, 9 aprilie
BNM a obţinut mai multe posibilităţi de control al acţionariatului băncilor
Banca Naţională a Moldovei va avea mai multe instrumente de monitorizare a calităţii acţionariatului băncilor comerciale, a menţionat într-un interviu expertul economic Adrian Lupuşor, de la Centru Analitic Independent Expert-Grup. Comentariile au fost făcute în legătură cu modificările operate în Legea instituţiilor financiare, Legea cu privire la BNM, Codul Civil şi în alte alte acte legislative. „Noile reglementări sunt binevenite, având în vedere experienţa de preluare a unor pachete de acţiuni importante de către acţionari dubioşi, despre care s-a vorbit foarte mult”, a menţionat Adrian Lupuşor. Potrivit noilor reglementări, dobândirea cotelor ce depăşesc 5% din capitalul băncii, precum şi majorarea cotelor până la atingerea sau depăşirea limitelor de 20%, 33% sau 50% poate fi efectuată numai cu permisiunea BNM, după ce va fi evaluată soliditatea potenţialului acţionar conform unor criterii clar stabilite. Dobândirea cotelor în capitalul social al băncii fără permisiunea BNM, în cazurile prevăzute de lege, va conduce la suspendarea exercitării drepturilor care derivă din deţinerea acestor cote. De asemenea, se interzice suspendarea de către instanţa de judecată a anumitor acte ale BNM până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Migranţii au majorat sumele de bani transferate în ţară
Transferurile efectuate de către cetăţenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare au constituit în primele două luni ale anului curent 202,7 mln dolari, cu 14,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. Unii experţi independenţi explică această majorare prin îmbunătăţirea situaţiei economice în ţările europene, unde lucrează mulţi cetăţeni din Moldova. Anul trecut în Republica Moldova au fost transferaţi prin intermediul băncilor 1,5 miliarde de dolari. În ultimii cinci ani, moldovenii de peste hotare au susţinut economia naţională cu aproximativ 7 miliarde de dolari.
●MIERCURI, 10 aprilie
Memorandum de cooperare cu UE în domeniul statisticii energetice
Ministerul Economiei, Biroul Naţional de Statistică şi Programului energetic al Uniunii Europene INOGATE au semnat un memorandum de înţelegere privind cooperarea în statistica energetică. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, documentul tripartit are drept scop adoptarea oficială a Planului de Acţiuni pentru Statistici Energetice (ESAP), cu determinarea clară a rolului şi responsabilităţii părţilor în implementarea activităţilor prevăzute de acest plan. Programul INOGATE o fost fondat în 1996 pentru reabilitarea infrastructurii sectorului energetic. Obiectivele acestuia sunt de a asigura convergenţa pieţelor energetice în baza principiilor pieţei interne energetice a UE, ţinând cont de particularităţile ţărilor-partenere. Un alt scop anunţat este majorarea securităţii energetice prin soluţionarea chestiunilor ce ţin de exportul sau importul surselor energetice, diversificarea livrărilor, tranzitul surselor energetice etc.
Mobiasbancă devine partenerul BERD în creditarea proiectelor de eficienţă energetică
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a semnat cu Mobiasbancă - Groupe Société Générale un acord privind acordarea unui împrumut de 3 milioane de euro pentru creditarea companiilor care realizează proiecte de energie regenerabilă şi sporire a eficienţei energetice. Preşedintele Mobiasbancă - Groupe Société Générale, Ridha Tekaia, a menţionat miercuri, 10 aprilie, la o conferinţă de presă, că parteneriatul cu BERD a început în 1996, Banca Europeană pentru Dezvoltare şi Reconstrucţie fiind unul din primii parteneri ai Mobiasbancă printre instituţiile financiare internaţionale. „Pe parcursul anilor colaborarea noastră a presupus mai multe proiecte de succes în domeniul susţinerii companiilor de export-import, comerţului şi sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Suntem bucuroşi să ne alăturăm şi Facilităţii de Finanţare pentru Eficienţa Energetică durabilă în Moldova (MoSEFF II, lansată de BERD pentru a sprijini investiţiile în eficienţa energetică în întreprinderile din Moldova)”, a subliniat Ridha Tekaia. Directorul BERD pentru Republica Moldova, Julia Otto, a declarat că finanţarea BERD este completată de un grant din partea UE, menit să uşureze povara costurilor imediate. În derularea reuşită a implementării proiectelor de eficienţă energetică îşi va spune cuvântul şi compania germană de consultanţă Fichtner. Aceasta conlucrează cu agenţii economici care prezintă proiecte pentru finanţare, a precizat Julia Otto.
● JOI, 11 aprilie
Candu: Preţul la zahăr şi la alte produse agricole va scădea, datorită proiectului PDM
Datorită proiectului de lege adoptat joi, 11 aprilie, de Parlament în lectură finală, prin care este modificată procedura de achitare a TVA la produsele agricole, preţul acestora şi în special al zahărului va scădea, iar producţia autohtonă va fi mai competitivă cu cea de import, a declarat deputatul democrat Adrian Candu, unul din autorii proiectului. El a explicat că TVA la zahăr va scădea de la 20% la 8%. Aceasta a fost necesar în contextul în care majorarea TVA de la 1 ianuarie 2013 a condus la reducerea semnificativă a vânzărilor. Astfel, potrivit democratului, în 2012 au fost vândute peste 80 de mii de tone de zahăr, dar în primele trei luni ale anului curent doar trei mii de tone. „Celălalt zahăr este exportat, din cauza că nu poate face faţă concurenţei acestui tip de produs de import şi adus prin contrabandă”, a declarat Candu. Proiectul elaborat de deputaţii democraţi prevede că agricultorii nu vor mai achita TVA de 20%. Vor achita doar 8%, iar 12% vor rămâne la dispoziţia agentului economic şi vor fi utilizate exclusiv în procesul de fabricaţie a producţiei agricole. În ce priveşte zahărul, TVA se reduce de la 20% la 8%.
Parlamentul a decis: producătorii agricoli vor achita 8% TVA în loc de 20%
Producătorii agricoli din Moldova vor achita 8% TVA în loc de 20%. Un proiect de lege în acest sens, propus de către deputatul Adrian Candu, a fost votat de Parlament în lectură finală, cu 80 de voturi. La 1 ianaurie 2013, au intrat în vigoare modificările în legislaţia fiscală, potrivit cărora se aplică rata standard de 20% a TVA pentru producătorii agricoli, iar statul le întoarce înapoi 12% într-o perioadă de 30 de zile. Luându-se în considerare că pocedura de restituire a sumelor TVA este complexă, care nu se finalizează în 30 de zile, Adrian Candu menţiona că există riscul ca producătorii agricoli să se confrunte cu lipsa mijloacelor financiare necesare pentru desfăşurarea activităţii. Parlamentarul a făcut referire şi la factorul secetei excesive a anului 2012, care i-a pus în impas pe agricultori.
Ministrul finanţelor contează pe înţelegerea partenerilor de dezvoltare
Ministrul finanţelor în exerciţiu, Veaceslav Negruţa, speră că partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, vor da dovadă de înţelegere faţă de deciziile Guvernului de la Chişinău privind unele majorări de pensii şi salarii. Solicitat să comenteze îngrijorările reprezentanţilor Băncii Mondiale că aceste majorări ar pune în pericol consolidarea sistemului finanţelor publice, Veaceslav Negruţa a spus că autorităţile de la Chişinău ţin cont de poziţia instituţiilor financiare internaţionale, dar şi Guvernul are punctul său de vedere. „Este adevărat că există o deficienţă de comunicare, dar, de îndată ce vor sosi în Moldova colegii noştri de la FMI, aceste neînţelegeri vor dispărea. Sunt sigur că partenerii noştri ne vor auzi argumentele”, a menţionat ministrul.
Banca Mondială prognozează o creştere de 3% a PIB-ului în Moldova în anul curent
O creştere a Produsului Intern Brut în Moldova cu 3% este prognozată pentru anul curent de către Banca Mondială, în special pe baza relansării sectorului agricol. Ruslan Piontkivsky, economist de ţară la Banca Mondială, a menţionat, la o masă rotundă organizată de către Oficiul Băncii Mondiale în Moldova, că în prima jumătate a anului curent creşterea economică se va menţine la nivel modest, dar în a doua jumătate lucrurile se vor schimba spre bine. Potrivit economistului, va fi sesizată redresarea sectorului agricol, având în vedere şi baza de comparaţie joasă. Or, ultimele date statistice precizează că volumul producţiei agricole ca urmare a secetei dezastruoase a scăzut cu peste 32%. De asemenea, se aşteaptă o îmbunătăţire a factorului extern. În unele ţări partenere va creştere cererea la produsele moldoveneşti exportate.
Operatori turistici din ţară şi de peste hotare îşi prezintă ofertele la Moldexpo
Idei de vacanţă pentru sezonul estival, ample programe de afaceri şi prezentări ale companiilor – alcătuiesc programul celei de-a 18-a ediţie a expoziţiei internaţionale specializată de turism, agrement şi industrie hotelieră „Tourism. Leisure. Hotels”, deschisă astăzi, 11 aprilie, la Moldexpo. Agenţia Turismului notează într-un comunicat de presă că expoziţia a devenit o platformă reprezentativă atât pentru sectorul „Business-to-Business”, cât şi pentru publicul larg, care este în căutarea celei mai avantajoase oferte de vacanţă. La eveniment participă circa 100 de companii din Moldova, România, Bulgaria, Grecia, Ucraina şi Turcia. Cu standurile unice vor fi prezente administraţiile raionale din zonele turistice Călăraşi, Rezina şi Soroca. Cu ocazia expoziţiei, Agenţia Turismului va oferi premii la câteva categorii din domeniul turismului. De asemenea, vor fi anunţate şi rezultatele concursului foto „La odihnă în Moldova”. Premiul pentru cea mai frumoasă şi mai apreciată fotografie va fi o călătorie prin Moldova.
● VINERI, 12 aprilie
Producătorii agricoli vor putea să-şi restituie TVA la investiţiile din subvenţii
Agenţii economici din agricultură vor putea să-şi restituie TVA la investiţiile din subvenţii, dacă banii vor fi cheltuiţi pentru procurarea utilajelor de producere. Deputaţii au votat, în prima lectură, un proiect de lege în acest sens propus de către parlamentarul democrat Valeriu Guma. „Dacă astăzi un agent economi ia un credit de la bancă pentru un utilaj, i se restituie TVA, dar dacă face investiţii din subvenţii, aceasta nu i se restituie. Proiectul de lege vine să îmbunătăţească cadrul legal existent în vederea creării condiţiilor mai favorabile pentru agenţii economici din agricultură”, a spus Valeriu Guma.
Titularii de patentă anunţă proteste în pofida proiectului votat de deputaţi
Titularii de patentă vor continua să protesteze, chiar dacă deputaţii au votat, la 11 aprilie, în prima lectură, un proiect de lege care prevede condiţii mai bune de activitate pentru micii întreprinzători. Potrivit proiectului, plafonul veniturilor din vânzările anuale pentru titularii de patentă se va tripla, ajungând până la 300 de mii de lei. Proiectul mai prevede dreptul titularilor de patentă de a activa în spaţii de până la 30 de metri pătraţi. Până acum suprafaţa admisă era practic de două ori mai mică. Totodată, va fi permisă activitatea în gherete, tonete, tarabe, lucru interzis acum. Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a menţionat că se prevede şi stabilirea unui plafon al impozitele locale, care la această etapă nu sunt limitate. Potrivit deputatului, această chestiune încă urmează să fie discutată în cadrul unui grup de lucru, până la lectura a doua a proiectului.
Gas Natural Fenosa va insista pe creşterea de tarif chiar dacă RED-urile nu o vor face
Gas Natural Fenosa va insista pe majorarea cu 14% a tarifelor pentru consumatorii finali, chiar dacă reţele de distribuţie aflate în proprietatea statului, RED Nord şi RED Nord-Vest, nu vor depune cereri în acest sens la ANRE. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, într-o emisiune la Radio Moldova. Potrivit Silviei Radu, Gas Natural Fenosa a efectuat anul trecut investiţii de 286 de milioane de lei, 85% din care în reabilitarea şi modernizarea sectorului de distribuţie a energiei electrice. Necesitatea de a recupera aceste investiţii, precum şi majorarea preţului de procurare a energiei electrice de la producători, şi creşterea tarifului pentru serviciile de transport a energiei electrice – justifică cererea prezentată ANRE pe 22 martie, a spus Silvia Radu. Majorarea de tarif solicitată vizează consumatorii conectaţi la reţele electrice de tensiune joasă, printre care şi consumatorii casnici. „Tergiversarea examinării cererii va provoca în timp o creştere şi mai mare a tarifelor, deoarece devierile financiare nominalizate în solicitarea către ANRE se acumulează formând, să spunem aşa, un procent de creditare care va fi plătit mai târziu tot de consumatori”, a menţionat preşedintele Gas Natural Fenosa. Silvia Radu a mai spus că sectorul energetic al Republicii Moldova se află în proces de modernizare şi are nevoie de investiţii, care nu vor putea fi făcute dacă tarifele aplicate nu sunt reale.
● SÂMBĂTĂ, 13 aprilie
Târgul de cariere Chişinău prezintă oportunităţi de locuri de muncă
Târgul de cariere Chişinău, ediţia a treia, şi-a deschis uşile vineri, 12 aprilie. La ediţia din acest an participă peste 30 de companii, universităţi şi ONG-uri din Moldova şi de peste hotare. Managerul de proiect, Eugeniu Gîrla, a menţionat că cele mai multe oferte de lucru propuse de companii sunt în domeniul vânzărilor, IT, design, marketing, iar oportunităţile sunt diferite. „Angajatorii sunt tot mai deschişi să angajeze tineri fără experienţă pentru că ponderea populaţiei apte de muncă în Moldova se reduce simţitor de la an la an. Avem prezente la târg şi companii care au deschis propriile şcoli de instruire a studenţilor, pe care îi formează ca specialişti în interiorul companiei”, a spus Eugeniu Gîrla. La târgul de cariere sunt prezente şi 5 companii mari din Republica Moldova, care vor oferi un curs de dezvoltare profesională în domeniul informaticii sau limbilor străine, ceea ce majorează şansele de angajare pentru persoanele care nu au cunoştinţe în aceste domenii. Totodată, persoanele care vor vizita târgul pot primi consultanţă la pregătirea unui CV sau vor fi consultate cum să se prezinte la un interviu de angajare.