RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 8 – 12 februarie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
[● LUNI, 8 februarie]
[Muncipalitatea va începe mai devreme reparaţia străzilor afectate de geruri]
Până la 1 martie va fi efectuată evaluarea stării carosabilului din capitală. Autorităţile locale intenţionează să înceapă cât mai devreme reparaţia drumurilor afectate de ciclurile de îngheţare-dezgheţare. O decizie în acest sens aparţine primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, luată în cadrul şedinţei serviciilor şi direcţiilor municipale, transmite Info-Prim Neo.
Primarul a cerut ca evaluarea stării drumurilor să fie deja începută pe arterele curate, iar pe celelalte drumuri – după topirea zăpezii. Reparaţiile pot fi începute doar după ce temperatura va fi de plus 6-10 grade Celsius, iar până atunci trebuie efectuate pregătirile necesare şi identificate sursele financiare.
[Companiile de distribuţie vor avea posibilitatea să-şi aleagă furnizorii de energie electrică]
Adoptarea noii legi privind energia electrică elaborată în baza standardelor europene prevede liberalizarea pieţei şi oferă companiilor de distribuţie posibilitatea de a-şi identifica furnizorii şi de a contracta energie electrică de unde le este mai convenabil, transmite Info-Prim Neo.
Vicepremierul Valeriu Lazăr ,ministrul economiei, a spus într-un interviu că
că întreprinderea de stat Energocom, a început negocierile unui nou contract de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan. Contractul în vigoare expiră la 31 martie.
[Datoriile istorice pentru livrările de gaze urmează a fi restructurate]
SA Moldovagaz are mai multe propuneri de restructurare a datoriilor istorice pentru gazele livrate de furnizorul rus Gazprom, transmite Info-Prim Neo cu referire la spusele lui Alexandr Gusev, preşedintele întreprinderii.
„Propuneri de restructurare există, am vorbit despre ele şi în cadrul şedinţei Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică. Dar lucrurile nu sunt chiar simple, aceste propuneri trebuie să fie acceptate şi de Ministerul Finanţelor, şi de guvernul R. Moldova, şi de Gazprom”, a spus Gusev, dar n-a dat alte detalii, menţionând că nu poate s-o facă, până nu va fi acceptată, fie şi în prealabil, una din schemele de restructurare.
[Pe termen mediu, cursul valutar va înregistra o stabilitate relativă]
Aprecierile unor analişti economici şi ziarişti că în 2010 am putea avea un curs valutar de 20 lei pentru un dolar este o aberaţie. Pe termen mediu, cursul valutar va înregistra o stabilitate relativă, a menţionat Dorin Drăguţan, guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) în cadrul unei conferinţe de presă, de luni, 8 februarie, transmite Info-Prim Neo.
„Vor exista unele presiuni temporare de depreciere, dar cursul valutar nu va depăşi în acest an 13,5 lei pentru un dolar. Iar pe termen mediu, până la sfârşitul lui 2011, se va apropia de cel preconizat în Politica monetară a BNM de 12,5 lei pentru un dolar”, a spus el.
[Pionii de pe tabla de şah a agriculturii moldoveneşti. Analiză economică Info-Prim Neo]
Sectorul agrar a înregistrat de la an la an rezultate diferite, acestea fiind de cele mai multe ori în dependenţă directă de condiţiile climaterice. Este limpede că instituţiile care gestionează acest domeniu – Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), în primul rând, trebuie să depună eforturi pentru a reduce la minimum această dependenţă, iar asta ar însemna că pâine se face inclusiv în deficit de precipitaţii, legumele se vând nu doar vara, ci şi iarna, strugurii de asemenea. De cele mai multe ori, producătorul agricol nu are nici mijloacele, şi nici voinţa necesară pentru a face acest efort, situaţie în care Ministerul, prin politicile pe care le promovează, trebuie să dirijeze procesele de reformare.
Noul ministru Valeriu Cosarciuc a anunţat chiar de la primele contacte cu presa reforme îndrăzneţe în domeniu. Cei care aşteptau aceste reforme au aplaudat, iar o altă parte a tăcut aşteptând să vadă dacă ceea ce spune Cosarciuc e şi ceea ce va face Cosarciuc.
[Un businessman italian constată acuză piedici pentru afaceri la Chişinău]
Omul de afaceri Carlo Pennese, a invitat presa de la Chişinău într-o conferinţă unde a insistat să divulge un şir de instiţii de la Chişinău care îi pun piedici în iniţierea unei afaceri în Republica Moldova, notează Info-Prim Neo.
„Nu mi-a plăcut deloc cum am fost tratat la Oficiul pentri migraţie şi azil, unde cu greu am obţinut permisul pentru activitate în ţara dumneavoastră,” spune Pennese. Iniţial, pentru o neînsemnată încălcare a regulilor de circulaţie un agent mi-a cerut 50 euro ca să mă lase să plec, dar am insistat şi am izbutit ca, la intervenţia superiorilor, să-mi fie restituţi banii”, spune italianul.
[Investiţiile în reţelele de distribuţie a energiei electrice vor depăşi cifra de 300 mln lei]
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat planurile de investiţii pentru anul 2010 ale celor trei întreprinderi de distribuţie a energiei electrice - RED Union Fenosa, RED Nord şi RED Nord – Vest - în valoare totală de 327 mil. lei (18,6 mil. Euro), notează Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă ANRE.
Potrivit acestor planuri, RED Union Fenosa urmează să efectueze în cursul anului investiţii în sumă de 230,1 mil. lei, RED Nord – de 61,3 mil. lei şi RED Nord - Vest – de 35,6 mil. lei. Cea mai mare parte a investiţiilor – 279,2 mil. lei sau 85,4% din volumul total - vor fi utilizate pentru dezvoltarea, reconstrucţia şi reabilitarea reţelelor electrice. Din această sumă, cea mai semnificativă parte – 169,6 mil. lei – va fi investită în reconstrucţia şi reabilitarea reţelelor, 61,8 mil. lei – în reconstrucţia staţiilor de transformare şi transformatoarelor electrice, 27,8 mil. lei – în extinderea reţelelor de distribuţie. În aceste scopuri RED Union Fenosa va aloca 188,1 mil. lei, RED Nord – 48,8 mil. lei şi RED Nord - Vest - 22,3 mil. lei.
[Experţii propun un nou model de evaluare rapidă a riscurilor de creditare a întreprinderilor agricole]
Un model de evaluare rapidă a riscurilor de creditare a întreprinderilor agricole din Republica Moldova a fost elaborat cu suportul CNFA, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat CNFA.
Modelul examinarea rapidă, complexă şi obiectivă de către instituţiile financiare a solicitărilor de credit şi a fost elaborat în conlucrare cu Programul IFAD. Acesta urmăreşte depăşirea situaţiei existente în care băncile oferă împrumuturi cu predilecţie producătorilor mari, cu care au deja o anumită experienţă de creditare, dar sunt foarte rezervate în a da curs solicitărilor depuse de întreprinderile agricole mici.
[● MARŢI, 9 februarie]
[Creşterea tarifelor la energie şi gaze nu va avea o reflectare semnificativă asupra inflaţiei]
Deşi majorarea tarifelor la energia electrică, gaze şi energie termică a devenit o problemă pentru multe familii, această majorare nu va avea un aport foarte mare în formarea inflaţiei, revenindu-i 1,5 puncte procentuale (P.P.), transmite Info-Prim Neo, cu referire la Dorin Drăguţan, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei )BNM).
Drăguţan a spus că 0,7 p.p.în inflaţia ce va fi înregistrată în 2010 vor veni de la majorarea tarifelor la energia electrică, 0,4 p.p. de la cea a tarifelor la gazele naturale, iar de la încălzirea centralizată şi apa caldă aportul în inflaţie va fi de 0,3 p.p.
[Majorarea ratei de bază nu va conduce la o creştere pe termen mediu a dobânzilor la creditele bancare, guvernatorul BNM]
Majorarea ratei de bază nu va conduce la o creştere pe termen mediu a dobânzilor la creditele bancare, apreciază guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), notează Info Prim Neo.
„Este foarte dificil de prognozat cum va evolua rata dobânzilor la creditele acordate de bănci sectorului real al economiei”, a spus Dorin Drăguţan la prezentarea a raportului trimestrial de politică monetară a BNM, prognozelor inflaţiei şi altor indicatori macroeconomici pe următoarele 24 luni. În acelaşi timp, un indicator care poate fi estimat şi care este foarte important în stabilirea ratelor la creditele acordate de către băncile comerciale îl constituie evoluţia ratelor dobânzilor la Hârtiile de Valoare de Stat.
[Reprezentanţii sectorului public şi celui privat optează pentru demonopolizarea economiei şi concurenţă loial]
Reprezentanţii sectorului public şi celui privat optează pentru demonopolizarea economiei şi instituirea unei concurenţe loiale pe piaţă, notează Info-Prim Neo. Deşi crearea acum trei ani a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) a fost salutată şi de agenţii economici, şi societatea civilă, aceasta a întreprins puţine acţiuni relevante pentru demonopolizarea economiei, iar cele întreprinse nu sunt cunoscute şi nu s-au soldat cu rezultate semnificative, s-a menţiionat în cadrul dezbaterii economice la tema demonopolizării economiei, oraganizată marţi, 9 februarie, de Asociaţia Ziariştilor Economiţti şi IDIS Viitorul.
[MTIC insistă asupra liberalizării traficului transfrontalier]
Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) insistă asupra liberalizării traficului transfrontalier, notează Info-Prim Neo cu referire la surse din cadrul ministerului.
Ministrul Alexandru Oleinic a dispus responsabililor din cadrul ministerului să elaboreze, în termen de trei zile, un plan de acţiuni pentru eliminarea barierelor ce stau în calea soluţionării problemei traversării frontierei de stat.
[●MIERCURI, 10 februarie]
[Daron - lux lansează o nouă linie de producere a biscuiţilor]
Noua linie de producere a biscuiţilor pe care intenţionează să o pună în funcţiune întreprinderea de produse de panificaţie Daron-lux SRL va permite diversificarea sortimentului de biscuiţi propus consumatorilor, transmite Info-Prim Neo, cu referire la Andrei Chiriac, contabil la întreprindere.
Chiriac a spus că actualmente întreprinderea produce un sortiment de 40 tipuri de biscuiţi simpli, dintre care 6 tipuri glazuraţi cu ciocolată care sunt bine cunoscuţi şi apreciaţi pe piaţa locală, dar şi pe piaţa României, unde firma face exporturi.
[Indicele preţurilor de consum a crescut de la început de an, date statistice]
Indicele preţurilor de consum (IPC) în R. Moldova în ianuarie 2010 faţă de decembrie 2009 a constituit 102,3%, iar faţă de ianuarie 2009 – 102,8 %. Creşterea preţurilor medii de consum cu 2,3% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare, nealimentare şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică (BNS).
Potrivit BNS, preţurile la produsele alimentare au crescut cu 3,4%, la cele nealimentare cu 1,2%, iar a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 2,5%.
[Băncile contrabalansează scăderile anterioare]
Compania de consultanţă „EVM Consulting” apreciază că lucrurile pe piaţa bursieră încep a reveni la normal, notează Info-Prim Neo. O astfel de concluzie sugerează evoluţiile din sectorul bancar al pieţei. Potrivit experţilor companiei, marii jucători ai acestui segment au arătat un trend bun în ultima perioadă.
Astfel, de la începutul anului, preţurile acţiunilor emise de un şir de bănci comerciale au contrabalansat într-o anumită măsură scăderile anterioare. În particular, Moldova-Agroindbank (MAIB) în noiembrie 2009 vindea acţiunile la preţul de 850 lei/acţiune, iar în februarie 2010 preţul a ajuns la 1 100 lei/acţiune. La Victoriaban preţul din ianuarie a fost de 170 lei/acţiune în comparaţie cu 125 lei/acţiune în noiembrie 2009.
[● JOI, 11 februarie]
[Companie germană intenţionează să lanseze fonduri moderne de investiţii în Moldova]
Un proiect-pilot de creare a fondurilor moderne de investiţii în Moldova intenţionează să lanseze compania germană Hansainvest, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit reprezentatului Hansainvest, Fabian Frieg, compania, ale cărei active se estimează la 10,5 mlrd euro, a contribuit până în prezent la crearea a 60 de fonduri de investiţii mutuale şi dispune de specialişti de înaltă calificare şi experienţă mare de atragere a investitorilor instituţionali şi privaţi din Europa de Vest şi de gestionare a mijloacelor financiare.
[Organele de control au un nou mecanism de monitorizare a preţurilor şi combatere a evaziunilor fiscale]
Organele de control au un nou mecanism de monitorizare a preţurilor pe piaţa internă şi combatere a evaziunilor fiscale. Mecanismul de monitorizare a preţurilor pe tot lanţul valoric în comerţul interior a mărfurilor importate a fost aprobat în ultima şedinţă de guvern, transmite Info-Prim Neo.
Octavian Calmîc, viceministrul economiei, a declarat că scopul acestuia este de reduce diferenţa dintre valoarea în vamă şi preţurile de comercializare pe piaţa internă a mărfurilor provenite din tranzacţiile de import, în special, cele de importanţă socială, precum şi combaterea evaziunilor fiscale.
[Vom avea o zonă economică liberă la Bălţi]
O zonă economică liberă (ZEL) va fi înfiinţată pe teritoriul municipiului Bălţi, transmite Info-Prim Neo, cu referire la un proiect de lege în acest sens, aprobat de guvern.
Obiectivul noii ZEL, potrivit vicepremierului, ministru al economiei, Valeriu Lazăr, este formarea centrului industrial în municipiu, atragerea investiţiilor şi tehnologiilor avansate, lărgirea potenţialului de export, soluţionarea unui şir de probleme social - economice, crearea locurilor noi de muncă.
[Preţurile au crescut mai mult decât se aştepta, dar sunt mai mici decât în anul trecut, BNM]
Preţurile de consum în luna ianuarie au crescut mai mult decât se aştepta, dar sunt mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, comunică Banca Naţională a Moldovei (BNM), citată de Info-Prim Neo.
Conform datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), preţurile de consum s-au majorat în luna ianuarie 2010 pentru ultimele 12 luni cu 2,8 la sută, inclusiv: preţurile la produsele alimentare s-au micşorat cu 0,6 la sută, iar la produsele nealimentare şi servicii s-au majorat cu 4,1 şi 4,5 corespunzător.
[● VINERI, 12 februarie]
[BERD vrea să contribuie la sporirea eficienţei energetice în Moldova]
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a lansat Linia de Finanţare pentru eficienţa energetică în Moldova (MoSEFF) în valoare de 20 mln euro, prin care vrea să contribuie la sporirea eficienţei energetice în Moldova transmite Info-Prim Neo
Resursele vor fi oferite prin băncile locale, selectate de BERD, întreprinderilor moldoveneşti care vor realiza proiecte de reducere a consumului de energie prin implementarea tehnologiilor noi sau pentru valorificarea surselor regenerabile de energie.
[„Moody’s Investor Service” va relua evaluarea rating-ului suveran de ţară pentru Moldova]
Republica Moldova şi-a reînnoit colaborarea cu Compania de evaluare a rating-ului suveran de ţară „Moody’s Investor Service”, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat guvernamental.
Ministerul Finanţelor a semnat un contract cu „Moody’s” în vederea prestării serviciilor de evaluare a rating-ului ţării.