RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 6 - 10 aprilie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
[● MARŢI, 6 aprilie]
[Fiscul va schimba metodologia de verificare a agenţilor economici]
Serviciul Fiscal de Stat planifică să reformeze metodologia de efectuare a controalelor la agenţii economici. „Nu este vorba doar de reducerea numărului acestor controale, ci şi de schimbarea metodologiei de desfăşurare, de trecere la controale ramurale, pe filieră”, a comunicat şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Nicolae Platon. Totodată, vor fi intensificate activităţile de acordare de asistenţă suplimentară agenţilor economici, prin crearea centrelor regionale de consultanţă, vor fi plasate pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat informaţiile privind practica fiscală, ca ei să se obişnuiască să-şi onoreze benevol obligaţiile faţă de stat, a mai spus şeful IFPS. Se preconizează crearea întreprinderii de stat Centrul de instruire continuă în domeniul fiscal, iar din septembrie, plătitorii de impozite vor avea acces la un nou serviciu – contul unic al contribuabilului. Astfel, vor putea să vizualizeze cum de desfăşoară achitarea impozitelor şi taxelor, dacă au sau nu datorii istorice sau curente.
[Garanţiile din FGC vor fi mai mari]
Plafonul garanţiilor oferite din Fondul special pentru garantarea creditelor (FGC) se majorează pentru întreprinderile active de la 300 de mii până la 700 de mii lei, iar pentru întreprinderile începătoare – de la 100 de mii până la 300 de mii, a spus într-o conferinţă de presă vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei. Valeriu Lazăr a menţionat că, în paralel, vor fi eliminate impedimentele administrative la obţinerea garanţiilor. Întreprinderile mici şi mijlocii vor fi ajutate la definitivarea planurilor de afaceri propuse băncilor. Astfel, va fi îmbunătăţit accesul acestora la finanţare.
[● Miercuri, 7 aprilie]
[Acumulările la buget sunt în creştere]
În ianuarie –martie 2010, la Bugetul Public Naţional (BPN) au fost acumulate 5 miliarde 568 de milioane de lei, cu 700 de milioane mai mult decât în primul trimestru al anului 2009, a comunicat ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă.
Cu 7,2% au crescut veniturile la bugetul de stat, cu 2,4% la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, cu 1,7% la bugetul asigurărilor sociale de stat şi doar la fondurile obligatorii de asigurare în medicină s-a înregistrat o scădere a încasărilor cu 8%. Deficitul înregistrat de BPN a fost în primul trimestru al anului curent de 912 milioane de lei, cu circa 200 de milioane mai mic decât indicatorul stipulat pentru această perioadă (deficitul stabilit în Memorandumul cu FMI pe anul 2010 este de 4,64 miliarde de lei – n.r.).
Veaceslav Negruţă a menţionat că Serviciul Vamal a depăşit cu 2% sarcina stabilită de acumulări pentru primul trimestru al anului curent, iar acumulările ce revin Serviciului Fiscal pe această perioadă sunt puţin mai mici faţă de ianuarie - martie 2009.
[Comunitatea donatorilor va contribui la sporirea capacităţilor de absorbţie a finanţării externe, ministrul finanţelor]
O treime din cele 1,9 miliarde de euro oferite Republicii Moldova de către donatorii externi sub formă de credite şi granturi, adică circa 650 de milioane de euro, vor fi utilizate pentru susţinerea bugetului, a balanţei de plăţi. Potrivit ministrului finanţelor, Veaceslav Negruţă., cei mai mari susţinători ai bugetului sunt Banca Mondială (40 de milioane de dolari), Comisia Europeană (90 de milioane de euro) şi FMI (150 de milioane de dolari). Mijloacele de la FMI sunt prevăzute doar pentru anul 2010, spre deosebire de cele de la BM şi Comisia Europeană, care vor acorda sumele respective pe parcursul anilor 2010-2013. Banii vor fi direcţionaţi spre reabilitarea drumurilor, aprovizionarea cu apă şi servicii de canalizare, în sănătate, agricultură, sectorul energetic, servicii publice, protecţie socială, educaţie etc.
[● JOI, 8 aprilie]
[În martie cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete]
De la începutul anului (în luna martie, comparativ cu decembrie 2009) preţurile s-au majorat cu 5,5%. Faţă de februarie curent, în martie a fost înregistrată o majorare a preţurilor la produsele alimentare şi nealimentare cu câte 0,9% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,1%. Potrivit unui comunicat de presă al Biroului Naţional de Statistica, în acestă perioadă mai semnificativ au crescut preţurile la fructe proaspete – cu 7,2% (fructe exotice – cu 13,9%, mere – cu 4,6%), legume proaspete – cu 2,5% (ceapă – cu 6,8%, varză – cu 4,3%), ulei vegetal – cu 3,3%, zahăr – cu 2,8%, bere – cu 2,1%, peşte şi produse din peşte cu 1,7%.
[Moldova nu va scăpa de sărăcie dacă nu va reduce decalajul tehnologic şi nu va asigura o productivitate mai înaltă, experţi]
Productivitatea redusă şi decalajul tehnologic reprezintă constrângeri esenţiale în dezvoltarea Republicii Moldova, se menţionează în Raportul de Stare a ţării: Moldova 2009, prezentat joi, 8 aprilie, de Centrul analitic independent Expert-Grup.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a spus că poziţia guvernului în privinţa pregătirii cadrelor coincide cu cea expusă în Raport şi că acesta trebuie să fie abordată în contextul ameliorării climatului de afaceri şi investiţional. „Nu dispunem de resurse naturale. Un avantaj competitiv real ar fi pentru Moldova atragerea investiţiilor, să oferim un climat de afaceri foarte bun şi o forţă de muncă calificată”, a declarat vicepremierul. Potrivit lui Valeriu Lazăr, este necesară aprofundarea reformei administraţiei centrale, care ar contribui la pregătirea administratorilor, persoanelor care lucrează în instituţiile statului, care să vină cu idei, cu soluţii, şi care şi-ar asuma anumite responsabilităţi.
[Activitatea fabricii de îngheţată „Sandriliona” a fost suspendată]
Specialiştii Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă au decis sistarea temporară a activităţii fabricii de producere a îngheţatei „Sandriliona” din oraşul Ialoveni. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, în depozitul întreprinderii au fost găsite loturi de materie primă alimentară şi aditivi alimentari cu termenele de valabilitate expirate, neetichetate corespunzător, fără a fi indicată informaţia despre producător şi ţara de origine. Şi utilajul care vine în contact cu produsele alimentare, de asemenea, nu este autorizat sanitar. Administraţia întreprinderii nu a prezentat avizul sanitaro-epidemiologic la proiectul de construcţie şi la compartimentul protecţia mediului ambiant. Personalul întreprinderii se alimentează în spaţii destinate pentru păstrarea îmbrăcămintei şi a echipamentului sanitar.
[Guvernul a revăzut lista mărfurilor social importante]
În lista mărfurilor social importante, pentru care adaosul comercial nu poate depăşi 20%, au fost incluse carnea şi produsele din carne, peştele şi sucurile pentru alimentaţia copiilor. Decizia a fost luată joi, 8 aprilie, în şedinţă de guvern.
Potrivit lui Octavian Calmâc, viceministrul economiei, din lista respectivă au fost excluse următoarele mărfuri: încălţămintea pentru copii, detergenţii, materialele de construcţii, cu excepţia cimentului. De asemenea, a fost precizat procentul de grăsime a produselor lactate la vânzarea cărora va fi limitat adaosul comercial. În lista mărfurilor social importante sunt incluse 28 de denumiri de mărfuri, printre care făina, crupele, pastele făinoase, zahărul, conservele pentru alimentaţia copiilor, citricele proaspete, unele medicamente, cimentul, caietele pentru elevi.
[● VINERI, 9 aprilie]
[Bugetul Chişinăului ratează milioane de lei în lipsa unui cadru actualizat de valorificare a resurselor funciare]
Primăria Chişinău va propune Consiliului municipal Chişinău spre aprobare, la următoarea şedinţă, Concepţia gestiunii resurselor funciare în oraş. Documentul are drept scop valorificarea resurselor funciare, pentru creşterea bazei impozabile şi stimularea investiţiilor în vederea asigurării realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă a municipiului, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al primăriei. Suprafaţa totală a fondului funciar al oraşului Chişinău constituie 12,3 de mii de hectare, divizate pe diferite destinaţii şi funcţiuni. Din lipsa unui cadru actualizat de reglementare a gestionării resurselor funciare, în acest moment nu este posibilă aplicarea plăţilor funciare pe o suprafaţă de circa 600 de hectare, în mare parte terenuri cu destinaţie industrială şi comercială, se spune în comunicat.
[Ţări vecine ale UE şi state din Caucaz vor discuta despre restructurarea sistemului de creditare]
Viceprim-ministrul, Valeriu Lazăr, ministru al economiei, va participa pe 15 aprilie la Tbilisi, Georgia, la o conferinţă privind creşterea creditării pentru ţările din regiunile Caucaz, Asia Centrală şi ţările vecine ale UE. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, conferinţa este organizată de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Evenimentul va reuni factori de decizie politică, reprezentanţi ai sectorului privat şi academic. Participanţii vor discuta despre posibilităţile de restructurare a sistemului de creditare pe termen lung.
La lucrările conferinţei vor participa miniştrii finanţelor, economiei sau guvernatorii băncilor centrale din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârghâstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, bancheri, oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai FMI şi BERD.
[Guvernul a operat modificări în Legea cooperaţiei de consum]
Organizaţiile cooperaţiei de consum vor avea posibilitatea să procure terenurile pe care le au în folosinţă, dar vor trebui să exprime voinţa de cumpărare în termen de 30 de zile de la data primirii oferitei de vânzare din partea proprietarilor acestor terenuri.
Fără a prejudicia dreptul acestor organizaţii la preemţiune (privilegiu pe care îl are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiţii egale, cel preferat dintre mai mulţi cumpărători), guvernul a susţinut iniţiativa legislativă a unor deputaţi şi consideră necesar de a limita termenul în care organizaţiile respective pot medita dacă să procure sau nu terenurile pe care le au în folosinţă. În calitate de proprietari ai acestor terenuri, statul sau unităţile administrativ-teritoriale au dreptul de a le vinde, a le da în arendă sau locaţiune în condiţiile legii, la alte persoane juridice sau fizice, se menţionează în nota informativă a proiectului de lege.
[Moldovenii au încredere în bănci ca şi până la criză]
În pofida aşteptărilor pesimiste, sistemul bancar din Moldova, în viziunea cetăţenilor ţării, pare să rămână la fel de stabil ca înainte de criză, transmite Info-Prim Neo cu referire la un sondaj sociologic inclus în raportul Moldova 2009: Starea ţării şi a oamenilor, prezentat de Centrul analitic independent Expert-Grup. Potrivit datelor sondajului, la care au participat 1070 de respondenţi, încrederea generală în sistemul bancar practic nu a variat faţă de 2007. Potrivit datelor sondajului, 3% din respondenţi au încredere totală în sistemul bancar, 26% – au încredere, dar nu prea mare, iar 29% – au o oarecare încredere. Printre respondenţii cu cea mai mare încredere în bănci sunt locuitorii capitalei, care sunt informaţi şi care au venituri mai înalte de 3000 lei lunar.
[Republica Moldova vrea să se împrumute cu 20 de milioane de euro pentru un program de aprovizionare cu apă potabilă]
Republica Moldova vrea să se împrumute cu 20 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea unui program de aprovizionare cu apă potabilă, de reducere a irosirii resurselor de apă şi de protecţie a acestor resurse. Alte 10 milioane de euro vor ajunge în ţară sub formă de grant de la Comisia Europeană, prin Facilitatea Investiţională de Vecinătate.Potrivit unei decizii de guvern, programul se va axa pe finanţarea serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă în Făleşti, Soroca, Hânceşti, Ciadîr-Lunga, Orhei şi Leova. Adiţional, localităţile învecinate cu localităţile cheie, de asemenea, vor fi incluse în program.
[Şi specialiştii cu studii medii de specialitate vor putea să devină diriginţi de şantiere]
Specialişti cu studii medii de specialitate în domeniul construcţiilor, care activează în ramură o perioadă suficientă de timp pentru acumularea experienţei, vor avea posibilitatea să fie atestaţi pentru obţinerea funcţiilor de diriginţi de şantier sau responsabili tehnici. Ministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale, Marcel Răducan, a spus că aceste modificări în Regulamentul cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiştilor cu activităţi în construcţii au drept scop excluderea formalismului în procesul de atestare.
[Statul va subvenţiona primele de asigurare a riscurilor în agricultură până în anul 2012]
Termenul pentru subvenţionarea primelor de asigurare a riscurilor de producţie în agricultură, care urma să expire în ianuarie 2010, va fi prelungit până pe 31decembrie 2012. O modificare legislativă în acest sens a fost aprobată de guvern.
Proiectul a fost propus de deputaţii Serafim Urecheanu,Vasile Balan şi Ion Pleşca. Potrivit autorilor, scopul este de a permite în continuare accesul producătorilor agricoli la mijloacele fondului pentru subvenţionare. Propunerea de majorarea a cuantumului compensaţiei – până la 80% nu a fost acceptată de executiv. Guvernul a invocat că bugetul de stat pentru anul 2010 nu va putea acoperi cheltuieli, estimate la 17 milioane de lei.
[În vinurile oprite în vamă nu au fost depistate metale grele]
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, a prezentat la o conferinţă de presă scrisoarea expediată de Serviciului rus „Rospotrebnadzor” în care nu se spune nimic despre faptul că în cele 47 de tone de vin moldovenesc oprite în vamă s-ar fi depistat metale grele şi pesticide. “Singura neconformitate e că vinul este tulbure şi are anumite sedimente”, a declarat ministrul. În situaţii de acest fel, potrivit înţelegerilor prealabile, vinul va fi testat într-un laborator independent din Rusia. În acest scop, în cel mai apropiat timp un grup de experţi de la Chişinău se va deplasa în Federaţia Rusă.
[● SÂMBĂTĂ, 10 aprilie]
[Patru experţi americani vor acorda consultanţă gratuită întreprinderilor agricole din Moldova]
Patru experţi americani vor veni în Republica Moldova în aprilie şi mai pentru a acorda consultanţă gratuită unor întreprinderi autohtone în tehnicile de producere şi de dezvoltare a afacerilor. Asistenţa consultativă va fi acordată în cadrul programului „De la fermier la fermier”, implementat în Republica Moldova de CNFA, cu suportul USAID. Pe parcursul anului curent se preconizează ca cel puţin 15 întreprinderi din Moldova să beneficieze de consultanţă gratuită, acordată sub formă de voluntariat de către circa 25 de experţi americani, selectaţi pe bază de concurs.
[]
[]
[]
[]