RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 31 octombrie – 6 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 31 octombrie

Octavian Armașu: Interesul pentru educația financiară a crescut în Moldova


Interesul pentru educația financiară a crescut mult în rândul copiilor, tinerilor, adulților, inclusiv  al persoanelor de vârstă înaintată. Oamenii sunt dornici să-și lărgească orizontul de cunoștințe și cultura financiară. De aceea proiectul român de educație financiară „Generația I” a dobândit adepți și în Republica Moldova, a remarcat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, în cadrul unei mese rotunde cu genericul: „Alegem independența financiară la orice vârstă”.

Moldovagaz nu vede premise pentru revizuirea tarifelor pentru consumatorul final

Premise reale pentru revizuirea tarifelor pentru consumatorul final pe fondul scăderii prețurilor de achiziție vor apărea după compensarea integrală a devierilor tarifare negative acumulate. O spune directorul SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban. Potrivit lui, în prețurile reglementate de furnizare a gazelor naturale în vigoare de la 1 octombrie 2022, prețul de achiziție este definit ca preț mediu anual și este inclus în tarif la nivelul de 926,94 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, sau 17 906,35 lei, transmite IPN.

Energocom a achiziționat în premieră electricitate de pe OPCOM

SA Energocom a făcut încă un pas spre diversificarea surselor de achiziționare a resurselor energetice. Pentru prima dată, compania a achiziționat electricitate de pe OPCOM, operatorul pieței de energie electrică din România. Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, precizează că pentru ziua de luni s-a achiziționat, cumulativ, 875 MWh cu un cost mediu de 132 EUR/MWh. Energocom va continua, zilnic, să achiziționeze energiei de pe OPCOM pentru a asigura securitatea energetică a Republicii Moldova.

● MARȚI, 1 noiembrie

Oleg Serebrian: Regiunea transnistreană mizează și pe energia produsă la centrala de la Dubăsari


Regiunea transnistreană este afectată de reducerea volumelor de gaze naturale de către Gazprom, iar efectele vor fi atât economice cât și financiare. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, potrivit căruia dacă Gazprom ar sista complet livrările de gaz, centrala de la Cuciurgan mai dispune de stocuri de cărbune care i-ar asigura producția de energie electrică doar pentru două luni. De asemenea, potrivit vicepremierului, pretinsele autorități de la Tiraspol mizează și pe centrala de la Dubăsari care ar produce 60% din necesarul de energie pentru consumatorii casnici ai regiunii.

Kent D. Logsdon: Sancțiunile SUA au un puternic impact reputațional

Sperăm ca informația oferită de Departamentul Trezorerie al SUA să fie folosită pentru ca persoanele sancționate să fie deferite justiției. Declarația aparține ambasadorului SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Diplomatul american spune că includerea oligarhilor Vlad Plahotniuc și Ilan Șor în lista sancțiunilor SUA va avea un puternic impact reputațional, băncile internaționale refuzând să mai lucreze cu astfel de clienți.

Andrei Spînu: Nu s-a semnat contract de livrare a energiei electrice cu MGRES

Pentru ziua de marți Republica Moldova va avea un deficit necontractat de energie electrică de aproximativ 4070 MWh. Despre aceasta anunță vicepremierul Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care precizează că, contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES nu a fost semnat. Vicepremierul precizează că SA „Energocom” a prelungit contractul pentru livrare a energiei electrice cu OMV Petrom pentru 50 MWh pentru luna noiembrie. De asemenea, a fost prelungit contractul cu Nuclearelectrica pentru 35 MWh pentru luna noiembrie.

Mecanism de monitorizare a acțiunilor persoanelor incluse în lista sancțiunilor SUA

Activitatea persoanelor fizice și juridice, incluse în lista sancțiunilor SUA pentru campaniile persistente de influențare malignă și acte de corupție, va fi strict monitorizată și în Republica Moldova. În acest sens, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un șir de decizii care vin să transpună efectul sancțiunilor impuse de către Biroul pentru controlul activelor străine din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii. Astfel, entitățile raportoare vor aplica măsuri de precauție sporită privind tranzacțiile ce nu corespund activității zilnice a persoanelor supuse sancțiunilor, precum și a persoanelor în privința cărora există suspiciuni că sunt asociate acestora. Lista celor din urmă va fi elaborată și actualizată de către Serviciul de Informații și Securitate, care va colabora în acest sens cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Banca Națională a Moldovei și alte autorități publice cu competențe incidente în domeniul dat.

Statul împrumută 10 mii de tone de păcură întreprinderii „Termoelectrica”

Agenția Rezerve Materiale urmează să elibereze 10 mii de tone de păcură din rezervele de stat către SA „Termoelectrica”. Păcura urmează a fi eliberată imediat, cu titlu de împrumut, până pe 1 iulie 2023 și este destinată pentru producerea energiei electrice și a energiei termice. Prevederile în acest sens se conțin într-o hotărâre a Comisiei pentru Situații Excepționale. CSE a mai decis să fie prelungit, pentru perioada noiembrie-decembrie 2022, termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe. Măsura este luată pentru a asigura necesarul de energie electrică, în contextul deficitului rezultat în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, dar și a limitării volumelor de gaze furnizate către Republica Moldova.

● MIERCURI, 2 noiembrie

Siegfried Mureșan: Cerem instituțiilor europene să asigure sprijin financiar suplimentar Republicii Moldova


Membrii Comitetului Parlamentar de Asociere UE - Moldova au adoptat aseară la Chișinău o declarație în care cer instituțiilor Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova cât mai repede după îndeplinirea celor nouă recomandări transmise de Comisia Europeană în avizul privind acordarea statului de țară candidată, se spune într-un mesaj, difuzat de echipa de comunicare a eurodeputatului Siegfrid Mureșan. Declarația a fost adoptată în cadrul celei de-a 12-a reuniunii a Comitetului Parlamentar de Asociere care a avut loc ieri la Chișinău și care a fost co-prezidată de eurodeputatul Siegfried Mureșan, în calitate președinte al Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova.

Moldova ar putea primi un suport financiar de 19,5 milioane de dolari din partea SUA

Republica Moldova ar putea primi o contribuție adițională în valoare de 19,5 milioane de dolari din partea SUA pentru consolidarea securității energetice. Beneficierea de ajutor a devenit posibilă datorită celui de-al 14-lea Amendament la Acordul de asistență încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA care urmează să fie negociat și aprobat. Banii vor fi folosiți pentru reducerea dependenței de Federația Rusă, prin conectarea elementelor cheie ale sectorului energetic al Moldovei cu sistemele europene, precum și pentru atragerea investițiilor în producția locală de energie, diversificarea aprovizionării cu gaze naturale și creșterea eficienței energetice.

Se simplifică procedurile de tranzit feroviar al mărfurilor pe teritoriul Ucrainei


Procedurile de tranzit feroviar al mărfurilor pe teritoriul Ucrainei, cu destinația Republica Moldova și România, precum și pe teritoriul Republicii Moldova, cu destinația Ucraina și România, vor fi simplificate. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Protocolului nr. 2, care prevede modificarea Acordului cu Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea transportului feroviar.

Statul alocă 800 de mii de euro pentru auditul extern al datoriei SA Moldovagaz

Statul acordă 800 de mii de euro din Fondul de rezervă pentru auditul extern al datoriei SA Moldovagaz către Gazprom și Factoring Finance. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri de Guvern, iar banii se alocă Agenției Proprietății Publice. Conform contractului semnat pe 10 august cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma A.S. din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co. Limited din Marea Britanie, auditul va presupune elucidarea cu exactitate a constituirii datoriei Moldovagaz față de concernul rus, pentru gazele naturale livrate malului drept, în perioada din 27 august 1991 şi până la 31 octombrie 2021.

Comisia Europeană alocă 52 de milioane de euro

Comisia Europeană va acorda Republicii Moldova un suport de 52 de milioane de euro, În acest sens urmează să fie semnate două acorduri, pentru care Guvernul a aprobat proiectul pentru inițierea negocierilor. Acordul de finanțare privind Programul „UE pentru Reforme” prevede oferirea unui grant de 27 de milioane de euro. Domeniile prioritare pentru asistența europeană sunt politicile și programele privind populația și sănătatea reproductivă, guvernanța și societatea civilă, pacea și securitatea.

Printre prioritățile Acordului de finanțare a Programului „UE pentru redresare și reziliență” se numără economia rezilientă, sustenabilă și integrată. La fel este vorba despre reziliența în materie de mediu și schimbările climatice; societăți reziliente, echitabile și favorabile incluziunii. Valoarea acestui acord este de 25 de  milioane de euro, care, de asemenea, vor fi acordați cu titlu de grant.

Se instituie Agenția Feroviară

În Republica Moldova va fi creată Agenția Feroviară. Entitatea va avea atribuții de control și va emite autorizații de transport feroviar, autorizații de siguranță, certificate de siguranță și permise de mecanic de locomotivă. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de cabinetul de miniștri. Agenția Feroviară va fi responsabilă și de punerea în funcțiune a subsistemelor structurale, care formează sistemul feroviar, va verifica dacă acestea sunt exploatate și întreținute în conformitate cu cerințele esențiale, va admite în circulație și va înregistra vehiculele feroviare.

● JOI, 3 noiembrie

Instrumente digitale din domeniul construcțiilor vor fi dezvoltate în Moldova


Două instrumente digitale din domeniul construcțiilor și urbanismului, accesibile public prin internet, vor fi dezvoltate în Republica Moldova. În acest sens au fost semnate recent acorduri de colaborare între Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și USAID Moldova. Potrivit USAID Moldova, prima platformă va spori accesibilitatea documentelor normative în domeniul urbanismului și construcțiilor oferind acces gratuit și nelimitat la documentele normative și alte informații utile necesare pentru dezvoltarea domeniului construcțiilor. Platforma va fi destinată specialiștilor din domeniul construcțiilor, proiectanților și verificatorilor de proiecte, dar și oricărui cetățean sau proprietar de bunuri.

Pavel Calpajiu: Sperăm să ajungem când bunurile confiscate vor fi reutilizate în scopuri sociale


Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale consideră necesară formarea percepției sociale, inclusiv a organelor judiciare, privind importanța aplicării instrumentului de confiscare și dezvoltarea instrumentelor de reutilizare socială. Un instrument potrivit în acest sens ar putea fi Programul Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI). „Sperăm să ajungem la situații când bunurile confiscate vor fi reutilizate în scopuri sociale. Reutilizarea socială poate fi aplicată doar odată cu emiterea unui ordin de confiscare”, a spus Pavel Calpajiu, șeful Direcției evaluare, administrare și valorificare a bunurilor indisponibilizate din cadrul ARBI, în cadrul clubului de presă cu subiectul „Programului Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale”.

Vadim Ceban: Anul viitor vom fi primii care vom cere corectarea tarifului

Deși prețul de achiziție a gazului procurat de la Gazprom este în scădere, președintele Moldovagaz spune că nu intenționează să ceară ANRE o reducere de tarif. Șeful ANRE spune că Moldovagaz a acumulat devieri de 5 miliarde de lei, care pot fi acoperite doar prin tarif. Vadim Ceban spune că dacă tendințele internaționale se vor menține în scădere abia anul viitor, am putea asista la o micșoare de tarif.

Statul va rambursa producătorilor agricoli TVA

Statul va rambursa Taxa pe Valoare Adăugată producătorilor agricoli pentru acoperirea datoriilor la mai multe tipuri de impozite și taxe de stat datorate de către aceștia. Deputații au votat în primă lectură un proiect de lege în acest sens.
Beneficiari ai Programului de rambursare a TVA vor fi agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi de peste 50% ale producției agricole, ca urmare a calamităților naturale produse pe parcursul anului 2022. Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, iar plățile vor fi achitate în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Rambursarea va fi oferită pentru perioada aprilie 2022 - iunie 2023 inclusiv.

Vot final pentru eliminarea regimului duty-free

Deputații au votat în lectură finală proiectul care prevede eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, comercializarea mărfurilor în unitățile comerciale din zonele vamale va fi impozitată, reieșind din principiul echității fiscale pentru toți antreprenorii din Republica Moldova.

● VINERI, 4 noiembrie

De astăzi, lumina este mai scumpă


Consumatorii vor achita de astăzi mai mult pentru curentul electric. Cei din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti 4,77 lei/kWh, iar cei din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord – 4,81 lei/kWh. Tarifele majorate acum două zile de ANRE au fost publicate în ediția Monitorului Oficial din 4 noiembrie.

Maia Sandu: Munca nedeclarată înseamnă pierderea veniturilor din impozite ceea ce se răsfrânge asupra cetățenilor

Pentru stat munca nedeclarată înseamnă pierderea veniturilor din impozite ceea ce se răsfrânge asupra cetățenilor. Aceste costuri economice serioase reprezintă o nedreptate pentru cei care activează în câmpul legal. Cei care angajează la negru nu plătesc impozite și, respectiv, sunt în avantaj față de cei care fac lucrurile legal. Constatări în acest sens au fost făcute de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul conferinței internaționale „Moldova trece pe alb: Soluții pentru încurajarea tranziției spre munca legală”.

Prețul la benzină depășește 26 de lei


Prețul la benzina cu cifra octanică 95 depășește 26 de lei. Conform prețurile plafon anunțate de ANRE, acest tip de carburant va costa în următoarele trei zile 26,06 lei, cu 19 bani mai mult decât astăzi. În aceeași perioadă, 5-7 noiembrie, motorina se va vinde cu cel mult 27,63 lei. Gazul lichefiat, pentru care Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică nu stabilește prețuri plafon, se vinde astăzi cu circa 16,70 lei.

● SÂMBĂTĂ

Peste 85 de km de drum vor fi reparate în Moldova datorită sprijinului BERD


Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a aprobat extinderea unui contract de finanțare, în valoare de 100 de milioane de euro. Banii sunt destinați pentru construcția și reparația a peste 85 de km de drum în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale.Vicepremierul precizează că va fi reparat și modernizat sectorul de drum R14, Soroca către Arionesti, total 31 km. La fel va fi reabilitat și modernizat sectorul de drum R8.1, Arionești către Otaci, total 9,4 km. Lucrări de reabilitare și servicii aferente de supraveghere vor fi realizate pe traseul național R33 Hîncești-Lăpușna-M1, total 37,2 km. Va fi construit sectorul de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km.

CMC a cesionat creditele BERD și BEI contractate de Apă-Canal Chișinău

Consiliul municipal Chișinău a votat cesionarea creditelor BERD și BEI contractate de către SA „Apă-Canal Chișinău” încă în anul 2014. Astfel, creditele în valoare de circa 21 de milioane de euro fiecare vor fi rambursate de către Primăria municipiului Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.