RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 30 octombrie - 5 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● MARȚI, 31 octombrie

În Moldova este lansată o campanie națională de educație financiară


Circa două treimi din respondenții unui sondaj privind evaluarea educației financiare în Moldova s-au autoevaluat la nivelul „mediu” de cunoștințe financiare. Mai mulți respondenți consideră că au cunoștințe scăzute (19,4%) în domeniul financiar decât cei care susțin că au cunoștințe peste medie (12,9%). Rezultatele studiului sociologic efectuat cu suportul USAID sunt un temei important atât pentru elaborarea strategiei de educație financiară, cât și pentru campania de educație financiară lansată astăzi, a menționat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Campania implică o serie de activități de diseminare a cunoștințelor financiare și își propune să ajute cetățenii Republicii Moldova să înțeleagă ce reprezintă sistemul financiar, noțiunile financiare de bază și diversitatea serviciilor financiare din Moldova.

Locuitorii din Găgăuzia vor plăti 10 lei pentru gaz, bașcan

Locuitorii din UTA Găgăuzia urmează să achite un tarif preferențial de 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Despre aceasta a anunțat bașcanul Evghenia Guțul.

Aceasta a mai spus că sunt continuate negocierile pentru „a ajuta” raioanele Taraclia și Orhei, iar în decurs de două săptămâni ar putea fi obținută o înțelegere în acest sens.

● MIERCURI, 1 noiembrie

În noiembrie, Moldovagaz va plăti 830 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze din Rusia


Gazul rusesc va fi procurat în luna noiembrie la un preț de 830,42 dolari pentru o mie de metri cubi, anunță președintele SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

Potrivit lui Vadim Ceban, întregul volum de gaze procurat de la compania rusească „Gazprom” este furnizat regiunii transnistrene.

Se prelungește Acordul privind angajarea temporară a moldovenilor în anumite sectoare în Israel

-Acordul cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din Republica Moldova în anumite sectoare în Statul Israel va fi prelungit cu 5 ani, până pe 5 ianuarie 2029. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri de Guvern.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că scopul tratatului este de a promova angajarea legală și de a asigura respectarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova care activează pe teritoriul Statului Israel.

Agenții economici din Moldova pot participa la o expoziție chineză dedicată domeniului IT

Camera de Comerț și Industrie Moldova-China organizează o misiune economică la expoziția Global Digital Trade Expo, care va avea loc la Hangzhou, China, în perioada 23-27 noiembrie. Expoziția are tema de bază industria de IT și, în special, se concentrează pe zona comerțului digital. Agenții economici din Moldova au posibilitatea să primească acces la piața chineză de produse tehnologice și să se familiarizeze cu companii de top în domeniul IT, creatoare de jocuri video, sisteme de securitate cibernetice.

● JOI, 2 noiembrie

Foști titulari de patentă acuză controale inopinate contrar promisiunilor autorităților


Contrar promisiunilor că în primii trei ani vor fi vizați doar de controale consultative, titularii de patentă care s-au conformat modificărilor din legislație și au trecut la altă formă de activitate sunt supuși controalelor neplanificate și sunt pasibili de amenzi. Reforma patentei de întreprinzător este o reformă „cu bâta”. Prin intimidare, patentarii sunt impuși să treacă la activitate independentă cu aparat de casă, a acuzat Eleonora Țurcanu-Herghelegiu.

Ministrul energiei: Contractul publicat de bașcan este un fals și nu poate fi executat

Ministrul energiei, Victor Parlicov, susține că contractul cu privire la achiziția gazului la un preț de 10 lei, publicat de bașcanul Găgăuziei, este un fals, o minciună și nu poate fi executat.

„Evident, noi suntem în campanie electorală, iar ei înainte de alegeri fac anumite promisiuni. Și toată zarva și vânzoleala asta în jurul gazului este mai mult un efort mediatic, de comunicare, decât efort real de a livra gaz. Cei care se ocupă real de livrarea gazelor nu lucrează așa, nu fac comunicat de presă, nu publică contracte, ci pur și simplu se ocupă de livrarea de gaz”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.

Comercianții dezaprobă carențele în procesul anulării patentei

Foștii titulari de patentă dezaprobă carențele în procesul anulării patentei pentru activitățile de comerț. Bonul de casă pe care sunt nevoiți să îl elibereze comercianții conform noilor reguli conține date personale și acest lucru invocă riscul de a deveni ținta infractorilor, a menționat Eleonora Țurcanu-Herghelegiu, fostă titulară de patentă.

● VINERI, 3 noiembrie

Energocom va vinde societății Moldovagaz gaze cu 605 dolari/ 1000 de metri cubi


Energocom va vinde societății Moldovagaz gaze cu 605 dolari/1000 de metri cubi pentru lunile octombrie-decembrie. „Din luna decembrie anul trecut, consumatorii de pe malul drept al râului Nistru utilizează gaze achiziționate de Energocom de pe piețele internaționale. De atunci prețurile oferite de noi Moldovagaz sunt mai mici față de ofertele Gazprom”, precizează Energocom.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.