RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 30 aprilie – 5 mai. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
[● MARŢI, 1 mai]
[MTID atenţionează transportatorii moldoveni despre amenzile majorate de Federaţia Rusă]
Din 5 mai, pe teritoriul Federaţiei Ruse vor fi majorate amenzile pentru încălcarea regulilor de transportare a mărfurilor şi călătorilor. MTID îndeamnă operatorii de transport terestru rutier să fie atenţi la noile modificări în Codul Contravenţional al Federaţiei Ruse şi modificările Legii cu privire la controlul de stat asupra transporturilor rutiere internaţionale şi răspunderea pentru încălcarea regulilor de efectuare a acestora. Potrivit legii modificate, conducătorii de autovehicule care încalcă regulile de transportare a mărfurilor şi călătorilor vor primi amendă de la 4 la 5 mii de ruble, funcţionarii vor fi amendaţi cu 40-50 mii de ruble, iar persoanele juridice vor primi o amendă de la 40 la 500 de mii de ruble.
[●MIERCURI, 2 mai]
[Comerţul exterior cu produse vinicole pe piaţa rusă va fi liberalizat]
Comerţul exterior cu produse vinicole pe piaţa rusă va fi liberalizat în timpul apropiat în urma înţelegerilor atinse cu reprezentanţii Federaţiei Ruse. Premierul Vlad Filat a declarat, miercuri, la o şedinţă cu vinificatorii şi viticultorii, că producătorii moldoveni vor avea posibilitatea să exporte vin nu doar prin cele 2 terminale existente, ci prin toate punctele vamale. Aceasta se referă atât la vinurile îmbuteliate, cât şi la cele în vrac. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a precizat că, în cazul nerespectării condiţiilor de calitate, vor fi aplicate sancţiuni pe fiecare caz aparte, fără a aştepta careva sesizări din partea ţărilor importatoare.
[Cheltuielile din buget cresc mai repede decât acumulările]
Încetinirea creşterii economice, cuplată cu problemele instituţionale privind colectarea impozitelor, constituie principala provocare a sistemului finanţelor publice din Republica Moldova, susţin analiştii Centrului Expert-Grup. Aceştia notează în publicaţia „Realitatea economică”, ediţia pentru aprilie, că dinamica acumulărilor la buget de la începutul anului curent prezintă semne de îngrijorare. Ritmul de creştere a cheltuielilor îl întrece pe cel de colectare a veniturilor. Potrivit experţilor, scăderi ale acumulărilor se observă la cele mai importante impozite pentru sistemul bugetar. Acumulările de TVA şi accize au constituit 93,5% şi, respectiv, 83,4% faţă de nivelul preconizat pentru finele primului trimestru al anului în curs.
[● JOI, 3 mai]
[Peste 20 mln dolari vor fi investiţi în competitivitatea agriculturii moldoveneşti]
Consiliul director al Băncii Mondiale a aprobat, pe 1 mai, un credit în valoare de 18 milioane de dolari şi un grant de 4,4 milioane de dolari de la Fondul Global de Mediu (FGM) pentru realizarea Proiectului competitivitatea în agricultură în Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, proiectul îşi propune să contribuie la sporirea competitivităţii sectorului agroalimentar din Moldova prin susţinerea modernizării sistemului de management al siguranţei alimentare, facilitarea accesului la pieţe agricole, integrarea practicilor de management durabil al terenurilor. Componenta finanţată de la FGM va ajuta Guvernul în acţiunile de implementare în regim pilot a practicilor de management durabil a terenurilor pentru a reduce degradarea acestora, a declarat Abdoulaye Seck, manager de ţară al Bănci Mondiale.
[Banca Naţionlă a Moldovei a revizuit în scădere prognoza inflaţiei pentru 2013]
Banca Naţionlă a Moldovei menţine prognoza ratei inflaţiei pentru 2012 la nivelul de 4,9%, dar a revizuit în scădere prognoza pentru 2013, de la 4,8% la 4,4%.Pe întreaga perioadă de prognoză, 2012-2013, rata anuală a inflaţiei se va încadra în coridorul ţintei de BNM – 5% plus-minus 1,5 puncte procentuale. Explicând prognoza pentru anul curent, guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a evidenţiat, joi, într-o conferinţă de presă, micşorarea ritmurilor de creştere a preţurilor la produsele alimentare, ca urmare a scăderii cererii pe pieţele internaţionale. Guvernatorul s-a referit totodată la majorarea semnificativă a preţurilor reglementate la energia electrică, la transportul urban de pasageri (probabil în trimestrul a II-a al anului), la gaze şi energie termică (probabil în trimestrul al IV-a). Pe de altă parte, Dorin Drăguţanu a menţionat că nivelul preţurilor mondiale la resursele energetice s-au stabilizat, deşi trendul de descreştere va persista.
[Serviciile sanitar-veterinare şi fitosanitare sunt reintroduse în posturile vamale]
Guvernul a decis să reintroducă serviciile sanitar-veterinare şi fitosanitare în cadrul posturilor vamale organizate la punctele de trecere a frontierei de stat. În total vor activa 14 posturi de control sanitar-veterinar pentru mărfurile aflate în regim de import, tranzit şi export, cu un efectiv de 51 de medici veterinari, şi 14 posturi fitosanitare cu un efectiv de 68 de persoane. Modificările operate se înscriu în realizarea Planului de acţiuni privind implementarea sistemului de siguranţă a alimentelor şi crearea Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor, instituţie unică de supraveghere a produselor alimentare .
[● VINERI, 4 mai]
[O companie din China importă loturi importante de vinuri moldoveneşti]
Compania „Malul de Aur” din China începe importul masiv de produse vinicole din Republica Moldova. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei întrevederi a premierului Vlad Filat cu reprezentanţii companiei. La discuţii a participat şi directorul Combinatului „Cricova”. Directorul Combinatului „Cricova”, Valentin Bodiul, a spus că în acest an se prevede livrarea a 1 milion de sticle de vin, iar primele 200 de mii de sticle vor ajunge în China deja în luna iunie. Contractul de colaborare între „Cricova” şi compania „Malul de Aur” a fost semnat în martie anul curent. Preşedintele companiei „Malul de Aur”, Gong YI, a spus că acest contract este important nu doar din punct de vedere comercial. Acesta va constitui o bună oportunitate pentru a promova vinurile moldoveneşti în China şi a familiariza chinezii cu tradiţiile şi obiceiurile Republicii Moldova.
[91 din 4000 de deponenţi ai BC „Universalbank” nu şi-au ridicat încă toţi banii]
Procesul de lichidare a Băncii Comerciale „Universalbank” se desfăşoară conform regulilor stabilite, a declarat, la o conferinţă de presă, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu. „Imediat după retragerea licenţei BC „Universalbank”, lichidatorul numit de BNM a achitat tuturor deponenţilor, persoane fizice, suma de până la limita de 50 de mii lei. Săptămâna trecută a fost luată decizia de a mai plăti 50 de mii de lei acelor deponenţi care mai au de ridicat bani. După ce va fi finalizată şi achitarea acestei plăţi în bancă vor rămâne 91 de persoane fizice care vor trebui să aştepte să-şi ridice depozitele, în sumă totală de 30,6 milioane de lei”, a declarat Dorin Drăguţanu. La momentul retragerii licenţei „Universalbank” depozite la această bancă aveau circa 4000 de persoane fizice. „Din 4000 au rămas doar 91, care au depozite mari, de milioane. Lichidatorul numit de BNM întreprinde toate măsurile legale, astfel că suntem optimişti în privinţa recuperării depozitelor de către toate persoanele fizice ”, a spus guvernatorul.
[● SÂMBĂTĂ, 5 mai]
[Moldova şi Italia lansează o primă campanie de informare pentru moldovenii migranţi]
Timp de jumătate de an, din mai până în octombrie, moldovenii din Italia vor avea posibilitatea să se informeze despre locurile de muncă vacante în Republica Moldova, efectele negative şi riscurile migraţiei, riscurile angajării ilegale în Italia. De asemenea vor avea acces la informaţii despre aspectele juridice, economice, sociale, psihologice şi culturale ale şederii lor în Italia. „Cetăţenii moldoveni vor putea cere ajutor la liniile de încredere din Italia şi Moldova în cazul în care se confruntă cu anumite probleme”, a declarat ministrul muncii, Valentina Buliga, în cadrul unei conferinţe de presă, la 4 mai. În cadrul aceleiaşi campanii va fi ecranizată şi piesa de teatru „Oameni ai nimănui”, de Dumitru Crudu. Proiectarea va avea loc în nouă oraşe ale Italiei: Mestre, Bologna, Torino, Reggio Emilia, Brescia, Treviso, Rovigo, Padova şi Roma. Prezentarea va fi urmată de o sesiune de discuţii cu audienţa, în cadrul cărora cetăţenii moldoveni vor avea posibilitatea să împărtăşească experienţele lor de trai, muncă şi integrare în societatea italiană. La rândul lor, cetăţenii italieni se vor familiariza cu viaţa, trăirile şi preocupările migranţilor moldoveni, mulţi dintre care sunt angajaţi în familiile italiene în calitate de bone sau menajere.
[Cel mai mare producător polonez de lactate a venit în Moldova pentru eventuale investiţii]
Ministrul polonez al agriculturii, Marek Sawicki, a venit în vizită în Republica Moldova însoţit de cel mai mare producător de lactate pe piaţa poloneză. Acesta a răspuns astfel la chemarea omologului său moldovean de a investi în acest domeniu. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a menţionat, într-o conferinţă de presă, la 4 mai, sprijinul considerabil oferit de Polonia la crearea Agenţiei pentru Siguranţa Alimentară. Vasile Bumacov s-a referit şi la ajutorul polonezilor pentru obţinerea fondurilor europene în scopul modernizării agriculturii moldoveneşti şi consultanţa în vederea asimilării eficiente a acestora. Ministrul polonez al agriculturii, Marek Sawicki, a menţionat, în aceeaşi conferinţă de presă, că în 8 ani Polonia, stat membru al UE, a acumulat o experienţă vastă, inclusiv în domeniul agroindustrial. Marek Sawicki a mai spus că l-a invitat în delegaţia sa pe cel mai mare producător de lactate din Polonia, care acoperă 14% din întreaga piaţă, cu gândul la eventuale investiţii în Republica Moldova. „Moldova are pământuri bune şi roditoare, această ţară trebuie să facă parte din UE”, a subliniat ministrul polonez. Vizita delegaţiei poloneze se încheie pe 5 mai.