RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 29 martie – 2 aprilie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

[● LUNI, 29 martie] [Practici avansate de creştere a porcinelor, aplicate în satul Isacova] Gospodăria Ţărănească „SV Burlescu” din satul Isacova, raionul Orhei, va iniţia, în timpul apropiat, aplicarea a noi practici avansate de creştere a porcinelor, potrivit unui comunicat de presă al CNFA. Gospodăria a decis să-şi modernizeze mijloacele de producere, să optimizeze practicile de producere şi să-şi extindă afacerea. Pentru anul curent este planificată construcţia unei noi fântâni, pentru a dispune de suficiente resurse de apă necesare la curăţarea deşeurilor, precum şi procurarea unei cisterne pentru pomparea şi evacuarea deşeurilor. [Vlad Filat: Reuniunea donatorilor de la Bruxelles este un eveniment istoric pentru Moldova] Asistenţa financiară pentru Republica Moldova, în valoare de 2,6 miliarde de dolari (1,9 miliarde de euro), decisă la reuniunea donatorilor de la Bruxelles, este constituită din granturi şi credite. Prim-ministrul moldovean Vlad Filat a declarat în cadrul unei conferinţe de presă luni, 29 martie, că 52% din sumă reprezintă granturi din partea partenerilor europeni, iar 48% sunt bani pe care Guvernul de la Chişinău îi va concesiona în 5-10 ani, cu o rată a dobânzii de până la 1,2%. Perioada de graţie este de 10-20 de ani. [● MARŢI, 30 martie] [Zboruri spre Surgut vor fi efectuate din 3 mai] Din 3 mai, compania rusă „Utair” va efectua zboruri pe ruta Chişinău - Surgut - Chişinău. Cursele vor fi operate de două ori pe lună, în zile de duminică, la ora 22.40, cu nava “Boeing 737-500”. Sunt disponibile bilete în clasa business şi econom, potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului Internaţional Chişinău. Tariful minim pentru zborul tur-retur este de 330,9 euro, fără taxele agenţiilor şi alte taxe de aeroport. Pasagerii care zboară des vor putea beneficia de privilegiile programului de fidelitate STATUS. Programul presupune recompense sub formă de bilete gratuite în schimbul punctelor acumulate pentru fiecare zbor, precum şi o serie de alte oportunităţi profitabile. [Companiile private vor colabora cu guvernul în avansarea competitivităţii sectorului TIC] Guvernul şi-a propus să transforme Republica Moldova într-o ţară cu o administraţie transparentă şi responsabilă şi, în acest sens, ne preocupă în mod deosebit debirocratizarea instituţiilor statului, iar soluţia optimă o oferă implementarea e- guvernării, a menţionat premierul Vlad Filat, în deschiderea Moldova ICT Summit 2010. Evenimentul se desfăşoară la iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private din domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (TIC), în colaborare cu USAID şi Microsoft, sub patronajul Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor. [●MIERCURI, 31 martie] [ANRE califică drept o reuşită adoptarea noii metodologii de calculare şi aprobare a tarifelor la gazele naturale] Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) califică drept o reuşită adoptarea noii metodologii de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale. Aceasta oferă condiţii egale de activitate pentru toţi participanţii la piaţa gazelor naturale prin stabilirea unei metode unice de calculare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale consumatorilor, se menţionează într-un comunicat de presă al ANRE. [La Edineţ se desfăşoară cea de-a IV ediţie a expoziţiei „Accentele Primăverii”] Circa 30 de agenţi economici din diferite regiuni ale ţării participă la cea de-a IV expoziţie cu vânzare „Accentele Primăverii”, care se desfăşoară în perioada 31 martie - 2 aprilie la Edineţ. În cadrul expoziţiei întreprinzătorii propun vizitatorilor mărfuri de larg consum, produse alimentare, băuturi etc., potrivit unui comunicat de presă al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei (CCI). Directorului filialei Edineţ a CCI a Moldovei, Ina Stanciu, spune că expoziţia cu vânzare „Accentele Primăverii” a devenit deja o tradiţie şi se bucură de succes atât în rândul agenţilor economici, cât şi a populaţiei din regiune. [● JOI, 1 aprilie] [Preşedinte nou la BC Comerţbank] De astăzi, 1 aprilie, Serghei Cartaşov preia funcţia de preşedinte al BC Comerţbank, prin decizia Consiliului băncii, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei bancare. Serghei Cartaşov activează în sistemul bancar din 1982. Până a fi numit preşedinte al Comerţbank, a activat în calitate de prim-vicepreşedinte al Consiliului de Administrare al băncii Mobiasbancă, preşedinte al administraţiei Moldindconbank, membru al Consiliului Moldindconbank. Deţine două diplome de studii superioare în economie, se menţionează în comunicat. [Valeriu Lazăr: Moldova tinde spre o nouă paradigmă de dezvoltare economică, bazată pe reforme structurale şi convergenţă cu UE] Obiectivele legate de obţinerea unei creşteri economice durabile au fost incluse în blocul economic, intitulat Promovarea recuperării economice al programului Relansăm Moldova. Programul a fost prezentat în cadrul reuniunii Grupului Consultativ al Donatorilor, care a avut loc pe 24 martie la Bruxelles, a spus vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, într-o conferinţă de presă joi, 1 aprilie. Valeriu Lazăr a spus că obiectivele pe termen mediu, incluse în blocul economic şi aprobate de comunitatea donatorilor, sunt: ameliorarea condiţiilor pentru afaceri; sporirea exporturilor prin crearea parcurilor industriale; eficientizarea sectorului agrar şi crearea unei agriculturi cu valoare înaltă; dezvoltarea infrastructurii prin majorarea investiţiilor în construcţia şi întreţinerea drumurilor; lansarea unor parteneriate public-private pentru realizarea unor proiecte de infrastructură; implementarea TIC etc. [Jumătate din banii oferiţi de către donatorii externi pentru proiecte în agricultură sunt sub formă de granturi] În proiecte din sectorul agricol vor fi investite 110 milioane de euro din asistenţa în valoare de aproape 1,9 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari), decisă la reuniunea donatorilor de la Bruxelles, la 24 martie. Despre aceasta a comunicat joi, 1 martie, într-o conferinţă de presă, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc. Potrivit ministrului, sectorul agricol a prezentat proiecte care necesită asistenţă în sumă de 165 de milioane de euro. Dar o parte din oferte urmează să fie examinate pe parcurs. Ministrul agriculturii a declarat că banii obţinuţi de la donatori vor fi investiţi în sectoare în care tradiţional se obţine valoare adăugată înaltă, ponderea acestora în totalul activităţilor agrare urmând să fie mărită. [● VINERI, 2 aprilie] [Încă două companii au posibilitate să aducă Internet de peste hotare] Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) a eliberat primele autorizaţii pentru desfăşurarea activităţilor de instalare, operare şi gestionare a reţelelor de comunicaţii electronice la frontiera de stat a Republicii Moldova. Deţinătorii acestora au devenit companiile Orange Moldova şi StarNet, potrivit unui comunicat al MTIC. Până în prezent doar Moldtelecom avea astfel de autorizaţie. Ministrul Alexandru Oleinic şi conducătorii companiilor beneficiare de aceste drepturi menţionează că acest eveniment este unul istoric, care va contribui la dinamizarea dezvoltării sectorului TIC din Republica Moldova. [Concurs de granturi pentru proiecte de energie regenerabilă] Ministerul Economiei anunţă oportunităţi de finanţare a proiectelor de energie regenerabilă în cadrul Black Sea Economic Cooperation – Helenic Development Fund (BSEC-HDF). Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, suma maximă a granturilor este de 50 de mii de euro şi acoperă cel mult 80% din suma totală a proiectului. Restul, restul 20%, urmează a fi acoperite de beneficiari sau din alte sponsorizări. Iniţiativele trebuie să fie elaborate sub forma unei idei de proiect, având cel puţin încă un partener din ţările membre BSEC, aşa ca Ucraina, România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Rusia. Termenul limită de depunere a proiectelor este 31 ianuarie 2011. [Sectorul vitivinicol nu va rămâne fără subvenţii, ministrul agriculturii] Înfiinţarea plantaţiilor viticole şi alte activităţi în acest sector va fi stimulată de către stat prin Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli. O completare în acest sens a aprobat guvernul în articolul 31 al Legii viei şi vinului din martie 2006. În scopul micşorării poverii fiscale a întreprinderilor vinicole, anterior a fost acceptată propunerea acestora de anulare a taxei pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole. Ca urmare va fi desfiinţat şi Fondul pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole, a spus ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc. [Noi timbre de acciz pentru producţia alcoolică şi articolele din tutun] Începând cu 1 aprilie, la mărfurile produse în ţară şi la cele de import supuse accizelor (producţia alcoolică şi articolele din tutun) vor fi aplicate timbre de acciz noi, potrivit unei decizii aprobată de guvern. Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, a menţionat că noile timbre de acciz au o coloristică specială, patru grade de protecţie vizibile şi mai multe elemente de protecţie invizibile. În prezent la această categorie de mărfuri se aplică timbre de acciz puse în circulaţie la 1 aprilie 2005 şi la 1 ianuarie 2007. „Nu s-a epuizat cantitatea de timbre emise, dar sunt depistate cazuri frecvente de contrafacere a acestora. Faptul dat este confirmat şi de scăderea cererii la timbre şi respectiv, a încasărilor în buget. De exemplu, în 2009, cererea a scăzut, faţă de 2005, cu 50 la sută, de la 63 de milioane de timbre la 27,8 milioane. Acest trend negativ nu este doar o consecinţă a crizei economice”, a subliniat Veaceslav Negruţă. [Tratarea neechitabilă a agenţilor economici creează condiţii de evaziune fiscală, şeful SFS] Iertarea necondiţionată a datoriilor întreprinderilor ce au comis evaziuni fiscale pune într-o situaţie neechitabilă contribuabilii disciplinaţi şi creează condiţii pentru noi evaziuni fiscale, a declarat vineri, 2 aprilie, într-o conferinţă de presă şeful Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Nicolae Platon. Potrivit datelor făcute publice la conferinţă, pe parcursul amnistiei fiscale, care a avut loc în 2007, au fost anulate datorii ale agenţilor economici faţă de bugetul public naţional în sumă de 4,3 miliarde de lei. Chiar şi aşa, la 31 decembrie 2009, restanţele acestora alcătuiau 1,05 miliarde de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE