RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 28 septembrie-3 octombrie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 28 septembrie

Kaufland ajunge la Chişinău


Reţeaua germană de hipermarketuri „Kaufland” se extinde la Chişinău. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat, la şedinţa operativă de la Primărie, că pentru data de 2 octombrie are programată o întrevedere cu directorul companiei şi, cel mai probabil, în curând va fi anunţată lansarea. „În cazul în care reuşim, cred că va fi cel mai frumos cadou de hram, pe lângă toate celelalte pe care le avem”, a declarat edilul. Potrivit lui, pe lângă investiţiile care urmează să ajungă din străinătate, compania va genera deschiderea a mai bine de o mie de locuri de muncă.

16 licenţe disponibile pentru utilizarea frecvenţelor radio

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) lansează concursul pentru acordarea a 16 licenţe de utilizare a frecvenţelor radio disponibile în benzile de frecvenţe 800 MHz, 900 MHz, 2100 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice mobile celulare terestre. Potrivit anunţului, la concurs pot participa persoane juridice, societăţi civile/asocieri de persoane juridice din Moldova şi din străinătate în scopul depunerii de cereri şi oferte comune. Persoanele interesate îşi pot depune dosarele şi garanţia de participare la concurs, până la 13 noiembrie, pe adresa ANRCETI, bd. Ştefan cel Mare, 134, MD – 2012, mun. Chişinău.

● MARŢI, 29 septembrie

Se lansează cursa de tren Chişinău-Iaşi


Miercuri, 30 septembrie, la ora 06.17, porneşte primul tren din Chişinău spre Iaşi, la staţia Socola. Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Iurie Topală, a comunicat, într-o conferinţă de presă, că staţia Socola este la periferia oraşului, iar de acolo administraţia locală din Iaşi va organiza transport auto către alte destinaţii din municipiu. Pe teritoriul Republicii Moldova trenul se va opri la Călăraşi şi la Ungheni, iar de la Ungheni va merge direct către staţia Socola, fără oprire. Iurie Topală a spus că preţul biletului la tren este mai mic decât la microbuz sau autobuz. Se aplică 3 categorii de preţuri: la clasa 3 costul e de 132 de lei, la clasa 2 – 148 de lei şi la clasa 1 – 173 de lei. La 17.20 trenul va porni spre Chişinău. Trenul este modernizat, are sistem wi-fi, aer condiţionat. Până la Ungheni călătoria va dura 1 oră şi 40 de minute, de la Ungheni până Iaşi, plus vama, încă cam atât. În medie 3 ore până la Iaşi. Trenul are 265 de locuri, iar în această dimineaţă s-au vândut deja 80 de bilete.

Pentru un trai decent salariul nu trebuie să fie mai mic de 10 mii de lei, studiu

Pentru un trai decent în Republica Moldova, salariul nu trebuie să fie mai mic de 10 mii de lei. De această părere sunt mai mult de jumătate dintre respondenţii unui studiu realizat de Institutul Muncii al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Republica Moldova şi prezentat în cadrul unei mese rotunde a instituţiei. „Studiul arată că circa 90% dintre intervievaţi nu sunt mulţumiţi de salariul pe care îl ridică. La întrebarea care ar fi salariul minim pentru un trai decent, intervievaţii au răspuns că au nevoie de cel puţin 10 mii de lei”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Construcţii, Victor Talmaci. Studiul arată că aproape 20% dintre respondenţi susţin că salariul lor actual le acoperă doar 19% din cheltuielile gospodăriei, 54% au menţionat că le acoperă între 20-55% din cheltuieli, iar 24% au răspuns că le acoperă cheltuielile în proporţie de 50-80%.

MIERCURI, 30 septembrie

Reduceri la bilete pe cursa de tren Chişinău- Iaşi (Socola)


Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, odată cu lansarea cursei de tren Chişinău-Iaşi, staţia Socola, a lansat şi o promoţie prin care aplică reduceri de 20% la preţul biletelor. Reducerea este valabilă pe parcursul lunii octombrie. Cursa feroviară a fost lansată astăzi, 30 septembrie, la ora 6.17. Garniturile au fost modernizate la Paşcani. Trenul Nr. 821 va ajunge la Staţia Feroviară Socola la ora 10.28. Reducerea la preţul biletelor este valabilă pentru toţi călătorii, în perioada 30 septembrie - 30 octombrie, iar studenţii şi elevii vor beneficia de această reducere permanent.

Detalii cu privire la Ziua Vinului

De Ziua Naţională a Vinului, pe 3 şi 4 octombrie, vinăriile din ţară îşi vor deschide uşile pentru vizitatori. Autorităţile vor pune la dispoziţie transport gratuit din capitală. Turiştii sosiţi pe aeroportul din Chişinău vor fi informaţi despre ofertele vinăriilor la un ghişeu care va activa deja din 1 octombrie în incinta aerogării. De asemenea, pliante cu programul vinăriilor vor fi distribuite în centrul capitalei, în adiacentul Pieţei Marii Adunări Naţionale, dar şi în hotelurile din capitală. Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu, a declarat la o conferinţă de presă că la ghişeul din aeroport turiştii sosiţi vor primi în dar o sticlă cu vin dedicată Zilei Vinului cu emblema „Welcome tu Moldova!”, o hartă şi un pliant cu programul vinăriilor pentru cele 2 zile. ONVV va pune la dispoziţia doritorilor de a vizita vinăriile transport gratuit tur-retur, care va porni de la parcarea Hotelului Turist, situat pe bulevardul Grigore Vieru, 9. Vor fi puse la dispoziţie 13 autocare şi 8 microbuze.

● JOI, 1 octombrie

Campanii de informare a agricultorilor


Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare lansează 2 campanii de informare a producătorilor agricoli. Prima se numeşte: „Un animal înregistrat – un animal sănătos” şi prevede promovarea Sistemului de Identificare şi Trasabilitate a Animalelor. Iar cea de-a doua campanie se referă la deschiderea Centrului de Apel în Agricultură. Ministrul Ion Sula a comunicat, într-o conferinţă de presă, că în 2007 în Republica Moldova a fost lansat un sistem de identificare şi trasabilitate a animalelor. Acest sistem funcţionează de 8 ani, dar s-a simţit necesitatea să fie actualizat, ceea ce se şi face acum. Deţinătorul de animale este responsabil direct de sănătatea lor şi, potrivit legii, este obligat ca la naştere, la procurare/vânzare/import să înregistreze animalul în termen de 15 zile în baza de date. Animalului i se face un dosar în cadrul căruia se monitorizează fiecare acţiune pe parcursul vieţii.

Roadă mai mică la mere şi struguri

Anul acesta roada la mere este în diminuare cu 35% faţă de anul precedent, la strugurii de masă cu 20%, iar la strugurii tehnici cu 35%. Informaţia a fost comunicată de către ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, care a spus că deşi s-au făcut mai puţini struguri tehnici, calitatea lor este superioară. Oficialul a remarcat că a fost un an dificil pentru legumicultori,  fiind secetă atât în atmosferă cât şi în râurile din ţară. Parţial vom fi asiguraţi cu legume din producţia proprie, restul din import. Ion Sula menţionează că acum exportul de struguri este similar celui de anul trecut. Cel de mere este mai mare deoarece mai multe companii au primit dreptul de a exporta în Rusia, de asemenea se exportă şi prunele păstrate în frigidere.

Deficit de ulei. Producătorii vor fi nevoiţi să importe materie primă

În magazinele din ţară se atestă deficit de ulei de floarea-soarelui. Ludmila Papuc, responsabilă de marketing în cadrul unei companii producătoare de ulei, a declarat că seceta a muşcat puternic din roada de floarea-soarelui din acest an, acum fiind practic în jumătate faţă de anul trecut, iar producătorii de ulei vor fi nevoiţi să importe seminţe. Ulei de floarea soarelui deja nu mai este în stocuri, iar preţul la seminţe s-a majorat, ajungând la 7-8 lei per kilogram, faţă de 3-4 lei kilogramul în anul precedent.  Preţul la ulei se va majora cel mai probabil cu circa 50%. Acum un litru de ulei costă 20 de lei. Ludmila Papuc spune că preţul va ajunge şi la 30 de lei, aşa cum a fost acum câţiva ani, tot într-un an prost din punct de vedere al roadei obţinute.

● VINERI, 2 octombrie

Plătim cu peste 50 la sută mai mult decât trebuie pentru energia electrică, expert 

Consumatorii moldoveni achită lunar cu peste 50 la sută mai mult pentru energia electrică pentru că Republica Moldova nu procură direct curentul de la Centrala de la Cuciurgan, ci prin intermediul unei firme din Transnistria, care ar fi controlată de Evgheni Şevciuc şi Vlad Plahotniuc. Declaraţia a fost făcută de către expertul în economie, Sergiu Tofilat, în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7”. „Este vorba de firma „EnergoKapital”, o companie offshore intermediară între MoldGRES şi Republica Moldova, creată la Tiraspol la finele anului trecut. Centrala de la Cuciurgan percepe pentru un Kilowat 1,8 cenţi, iar Republica Moldova o cumpără cu 6,8 cenţi de la firma din Transnistria”, a precizat expertul. Potrivit lui Tofilat prin această schema consumatorii moldoveni sunt furaţi lunar de 12,5 milioane de dolari. „Republica Moldova importă anual în jur de trei miliarde de kilowaţi, ceea ce înseamnă că firma intermediară câştigă anual în jur de 150 milioane de dolari”, a argumentat economistul.

Se instituie o comisie de selectare prin concurs a candidaturilor la şefia BNM 

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, instituie comisia pentru selectare, prin concurs public, a candidaturilor pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei. Parlamentul informează că decizia de creare a comisiei a fost luată pentru a asigura transparenţa procesului de selectare a candidaţilor, precum şi o competiţie egală, bazată pe criterii de integritate şi profesionalism. Din componenţa comisiei vor face parte reprezentanţi ai fracţiunilor parlamentare, ai societăţii civile, ai mediului academic, dar şi reprezentanţi ai mediului bancar profesional şi experţi independenţi. În calitate de observatori vor fi invitaţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova.

Atenţionări pentru deţinătorii de carduri eliberate de BEM, Banca Socială şi Unibank 

Începând cu 9 octombrie, cardurile bancare emise de Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank devin nefuncţionale. Cele trei bănci anunţă pe paginile sale oficiale că începând cu ora 21.00, toate operaţiunile cu cardurile vor fi oprite. Soldurile neutilizate din conturile de carduri, împreună cu depozitele la vedere şi cele la termen ale persoanelor fizice şi juridice vor fi transferate în mod centralizat la alte bănci, cu păstrarea condiţiilor din contractele de depozit existente. Informaţia referitoare la băncile destinatare va fi pusă la dispoziţia clienţilor prin intermediul subdiviziunilor teritoriale la care sunt deserviţi.

 Banca Naţională pune în circulaţie bancnote noi 

Începând cu data de 12 octombrie, Banca Națională a Moldovei pune în circulație şapte bancnote noi cu valoarea nominală de 1 leu, 10, 20, 50, 100, 200 și 500 de lei. Banii vor intra în circulaţie treptat şi vor fi acceptaţi ca mijloc de plată fără restricţii. Designul și mărimea bancnotelor sunt identice emisiilor anterioare, cu excepția dimensiunii bancnotei de 100 lei, care va fi mai mare. „La bancnotele cu valoarea nominală de la 1 leu până la 500 lei, pe firul de siguranţă metalizat încorporat în hârtie apare textul „BNM”. În lumină UV firul metalizat are proprietăţi de fluorescenţă de culoare albastră la bancnotele cu valorile nominale 1-50 lei și multicoloră (curcubeu) la bancnotele de 100-500 lei”, scrie într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale.

● SÂMBĂTĂ, 3 octombrie

 Festivalul vinului Tulburel se desfăşoară laMoldexpo 

Vinuri, gustări calde şi dispoziţie bună îi aşteaptă pe cei care vor vizita astăzi şi mâine Festivalul vinului Tulburel, la Moldexpo. În acest an, Ziua Naţională a Vinului a căpătat alt format, iar sărbătoarea este marcată la cele mai mari vinării din ţară, care au pregătit programe speciale, dar şi la Moldexpo, unde are loc Festivalul vinului Tulburel. În cadrul sărbătorii, sunt organizate  şi expoziţii de obiecte hand-made. La Moldexpo, oamenii au venit cu bună dispoziţie şi dorinţă de a gusta din roada nouă a vinurilor moldoveneşti. „Vin la această sărbătoare aproape în fiecare an, am gustat vinul şi mi-am luat o sticlă şi pentru casă”, ne-a spus unul dintre vizitatori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE