RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 28 noiembrie - 4 decembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 28 noiembrie

Gazprom nu va reduce livrările de gaz pentru Moldova

Compania rusească „Gazprom” anunță că nu va reduce livrările de gaz la stația de măsurare „Sudja”. Potrivit furnizorului rusesc, compania „Moldovagaz” a înlăturat deficiențele cu privire la plata pentru consumul de gaze din noiembrie. Astfel, au ajuns banii „pentru gazul reținut pe teritoriul Ucrainei, dar care este destinat consumatorilor din Moldova”.

Platforma DA a depus denunț la Procuratură privind negocierile cu compania Horus

Partidul politic Platforma Demnitate și Adevăr a făcut un denunț la Procuratura Generală cu privire la negocierile directe cu compania Horus cu privire la reparația blocului nr. 3 al SA „Termoelectrica”. Potrivit formațiunii, zilnic sunt suportate pierderi de aproximativ 2.4 milioane de lei.

„Prezentul denunț vizează acțiunile ilegale săvârșite de către conducerea „Termoelectrica” cu acordul, complicitatea sau la indicația conducerii Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și reprezentanții companiei Horus. În luna iunie, Termoelectrica inițiat o licitație pentru reparația blocului energetic 3. Conform informațiilor publice la acea licitație au participat 3 companii: ucrainenii de la Harcov Energo Remont, românii de la Turbo Energy și Horus. Cea mai bună ofertă a fost dată de compania Turbo Energy. Însă „Termoelectrica” nu a desemnat câștigătorul, dar a anulat licitația și a înștiințat companiile participante că inițiază negocieri directe cu ele și că au la dispoziție 24 de ore pentru depunerea ofertelor”, precizează Platforma DA.

● MARȚI, 29 noiembrie

Dinu Plîngău despre avaria de la Termoelectrica: sabotaj și prejudicierea bugetului de stat

Republica Moldova suportă pierderi zilnice de milioane de lei din cauza avariei de la Termoelectrica, întrucât deficitul de energie electrică impune achiziții de pe piața externă la un preț de 5 ori mai mare. O spune președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, după ce formațiunea a depus un denunț la Procuratura Generală privind investigarea modului în care compania Horus a obținut dreptul de a repara blocul energetic 3 al întreprinderii Termoelectrica.

Andrei Spînu: Pe 29 noiembrie avem un deficit de energie electrică de 74%

Fenomen inexplicabil! Este reacția vicepremierului Andrei Spînu la creșterea bruscă a prețului la energia electrică pe piața externă, fapt ce cauzează pentru astăzi, 29 noiembrie, un deficit de energie de 74%. Vicepremierul spune că pentru a nu rămâne în beznă, Energocom va procura energie de avarie, prețul căreia va fi anunțat ulterior, însă din experiența achizițiilor anterioare acesta variază între 200 și 300 de euro pentru 1MW/h.

Poziția Horus privind la situația la Blocul nr. 3, Sursa 1, Termoelectrica

Incidentul de la Termoelectrica SA nu are nimic comun cu caietul de sarcini pe care l-a realizat compania Horus Energy în cadrul programului de reparație la Blocul energetic nr. 3, conform contractului semnat. O spun reprezentanții companiei Horus Energy. Aceștia precizează că instalația care s-a defectat nu a făcut obiectul caietului lor de sarcini. Compania și-a realizat pe deplin obligațiile contractuale.

Horus avertizează că se va retrage de la Termoelectrica dacă nu vor înceta atacurile
Chisinau (IPN)

Grupul de companii Horus va semna o scrisoare deschisă adresată conducerii țării în care își va prezenta punctul de vedere și va menționa riscurile de pe urma atacurilor de denigrare lansate la adresa companiei ca urmare a incidentului de la Termoelectrica. Potrivit reprezentanților Horus, incidentul produs nu are nimic comun cu caietul de sarcini pe care l-a realizat compania în cadrul programului de reparație la Blocul energetic nr. 3.

● MIERCURI, 30 noiembrie

În domeniul comunicații salariul mediu lunar depășește 26 de mii de lei

Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar în trimestrul trei al anului 2022 s-au înregistrat în domeniile informații și comunicații – peste 26 de mii de lei. Pe locul doi sunt activitățile financiare și de asigurări, unde salariul a depășit suma de 20 de mii de lei. În producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, salariul mediu a constituit circa 17 mii de lei.

Din 1 decembrie Energocom va procura din nou energie electrică de la Hidroelectrica

Din 1 decembrie SA „Energocom” va procura din nou energie  electrică de la compania românească Hidroelectrica – 100 MWh bandă (24 de ore din 24) în perioada 1-11 decembrie și 20 MWh bandă din 12 decembrie până pe 31 decembrie. Prețul de achiziție, conform acestui contract, este de 450 RON/ MWh.

Lumina se scumpește din nou

Energia electrică se scumpește din nou. Consumatorii din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor achita un tarif de 5,91 lei/kWh, în comparație cu 4,77 lei/kWh – tariful actual. Cei nordul țării, deserviți Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor plăti un tarif de 5,60 lei/kWh, comparativ că 4,81 lei/kWh în prezent. Noile tarife au fost aprobate miercuri de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Suportul bugetar nerambursabil de 40 mln euro din partea Germaniei a fost debursat

Finanțarea externă oferită de Republica Federală Germania Republicii Moldova sub formă de grant pentru suportul bugetar, în sumă de 40 milioane de euro, a fost debursată pe contul Ministerului Finanțelor. Acest suport financiar va susține programele de stat în compensarea creșterii costurilor energiei pentru grupurile vulnerabile, precizează Ministerul Finanțelor.

BERD acordă 100 mln euro pentru reabilitarea drumurilor din Moldova

Guvernul a aprobat modificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție şi reabilitare a drumurilor în Republica Moldova din 28 iunie 2013, semnat la Chișinău pe 11 noiembrie 2022. Acordul de modificare prevede oferirea unui împrumut suplimentar de 100 de milioane de euro pentru implementarea deplină a proiectului „Reabilitarea Drumurilor în Moldova IV.

Subvenții mai mari pentru șomerii care vor să-și inițieze o afacere

Șomerii care doresc să devină antreprenori vor beneficia de subvenționarea a 80% din cheltuielile necesare pentru inițierea afacerii, dar nu mai mult de 20 de salarii medii pentru anul precedent. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri de Guvern. Până acum Agenția de Ocupare a Forței de Muncă compensa 50% din cheltuieli, dar nu mai mult de 10 salarii medii.

Zece mii de tone de păcură vor fi eliberate din rezervele de stat

Agenţia Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne va elibera 10 mii de tone de păcură din rezervele de stat, cu titlu de împrumut, către SA „Termoelectrica”. Un proiect în acest sens a fost votat de către membrii cabinetului de miniștri. Autoritățile precizează că arderea păcurii eliberate va permite continuarea livrării energiei electrice și termice către populație și instituțiile importante cu caracter social  în condițiile situației de criză pe piața energetică și diminuării livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova.

●JOI, 1 decembrie

Acord la nivel de experți: încă 27 mln de dolari de la FMI din totalul de 287 mln

Fondul Monetar Internațional a ajuns la un acord la nivel de experți cu autoritățile din  Republica Moldova privind politicile economice necesare pentru finalizarea celei de-a doua evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă. Acordul urmează a fi aprobat de Consiliul de directori executivi al FMI în luna ianuarie 2023. Finalizarea celei de-a doua evaluări a programului va permite Republicii Moldova să acceseze 20,65 milioane drepturi speciale de tragere (circa 27 de milioane de dolari). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului va constitui circa 287 de milioane dolari.

În decembrie, Gazprom va furniza gaze Moldovei cu 785 de dolari pentru o mie de metri cubi

SA „Moldovagaz” va procura în luna decembrie de la compania rusească „Gazprom” gaze naturale la un preț de 785 de dolari pentru o mie de metri cubi. președintele Consiliului de Administrație „Moldovagaz”, Vadim Ceban precizează că și în decembrie va fi furnizat același volum de 5,7 milioane de cubi pe zi. În luna noiembrie, prețul pentru o mie de metri cubi de gaze a fost de 821,58 de dolari SUA.

CE semnează un nou acord financiar pentru acţiuni de răspuns la criză în Moldova și Ucraina

Comisia Europeană a semnat un nou acord financiar de 1,8 milioane de euro pentru a spori sprijinul direct acordat autorităților publice locale din Ucraina și Republica Moldova, care sunt membre ale rețelei „Primarii pentru Creştere Economică” (M4EG). 70% din fonduri vor fi alocate pentru autoritățile locale din Ucraina, iar 30% pentru autoritățile locale din Republica Moldova.

● VINERI, 2 decembrie

Producătorii autohtoni de energie regenerabilă anunță grevă japoneză

Un grup de producători de energie electrică regenerabilă din Republica Moldova anunță grevă japoneză. Așa vor să semnaleze situația de faliment în care s-au pomenit după ce se văd nevoiți să-și vândă energia doar către doi distribuitori care dețin monopolul. Ei acuză statul că nu vine cu soluții. Una ar fi – achiziționarea energiei de la producătorii locali centralizat de către „Energocom”.

Au intrat în vigoare noile tarife la lumină

Noile tarife la energia electrică au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că de astăzi consumatorii vor achita mai mult pentru lumină.

Potrivit hotărârii ANRE, consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor achita un tarif de 5,91 lei/kWh, în comparație cu 4,77 lei/kWh – tariful actual. Cei nordul țării, deserviți Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor plăti un tarif de 5,60 lei/kWh, comparativ că 4,81 lei/kWh în prezent.

Dobânzile din depozitele bancare ar putea fi impozitate cu 12%. Explicațiile ministrului finanțelor

Dobânzile din depozitele bancare ar putea fi impozitate cu 12% în anul 2023, comparativ cu 3% cât este în prezent. Prevederea se regăsește în proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul viitor, document care urmează să fie aprobat de Guvern și supus votului în Parlament. Ministrul finanțelor, Dumitru Budeanschi, a explicat în cadrul emisiunii „Realitatea economică” de la Radio Moldova că noile modificări sunt necesare pentru asigurarea unei echității sociale. Potrivit oficialului, orice sursă de venit trebuie impozitată egal, iar banii obținuți în urma depozitelor bancare, la fel, sunt o sursă de venit.

● SÂMBĂTĂ, 3 decembrie

2022/12/03/06:50/ Energocom a achiziționat gaze din zona Mediterană în regim de testare

SA Energocom a achiziționat o cantitate de gaze din zona Mediterană, pentru a testa cum funcționează în revers acest coridor. Au fost importate 4,3 milioane metri cubi de gaze prin interconectorul Grecia-Bulgaria, via România, fiind transportate până în Ucraina. Despre aceasta a anunțat directorul interimar al Energocom, Victor Bînzari, într-o postare pe o rețea de socializare.

Taxele pentru sectorul HoReCa în Chișinău revin la cota de 5%

În anul 2023 taxele pentru sectorul HoReCa în municipiul Chișinău vor reveni la cota din 2019, în mărime de 5%. Pe perioada pandemiei de COVID-19, cota taxei a fost menținută la valoarea de 3% din baza impozabilă pentru a susține agenții economici din domeniu.

Depozitele persoanelor fizice și juridice sunt în scădere, date pentru 9 luni

Pe parcursul a nouă luni ale anului s-au micșorat depozitele persoanelor fizice și cele ale persoanelor juridice. De asemenea, a fost înregistrată majorarea în valoare absolută a creditelor expirate, a creditelor neperformante și, ca urmare, înrăutățirea indicatorilor calității portofoliului de credite comparativ cu finele anului precedent, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei.  

MGRES reia livrarea de energie către malul drept. Tariful pentru electricitate se va micșora

SA Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) pentru luna decembrie. Va fi analizată opțiunea extinderii contractului pentru perioada ianuarie - martie 2023 ca Republica Moldova să fie asigurată cu electricitate. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, într-o postare pe o rețea de socializare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.