RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 26 iunie – 2 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 26 iunie

Comisioanele la plățile cu cardul vor fi micșorate


Banca Națională a Moldovei a decis să plafoneze comisioanele interbancare percepute la operațiunile cu cardul de plată. Potrivit instituției, această măsură va duce nemijlocit la scăderea costurilor suportate atât de agenții economici, cât și de consumatorii finali.

Astfel, comisioanele interbancare aplicate vor fi micșorate în trei etape – timp de doi ani, de la valoarea de 1,6% și 2,5%, cât este acum, până la 0,5% – 0,6%.

Deținătorii de patentă au protestat la Guvern. Sunt împotriva aparatului de casă

Deținătorii de patentă în comerț au protestat astăzi în fața Guvernului nemulțumiți de reforma prin care de la 1 iulie activitatea în bază de patentă urmează a fi înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă, cu folosirea aparatului de casă. Aceștia au scandat: „Noi vrem patentă”. De cealaltă parte, ministrul economiei, Dumitru Alaiba, a spus că măsura implementată îi va ajuta pe comercianți să evolueze și să se dezvolte.

● MARȚI, 27 iunie

Lilia Dabija: Nu am declarat că statul se apucă să concesioneze aeroportul


Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale neagă informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora statul își propune concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit Lilei Dabija, prioritatea Guvernului este să modernizeze infrastructura aeroportuară și să atragă cât mai mulți operatori low-cost, astfel încât să existe cât mai multe curse aeriene la prețuri accesibile.

Depozitele persoanelor fizice sunt în creștere

În luna mai, depozitele noi atrase la termen au constituit 3 118,1 milioane de lei, majorându-se cu 19,3% față de luna aprilie. Depozitele atrase în moneda națională au înregistrat o pondere de 64,2%.

Banca Națională a Moldovei precizează că rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională s-a diminuat cu 0,62 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 7,64%. Rata medie nominală la depozitele în valută s-a majorat cu 0,03 puncte procentuale, constituind 2,16%.

Proiectul Strategiei privind politica macro-prudențială a BNM a fost finalizat

Proiectul Strategiei privind politica macro-prudențială a Băncii Naționale a Moldovei a fost finalizat. De asemenea, au fost consolidate capacitățile angajaților BNM responsabili de monitorizarea infrastructurii pieței financiare și a instrumentelor de plată. Acestea sunt realizări din cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionarii riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Realizările au fost discutate la cea de-a șaptea reuniune a Comitetului de coordonare a proiectului.

Moldova a semnat Acordul de comerț liber cu țările Asociației Europene a Liberului Schimb

Republica Moldova a semnat Acordul de comerț liber cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Acordul prevede reducerea taxelor vamale pentru exportul unor produse agricole moldovenești. Moldova va elimina toate taxele vamale la importurile de produse industriale. Documentul cuprinde, de asemenea, prevederi legate de comerțul electronic.

Agent termic mai ieftin în capitală și la Bălți

Locuitorii capitalei vor achita mai puțin pentru agentul termic livrat de SA „Termoelectrica”. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat marți un tarif de 3 267 de lei pentru o gigacalorie, cu 310 lei mai puțin față de actualul tarif.

Studiu: Efectele adverse ale impozitării tichetelor de masă

Impozitarea tichetelor de masă cu 24% din 1 ianuarie 2020 a adus după sine mai multe efecte adverse. Astfel, valoarea tichetelor de masă a scăzut cu 45%, iar cifra beneficiarilor s-a diminuat cu 40 %. Concluziile se regăsesc în cadrul unui studiu realizat de către compania sociologică iDATA în colaborare cu Asociația Investitorilor din România, Camera de Comerț Americană din Moldova și Camera de Comerț și Industrie Franța-Moldova și prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă.

UE și BERD investesc 43 mln euro în reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud

Uniunea Europeană și BERD investesc 43 de milioane de euro în reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud: Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.

Acordul de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare „RLF – Răspuns de urgență – Căile Ferate din Moldova” a fost semnat astăzi de către ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, și șefa Oficiului BERD în Moldova, Angela Sax. De asemenea, a fost semnat și un Acord de grant care va completa pachetul de împrumut.

● MIERCURI, 28 iunie

Vasile Grădinaru către titularii de patentă: interacțiunea cu statul va fi doar o dată pe an


Deținătorii de patentă vor beneficia de sprijin din partea statului pentru a depăși mai ușor perioada de tranziție către o activitate independentă. O spune deputatul PAS, Vasile Grădinaru, care dă asigurări că deținătorii de patentă vor beneficia de 10 mii de lei pentru a-și procura aparate de casă. Potrivit parlamentarului, activitatea în baza patentei de întreprinzător nu respectă drepturile consumatorului, întrucât nu oferă bon de plată, iar persoanele care nu sunt mulțumite de bunurile sau serviciile achiziționate nu pot depune reclamații.

Cetățenii din UE și din alte state vor putea activa în Moldova fără permis de muncă

Cetățenii din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, dar și din alte state vor putea activa în Republica Moldova fără a solicita permis de muncă. Guvernul a avizat un proiect de modificare a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova.

Potrivit proiectului, pe lângă cele 18 categorii de cetățeni străini care pot să se angajeze în câmpul muncii din Republica Moldova fără a avea permis de ședere, acest lucru va mai fi posibil pentru toți cetățenii din cele 27 de state membre ale UE. De asemenea, și pentru cetățenii din Albania, Statele Unite ale Americii, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Canada, Elveția, Georgia, Marea Britanie și Irlanda de Nord, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Turcia, Ucraina, Islanda, Israel, Japonia, Coreea de Sud și Liechtenstein.

ANRE constată premise de ieftinire a luminii

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică constată premise de micșorare a prețurilor pentru furnizarea energiei electrice.

ANRE urmează să examineze în regim urgent solicitările furnizorului ÎCS „Premier Energy” SRL și ale operatorului sistemului de distribuție ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Totodată, a solicitat SA „Furnizare Energie Electrice Nord” să prezinte cererea de ajustare a prețurilor care va fi examinată la momentul depunerii.

Compensații de până la 10 mii de lei pentru patentarii care trec la activitate independentă

Statul va acorda compensații de până la 10 mii de lei pentru titularii de patentă care trec la activitate independentă. Banii urmează să fie oferiți pentru procurarea aparatelor de casă și amenajarea locului de muncă. Un regulament în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern la propunerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

● JOI, 29 iunie

Vladimir Bolea: Cele 200 de milioane de lei identificate pentru agricultori sunt luate de la copii și bătrâni


Banii identificați pentru a sprijini agricultorii care au protestat în Piața Marii Adunări Naționale sunt luați de la copii și bătrâni. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, care respinge ultimatumul fermierilor și spune că Guvernul este în căutare de noi fonduri pentru a ajuta agricultorii. De asemenea, vicepremierul dă asigurări că regulamentul acordării subvențiilor este în proces de lucru, iar în scurt timp cele 200 de milioane de lei promise agricultorilor vor fi repartizate beneficiarilor prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA).

Cetățenii pot investi în trei instrumente financiare de bază, consilier BNM

Cetățenii pot investi în trei instrumente financiare de bază – depozite bancare, valori mobiliare de stat (VMS), noile instrumente ale societăților pe acțiuni și ale unor instituții specializate de natura obligațiunilor băncilor sau obligațiunile municipale. O spune consilierul Băncii Naționale a Moldovei, Alexandru Savva. Însă, potrivit lui, partea mai puțin bună este că aceste instrumente nu sunt în număr suficient și nu sunt suficient de variate ca posibilități. Mai mult sau mai puțin, ele se reduc la niște zone relativ mici, oricum, încercările de a depăși aceste limite sunt de apreciat.

DCU are un rol central pentru transferul de instrumente financiare, Alexandru Savva

Consilierul BNM, Alexandru Savva, susține că Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, creat acum cinci ani în Republica Moldova, este o structură necesară pentru o piață dezvoltată. Este un nucleu care creează conexiuni între instituții financiare, fiind necesar pentru plăți și acest nucleu este creat în cadrul Băncii Naționale a Moldovei, este vorba despre un sistem cunoscut – sistemul automatizat de plăți interbancare (SAPI). De asemenea, depozitarul are un rol central pentru transferul de instrumente financiare, nu de mijloace bănești, dar de valori mobiliare: instrumente care sunt emise de către stat, în persoana Ministerului Finanțelor către societăți pe acțiuni.

Republica Moldova se retrage din Acordul internațional cu privire la zahăr

Republica Moldova se retrage din Acordul internațional cu privire la zahăr, încheiat la Geneva la 20 martie 1992. Totodată, încetează calitatea de membru în cadrul Organizației Internaționale a Zahărului.

Decizia a fost luată de Guvern urmare a analizei tendințelor de dezvoltare a ramurii producerii zahărului, stocurilor de zahăr existente, precum și a consultării opiniei mediului de afaceri.

Femeile rămân minoritare în comunitatea de afaceri, constatări

Femeile rămân minoritare în comunitatea de afaceri, chiar dacă reprezintă mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova. Această situație este influențată de accesul limitat la capitalul de pornire și responsabilitățile familiale care limitează disponibilitatea femeilor de a dezvolta întreprinderi mai mari. Sunt constatările unui raport de evaluare a programului „Femei în Afaceri”, prezentat în cadrul unui eveniment la care au fost abordate provocările cu care se confruntă femeile antreprenoare din Republica Moldova.

Secretar de stat despre excluderea patentei de întreprinzător: este o frică de schimbare

Interzicerea patentei de întreprinzător și trecerea la activitatea individuală va exclude fenomenul concurenței neloiale și va permite legalizarea veniturilor tuturor comercianților. O spune secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Viorel Garaz, potrivit căruia titularii de patentă care vin la proteste în centrul Chișinăului sunt cei care se tem de schimbare. Potrivit oficialului, Guvernul va ajuta titularii de patentă să depășească perioada de tranziție, oferindu-le suport financiar.

Memorandum de promovare a inițiativelor prietenoase familiei la locul de muncă

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) au semnat un memorandum de cooperare pentru promovarea politicilor și inițiativelor prietenoase familiei la locul de muncă. Unul dintre obiective este elaborarea unei inițiative de certificare a companiilor care vor implementa standarde de politici prietenoase familiei, astfel încât acestea să poată beneficia de suport din partea autorităților publice locale sau centrale, dar și a partenerilor externi.

Gestionarii și locatarii vor decide cine plătește energia consumată în locurile de uz comun

Gestionarii fondurilor locative vor decide împreună cu locatarii cum repartizează costurile pentru energia consumată în locurile de uz comun. Cu această modificare se propune a fi completată Metodologia și Regulamentul de repartizare a costurilor cu încălzire pentru apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de termoficare.

Reglementarea sectorului de asigurări și de creditare nebancare trece în competența BNM

Începând cu 1 iulie, competențele de reglementare și supraveghere a sectorului de asigurări și a celui de creditare nebancară trec de la Comisia Națională a Pieței Financiare la Banca Națională a Moldovei.

BNM preia de la CNPF competențele de licențiere, autorizare, emitere a avizului pentru înregistrarea de stat, reglementarea și supravegherea activității asigurătorilor, reasigurătorilor și intermediarilor în aceste domenii, precum și a Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova, a asociațiilor de economii și împrumut, a birourilor istoriilor de credit și a organizațiilor de creditare nebancare.

MGRES va acoperi în iulie 98% din necesarul de energie electrică pentru malul drept

MGRES urmează să acopere în luna iulie 98% din necesarul de consum de energie electrică pentru malul drept. SA „Energocom” a coordonat graficul de furnizare a energiei electrice pentru luna iulie în baza contractului existent, valabil până în septembrie 2023.

În următorii trei ani, taxa pe produsele accizabile va crește cu 7% anual

În următorii trei ani, taxa pe produsele accizabile, inclusiv tutunul, cidrul, unele produse petroliere, va crește cu 7% anual, cu excepția unor categorii de produse, cum ar fi gazul lichefiat, păcura, berea sau alcoolul. Prevederile se conțin în proiectul politicii bugetar-fiscale pe anul 2024, aprobat de Parlament în prima lectură.

CNPF va asigura protecția consumatorilor de servicii financiare de la 1 iulie

Începând cu 1 iulie, atribuțiile pentru protecția consumatorilor de servicii financiare urmează să fie preluate de către Comisia Națională a Pieței Financiare. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectură finală de Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.