RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 25-29 august. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

[● LUNI, 25 august] [Locurile turistice din Moldova din ce în ce mai vizitate] Circa 60 mii turişti şi excursionişti moldoveni au apelat la serviciile agenţiilor de turism din Moldova în primele 6 luni ale anului. Numărul este în creştere cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea se datorează turiştilor şi excursioniştilor participanţi la turismul intern (+8,4%) şi emiţător (+1,5%). Potrivit unui comunicat al Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova, numărul de turişti şi excursionişti care au plecat în străinătate prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, în ianuarie-iunie 2008, a totalizat 30,3 mii, cu 1,5% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2007. 98% dintre moldovenii care au plecat în străinătate au făcut-o în scopuri de odihnă, recreere, agrement şi tratament. [S-a majorat volumul vânzărilor producţiei industriale în ZEL] Volumul total al vânzărilor nete ale producţiei industriale produse în zonele economice libere (ZEL) a crescut în primele 6 luni ale anului 2008 cu 128,5% faţă de perioadă corespunzătoare a anului precedent şi a constituit 649,4 mil lei. Din volumul total al producţiei industriale vândute, exportul a însumat 481,3 mil lei sau 74,1%. Pe piaţa internă a Republicii Moldova au fost vândute mărfuri în valoare de 116,3 mil lei sau 17,9%, iar 51,7 mil lei sau 8,0% au fost vândute pe teritoriul zonelor libere. [Exportul de produse petrochimice din Belarus în R. Moldova s-a majorat de 2,9 ori în 1-ul semestru ] În prima jumătate a anului 2008, Belarusul a exportat produse petroliere în R. Molsdova în valoare de 90.7 mln dolari SUA — de 2,9 ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2007. Livrările de produse petroliere constituie partea cea mai mare din exporturile belaruse către Moldova care s-au cifrat la 136.9 mln dolari în primul semestru, de două ori mai mult decât în prima jumătate a lui 2007. [Ponderea resurselor energetice în produsele moldoveneşti rămâne a fi foarte mare] Apelul de a procura mărfurile de producţie moldovenească va avea priză la consumatori, doar dacă acestea vor fi competitive, susţine Tatiana Lujanschi, preşedinte al organizaţiei neguvernamentatale Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Resurse Regenerabile. „Actualmente, ponderea cheltuielilor pentru resursele energetice în produsul finit este foarte mare. Experţii străini consideră că această pondere este de 10 ori mai mare decât în ţările UE. Experţii locali apreciază că ponderea enegetică în Moldova faţă de cea europeană este doar de 5 ori mai mare. Chiar dacă luăm media dintre aceste două calcule, ne dăm bine seama cu cât sunt mai mari cheltuielile de producţie în Moldova faţă de alte state. De aici şi necompetitivitatea mărfurilor moldoveneşti atât pe pieţele externe, cât şi pe piaţa internă, faţă de produsele importate”, - a meţionat Lujanschi. [La mai puţin de un an de la reluarea importurilor vinurilor din Moldova, Moscova ameninţă cu un nou embargou. Comentariu economic Info-Prim Neo] Ultima declaraţie a şefului inspecţiei sanitare ruse Rospotrebnadzor, Ghenadi Onişcenko, despre un posibil nou embargou la importurile de vinuri moldoveneşti ar putea duce la o nouă răcire a relaţiilor economice moldo-ruse. Cu atât e mai şocantă această declaraţie, cu cât în aceeaşi zi inspecţia rusă anunţa că nouă din cele 17 companii inspectate la începutul lunii august au fost autorizate să prezinte mostre de producţie spre expertizare în laboratorul din Moscova. Astfel numărul întreprinderilor vinicole moldoveneşti care au primit undă verde pe piaţa rusă s-a ridicat la 42. Inamicul numărul unu al exportatorilor de vin din Moldova, cum a fost denumit Onişcenko, a declarat Agenţiei de presă ruse Interfax că ar exista o insatisfacţie tot mai mare faţă de calitatea colaborării. Şi că această insatisfacţie ar putea duce dacă nu la „situaţia de acum doi ani”, apoi la o posibilă întrerupere bruscă a dinamicii pozitive ce s-au profilat. Nici chiar în primăvara anului 2005, când Rospotrebnadzor a declanşat un adevărat război împotriva producătorilor de băuturi alcoolice din Republica Moldova ce a dus la stoparea definitivă a exporturilor pe piaţa rusă, Onişcenko nu a fost atât de categoric. Este un avertisment sau un ultimatum? Care sunt adevăratele motive ce l-a determinat pe şeful inspecţiei ruse să facă declaraţii atât de dure? Este vorba de calitatea producţiei sau iarăşi la mijloc este un motiv politic? [Rulaj de circa 43 mii lei la Bursa de Valori] Valoarea tranzacţiilor la Bursa de Valori a Moldovei (BVM) a constituit luni, 26 august, 42,6 mii lei. Pe segmentul Secţiei de bază – preţuri de piaţă, au fost realizate 6 tranzacţii cu valorile mobiliare ale două societăţi pe acţiuni. Un număr de 812 acţiuni (0,32 % din volumul emisiei) ale SA "Colass" din Chişinău au fost comercializate cu 6,60 lei per unitate, în cadrul a cinci tranzacţii. La preţul de 2,11 lei per unitate au fost vândute 197 acţiuni ale SA "Moldcarton". Pe segmentul tranzacţiilor directe s-a desfăşurat licitaţia cu strigare a pachetului unic ale SA „Farmacia Nr. 57 Basarabeasca”. 36834 acţiuni (8,88% din volumul emisiei) au fost vândute la preţul de 1 leu per acţiune. [● MARŢI, 26 august ] [Moldova a obţinut un împrumut de 6 milioane dolari de la Banca Mondială] Banca Mondială a acordat Moldovei Creditul de Finanţare a unui împrumut în valoare de 6 mln dolari privind. Baniivor fiutilizaţipentru diminuarea fenomenului secetei în Republica Moldova. Din totalul împrumurului, 5,2 mln dolari vor fi îndreptaţi spre creditarea producătorilor agricoli pentru procurarea sistemelor de irigare la scară mică, iar 0,8 mln USD vor fi utilizate pentru acordarea serviciilor de consultanţă în scopul sporirii gradului de sensibilizare, cunoştinţelor şi capacităţii de gestiune a practicilor agricole adaptate la condiţiile de secetă, inclusiv prin introducerea tehnologiilor noi, se spune în comunicat. [Orange-Moldova a primit licenţa pentru prestarea serviciilor 3G] Compania de telefonie mobilă Orange – Moldova a primit marţi, 26 august, licenţa pentru prestarea serviciilor de comunicaţii electronice mobile celulare de generaţia a treia (3G). “Orange-Moldova” a ridicat licenţa după ce a transferat la bugetul de stat taxa pentru eliberarea licenţei de 8 milionae dolari SUA, în lei moldoveneşti, taxă stabilită printr-o hotărâre de Guvern cu privire la implementarea serviciilor de comunicaţii mobile celulare de generaţia a treia. În hotărâre se spune că operatorii existenţi de telefonie mobilă pot beneficia, în cursul anului 2008, fără concurs, de câte o licenţă pentru utilizarea frecvenţelor şi canalelor radio, în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii 3G. [Rulaj de 151,6 mii lei la Bursa de Valori] Valoarea tranzacţiilor la Bursa de Valori a Moldovei (BVM) a constituit marţi, 26 august 151,6 mii lei. Pe segmentul Secţiei de bază – preţuri de piaţă, au fost operate 2 de tranzacţii cu valorile mobiliare a unei societăţi pe acţiuni. 79 de acţiuni ale SA "Banca de Economii" din Chişinău au fost comercializate cu 195 lei per unitate. Pe segmentul tranzacţiilor directe s-au desfăşurat licitaţii cu strigare ale pachetelor unice a două societăţi pe acţiuni. 6 pachete unice de 279 de acţiuni (3,4% din volumul emisiei) al SA „Dacia-Constructorul” din Edineţ a fost vândut la preţul de 4,5 lei/unitate. Pachetul unic de 50 mii acţiuni (9,71% din volumul emisiei) ale fabricii de vin SA „Sanis-Vin” din Nisporeni au fost comercializate la preţul de 2,7 lei per unitate. [● VINERI, 29 august] [ANPM solicită simplificarea procedurii de restituire a TVA] Asociaţia Naţională a Producătorilor din Moldova (ANPM) susţine că Serviciul Fiscal de Stat nu respectă termenul de 45 de zile, stabilit de legislaţie la restituirea taxei pe valoarea adăugată (TVA). Fiscul respinge în mare parte pretenţiile. Precum a menţionat într-o şedinţă a Consiliului ANPM Nicolae Bodur, vicepreşedinte al Asociaţiei, procedura de restituire este execesiv de complicată, controalele la care este supus agentul economic deseori se dublează şi uneori sunt lipsite de sens. „Avem numeroase interpelări de la întreprinderile, membre ale ANPM în acest sens. Chiar am încercat să trec, împreună cu un agent economic care nu putea să obţină restituirea TVA un timp mai îndelungat, prin toate instanţele, ca să mă conving cât de formalizată este această procedură. Potrivit lui, agentul economic prezintă cerere de restituire a TVA, apoi certificat de la Serviciul Vamal că încărcătura respectivă a fost expediată, apoi documente bancare că banca a primit banii pentru încărcătură. Obţinerea acestor documente durează. „Şi dacă s-a întâmplat să prezinţi toate aceste adeverinţe pe la sfârşitul lunii aştepţi încă 30 de zile ca documentele să fie examinate de comisia pentru restituire, căci aceasta se întruneşte o dată pe lună. De ce o singură dată pe lună, doar în procesul de restituire a TVA sunt implicaţi vreo 300 de colaboratori ai fiscului. Pe de altă parte, este sistemul ASICUDA la vamă, se fac declaraţii vamale, sunt alte sisteme informaţionale la toate instanţele, baze de date integrate, de ce nu sunt puse acestea în funcţiune, de ce nu conlucrează structurile de stat între ele ca să faciliteze activitatea agentului economic ?”- a întrebat Nicolae Bodur. [Rulaj de 15 milioane de lei în ultima zi a săptămânii] Valoarea tranzacţiilor la Bursa de Valori a Moldovei (BVM) a constituit vineri, 29 august 15 milioane de lei. Pe segmentul Secţiei de bază – preţuri de piaţă, au fost operate 4 tranzacţii cu valorile mobiliare a unei societăţi pe acţiuni. 1653 acţiuni ale SA "Moldova-Agroindbank" din Chişinău au fost comercializate cu 1985 lei per unitate (0,16% din volumul emisiei). Pe segmentul tranzacţiilor directe s-au desfăşurat licitaţii cu strigare ale pachetelor unice a două societăţi pe acţiuni. 2 pachete unice de 49261 de acţiuni (36,09% din volumul emisiei) ale SA „Nectar-Nord” au fost vândute la preţul de 10 lei/unitate. Alte 2 pachete unice de 280394 acţiuni (12,77% din volumul emisiei) ale fabricii SA „Zorile” au fost comercializate la preţul de 40,21 lei per unitate. [Expoziţia „Standarde şi Calitate. Certificare şi regulamente tehnice” la a doua ediţie] În perioada 8 - 11 octombrie 2008, agenţii economici autohtoni şi de peste hotare, instituţii de stat ce activează în domeniul de referinţă, instituţii de învăţământ şi de cercetări ştiinţifice sunt invitaţi să participe la cea de-a II-a ediţie a expoziţiei specializate „Standarde şi Calitate. Certificare şi regulamente tehnice”, care va avea loc la Chişinău. Expoziţia este unicul eveniment din republică specializat în domeniul inspecţiei, certificării, expertizei şi evaluării, se spune într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie. [Guvernul susţine extinderea şi dezvoltarea Oraşului Vinului] Oraşul Vinului va avea mai multe posibilităţi pentru a-şi extinde şi dezvolta infrastructura. Guvernul a decis alocarea din bugetul de stat către Agenţia Moldova-vin a sumei de 9,3 mln lei, obţinute de la vânzarea a două terenuri cu suprafaţa de 10,87 hectare din hotarele administrative ale oraşului Codru. [Credite avantajoase de 1 mln de lei pentru crearea locurilor de muncă] În anul curent, agenţii economici vor beneficia de credite acordate în condiţii avantajoase în sumă totală de 1 mln lei pentru crearea locurilor noi de muncă. Aceste surse sunt prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat. Directorul general interimar al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Ion Holban, a menţionat că aceste credite vor fi acordate în condiţii avantajoase agenţilor economici, care vor crea locuri noi de muncă şi vor angaja la acestea cel puţin 50 la sută persoane din rândurile şomerilor înregistraţi la sudiviziunile teritoriale ale Agenţiei. O altă condiţie este ca angajaţii să fie menţinuţi cel puţin 3 ani, dacă nu vor încălca legislaţia muncii. Creditele vor fi acordate prin intermediul B.C Eximbank SA Gruppo Veneto Banca, care a oferit cele mai bune condiţii de creditare şi care a fost selectată printr-un tender din 5 bănci pretendente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.