RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 23-29 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 23 iulie

Pomușoarele autohtone – vedetele Festivalului „Summer Berry Fair”


Producătorii de pomușoare de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit în parcul Catedralei din Chișinău, duminică, 22 iulie, la cel de-al doilea târg agro-gastronomic „Summer Berry Fair” din acest an. Vedetele ediției au fost afinele, murele, goji, aronia, și strugurii. Vizitatorii s-au putut delecta și din deserturi, dar și cu diverse băuturi, pregătite din pomușoare. Agricultorii au avut tarabe personalizate pe care a fost indicată localitatea de unde au fost aduse produsele. Pomușoarele au fost comercializate în caserole, purtând numele producătorilor care le cultivă. În astfel de caserole pomușoarele locale sunt deja disponibile și în supermarketurile din țară. Cei care cultivă fructele de sezon spun că, deși necesită multă muncă, merită tot efortul.

Întreprinzător din Fălești acuză „fărădelegi în stilul anilor 90”

Vitalie Grușco, delegat al Asociației întreprinzătorilor din orașul Fălești, acuză „fărădelegi în stilul anilor 90” și spune că membrii Asociației sunt forțați să plătească pretinse datorii. Într-o conferință de presă la IPN, Vitalie Grușco a comunicat că întreprinzătorii își desfășoară activitatea pe un teren care aparține Primăriei, dar care a fost luat în arendă de către Uniunea Cooperativelor de Consum din oraș, contract care între timp a fost suspendat. Pentru că Uniunea, la un moment dat, a majorat taxele pentru păstrarea locurilor de comerț, mulți nu au fost de acord să plătească, dar au făcut-o până la urmă. Chiar și așa, sunt invocate pretinse datorii pentru anii 2013 și 2014, pe care Uniunea încearcă să le recupereze prin judecată.

Întreprinzător din Fălești, lăsat fără gheretă și bunurile din ea

Vitalie Grușco, locuitor al orașului Fălești și membru al Asociației întreprinzătorilor din localitate, se plânge că a fost lipsit de o gheretă care îi aparținea și de bunurile din ea, inclusiv bani. Într-o conferință de presă la IPN, antreprenorul a relatat că între membrii Asociației întreprinzătorilor din Fălești și Uniunea Cooperativelor de Consum din oraș s-a iscat un conflict legat de pretinse datorii pe care le invocă ultima. Întreprinzătorii își desfășoară activitatea pe un teren care aparține Primăriei, dar care a fost arendat o perioadă de Uniunea Cooperativelor de Consum, respectiv aceasta încasa taxele pentru comerț de la întreprinzători. Pentru că Uniunea, la un moment dat, a majorat taxele, mulți nu au fost de acord să plătească, dar au făcut-o până la urmă. Chiar și așa, sunt invocate pretinse datorii pentru anii 2013 și 2014, pe care Uniunea încearcă să le recupereze prin judecată.

Focar de pestă porcină africană în raionul Vulcănești

Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute în raionul Vulcănești. Doi porci domestici au fost găsiți morți la marginea unui teren agricol situat la o distanță de 800 de metri de orașul Vulcănești. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor menționează într-un comunicat de presă că a fost întrunită Comisia Antiepizootică Excepționale Vulcănești, care a aprobat un plan pentru combaterea focarului. Reprezentantul serviciului de presă ANSA, Constantin Rotaru, a declarat pentru IPN că s-a implicat și poliția pentru a investiga de unde sunt porcii și cine i-a dus în locul respectiv. Orașul se află în carantină pentru două luni și au loc acțiuni de dezinfectare, inclusiv a zonei unde au fost depistați porcii. La intrarea în localitate au fost instalate cinci filtre. Unitățile de transport sunt verificate, dezinfectate, iar carnea de porc a fost interzisă spre comercializare în piețe.

Motorul creșterii creditării rămâne sporirea consumului populației, economist IDIS

După o scădere continuă timp de doi ani și jumătate, volumul creditelor acordate de sistemul bancar economiei naționale a înregistrat o creștere de 792 mln lei în trimestrul doi, față de primele trei luni ale anului curent. În zece ramuri ale economiei a fost înregistrată o creștere a portofoliului de credite cu 1,33 mlrd lei. Alte cinci ramuri au înregistrat o scădere cu 540 mln lei, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. Ioniță menționează că motorul creșterii împrumuturilor din sistemul bancar este populația. Consumul și ipoteca au contribuit cu 53% la majorarea portofoliului de credite. La polul opus se află comerțul și industria alimentară, care continuă să-și diminueze volumul împrumuturilor contractate deja al cincilea an consecutiv, iar în ultimul trimestru portofoliul ramurilor respective s-a redus cu 452 mln lei sau 84% din totalul portofoliului negativ.

Premierul, în discuții cu companii chineze dispuse să investească în Moldova

Republica Moldova are un cadru legal favorabil, o poziție geografică avantajoasă și beneficiază de spațiul economic liber cu UE și CSI. Suntem gata să discutăm despre diferite forme de cooperare. Declarația a fost făcută de către premierul Pavel Filip în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții a două companii chineze, dispuse să investească în Republica Moldova, transmite IPN citând un comunicat de presă al Guvernului. Pavel Filip le-a spus reprezentanților chinezi că o echipă guvernamentală negociază posibilitatea obținerii unui Acord de liber schimb între Republica Moldova și China. În cadrul discuțiilor premierul a apreciat relațiile tradiționale de prietenie cu Republica Populară Chineză și dinamica ascendentă a cooperării comercial-economice bilaterale.

MARȚI, 24 iulie

Majorări semnificative de salarii se fac doar în an electoral, comentariu


Din istoria ultimilor ani, se observă că autoritățile în an electoral majorează destul de semnificativ salariile, pensiile, indemnizațiile, iar în anii de după alegeri, până la următorul ciclu electoral, acestea sunt majorate puțin sau chiar deloc, cu scopul de a readuce bugetul la normal sau a investi în alte direcții. Este comentariul expertului Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Iurie Morcotâlo, pentru postul de radio Europa Liberă. Potrivit expertului, majoritatea acestor programe sunt salutate pentru orientarea lor socială, fiindcă salariile pentru bugetari și pensiile sunt mici, însă necesitatea de a mări alocările vine în contradicție puțin cu capacitățile bugetului. Totuși, cel puțin la începutul anului, dinamica încasărilor la buget este pozitivă, peste așteptări, ceea ce permite autorităților să meargă mai activ la astfel de majorări, care cel mai des sunt electorale.

Curtea de Conturi constată denaturări în prezentarea situațiilor financiare ale MEI

Patrimoniul gestionat de Ministerului Economiei și Infrastructurii a constituit la finele anului 2017 circa 5,626 miliarde de lei. Finanțarea activității instituției se efectuează din contul alocațiilor bugetului de stat în proporție de 99,8% și din granturi – 0,2%. Un audit al Curții de Conturi, prezentat în data de 23 iulie, a constatat că situațiile financiare consolidate nu prezintă o imagine fidelă și veridică, fiind însoțite de denaturări semnificative, atât în cadrul Ministerului, cât și în cadrul instituțiilor din subordine. Probele colectate de audit denotă că acțiunile și alte forme de participare în capital în interiorul țării au fost înregistrate și raportate în Bilanțul contabil consolidat al MEI la 31 decembrie 2017 la valoarea nominală de 3598,7 mln lei sau cu 2677,5 mln lei mai puțin față de informațiile aferente deținute de către Agenția Proprietății Publice și Ministerul Finanțelor.

Carburanții se ieftinesc

Benzina se ieftinește cu 9 bani, iar motorina cu 11 bani. Prețurile plafon anunțate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru perioada 25 iulie-7 august sunt de 19,01 lei pentru un litru de benzină și 16,89 lei pentru un litru de motorină. Prețurile plafon de comercializare cu amănuntul pentru benzină și motorină se calculează în baza cotațiilor medii Platts recalculate în lei moldovenești reieșind din rata oficială medie de schimb a monedei naționale stabilită de Banca Națională a Moldovei în raport cu dolarul SUA pentru ultimele 14 zile calendaristice.

Salariile în plic prejudiciază Bugetul Public Național cu 3,5 miliarde lei, studiu

Mai multe de 20% dintre angajații din Republica Moldova primesc parțial sau total salariul în plic, potrivit unui sondaj realizat de către CBS-AXA, la comanda IDIS „Viitorul”. Studiul arată că persoanele care primesc salariul în plic sunt cu studii scăzute, din mediu rural, tinere și cu venituri reduse. Potrivit sondajului, numărul persoanelor care primesc întreg salariu oficial a crescut în prima jumătate a anului 2018, comparativ cu anul trecut, de la 75,1% la 78,7%. Numărul angajaților care primesc o parte din salariu în plic pe parcursul unui an de zile a scăzut de la 71 mii persoane în 2017 la 40 de mii persoane în primele luni ale anului 2018.

Un Festival al strugurilor și vinurilor moldovenești va avea loc în Polonia

Un Festival al strugurilor de masă și al vinurilor moldovenești va avea loc la sfârșitul lunii septembrie a anului curent în orașul Torun, Polonia. Evenimentul va avea loc în premieră și va aduna peste 20 de producători din Moldova. Anunțul a fost făcut la finalul sesiunii a V-a a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Poloniei. Potrivit lui Ion Balan, președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, evenimentul va reprezenta o ocazie foarte bună pentru producătorii autohtoni de a-și promova produsele, inclusiv vinurile moldovenești, care sunt foarte solicitate în Polonia. Tot acolo vor găsi acei parteneri cu care să conlucreze în exportul produselor moldovenești în Polonia. Conceptul Festivalului a fost discutat în Polonia, iar conducerea orașului Torun, care are peste 200 de mii de locuitori, s-a implicat plenar în sprijinirea organizării Festivalului, susține deputatul. Evenimentul se va desfășura sub patronajul președinților de Parlament din Moldova și Polonia.

● MIERCURI, 25 iulie

Pavel Filip: Procedura de intrare și ședere a investitorilor în Moldova va continua a fi simplificată


Reducerea numărului de documente solicitate pentru perfectarea permisului de ședere a străinilor în scop de muncă și pentru prelungirea acestuia, este una dintre soluțiile propuse pentru facilitarea în continuare a procedurilor de documentare a străinilor, inclusiv de intrare și ședere a investitorilor în Republica Moldova. Subiectul a fost discutat marți, 24 iulie, în cadrul unei ședințe de lucru la Guvern. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, alte propuneri în acest scop țin de majorarea de la unu la doi ani a perioadei pentru care se eliberează dreptul de ședere în scop de muncă pentru lucrătorii a căror calificare este inclusă în Lista ocupațiilor prioritare și introducerea dreptului de schimbare a statutului de ședere temporară a străinului fără a-l obliga să părăsească țara.

Vlad Plahotniuc: Guvernarea rămâne partenerul mediului de afaceri

Guvernarea rămâne partenerul mediului de afaceri. Pentru acele probleme care mai sunt se caută soluții. Noi ne dorim și putem să schimbăm multe în atitudinea fiecăruia dintre noi și astfel în posibilitățile țării. Mesajul a fost transmis de către președintele fondator al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM), Vlad Plahotniuc, lider al Partidului Democrat, marți seara, 24 iulie, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului pentru dialog și dezvoltare dintre mediul de afaceri și guvernare. Vlad Plahotniuc a reiterat misiunea pe care o are actuala guvernare, cea de a implementa reforme pentru a crește calitatea vieții cetățenilor. Președintele fondator AOAM a prezentat invitaților inițiativa coaliției de guvernare de a adopta un pachet de legi pentru stimularea mediului de afaceri și creșterea veniturilor populației.

Clasamentul performanței bancare la sfârșitul lunii iunie

Moldova Agroindbank, urmată de Mobiasbancă și Moldindconbank se clasează în topul băncilor comerciale cu cele mai bune performanțe. De asemenea, pe fundalul unor performanțe sporite, banca ProCreditBank și BC BCR Chișinău înregistrează un avans consistent față de lunile precedente. Topul a fost realizat în urma aplicării metodologiei clasamentului performanței bancare, la sfârșitul lunii iunie 2018, de către experții Centrului analitic independent Expert-Grup. Experții menționează că la nivelul indicatorilor generați pe compartimente specifice, băncile cu cea mai solidă bază de capital în raport cu activele sunt: BCR Chișinău, Eximbank și „EuroCreditBank”. Băncile cu cel mai mare volum de active lichide: „Victoriabank”, Eximbank și BCR Chișinău. Băncile cu cele mai calitative active: „FinComBank”, BC „Mobiasbanca” și „EuroCreditBank”. Băncile cu cea mai mare rentabilitate a capitalului: „Moldindconbank”, „Mobiasbanca” și „Moldova-Agroindbank”, iar băncile cu cea mai mare cotă de piață după portofoliul de credite: „Moldova-Agroindbank”, „Moldindconbank” și „Mobiasbanca”.

Moldovenii ar rămâne în țară pentru un salariu de 12,6 mii de lei

Salariul mediu pentru care un cetățean ar rămâne în țară să muncească ar fi de 12600 de lei. În 2018 salariul mediu acceptat este cu 2700 de lei mai mare față de anul trecut, când acesta era de 9900 de lei. Datele se conțin într-un studiu realizat de către CBX-AXA la comanda IDIS Viitorul. Potrivit studiului, creșterea așteptărilor salariale este de 27%, cea ce este mai mult decât creșterea nominală a salariului în Moldova. Majorarea decalajului dintre salariul acceptat pentru a rămâne în Republica Moldova și salariul real plătit arată că intenția de migrație pentru a soluționa problemele financiare rămâne o preferință pentru cetățenii moldoveni.

Guvernul inițiază negocieri cu Comisia Europeană pentru o finanțare de 12 mln euro

Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Comisia Europeană pentru un acord de finanțare de 12 milioane de euro. Acordul prevede oferirea banilor prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate. Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor, promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar. Tot în ședința de astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre Republica Moldova și Comisia Europeană care prevede alocarea a 5 mln euro. Domeniile care vor beneficia de suport sunt: societatea civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiență energetică.

Termenul de prezentare a cererilor de subvenționare a locurilor noi de muncă se extinde

Termenul de prezentare a cererilor de subvenţionare a creării locurilor de muncă a fost extins cu o lună, până pe 31 august, transmite IPN. Potrivit regulamentului aprobat la sfârșitul anului trecut, fiecare nou loc de muncă este subvenționat cu 40 de mii de lei. Sunt eligibili agenții economici care vor crește numărul de salariați cu cel puțin 100 de persoane. Salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele nou-angajate nu va fi mai mic de 75% din salariul mediu lunar pe economie. Totodată, agentul economic nu trebuie să aibă restanțe față de bugetul public național. Cererile pot fi depuse online, prin intermediul portalului E-cerere, sau în scris, la adresa Ministerului Finanțelor.

Cabinetul de miniștri a avizat mai multe inițiative legislative în domeniul energetic

Cabinetul de miniștri a avizat mai multe inițiative legislative care au drept scop crearea cadrului juridic necesar îndeplinirii de către operatorii de sistem a obligațiilor ce le revin în legătură cu exploatarea, întreținerea, reabilitare și modernizarea rețelelor electrice și a celor de gaze naturale. „Prin modificările aduse la legile cu privire la energia electrică și cu privire la gazele naturale, operatorii de sistem se obligă să încheie cu proprietarii terenurilor sau bunurilor afectate de exercitarea drepturilor de folosință și de servitute un contract-cadru, care urmează să stabilească drepturile și obligațiile operatorului de sistem și ale proprietarului terenului sau bunului”, a explicat ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici.

Guvernul aprobă: Impozitul pe venit scade la 12%

Cabinetul de miniștri a aprobat o serie de modificări în legislație în contextul reformei fiscale asumate de către partidul de guvernământ. Cota impozitului pe venit pentru persoanele fizice urmează să fie redusă de la 18 la până la 12 la sută. Cota contribuției angajatorului la BASS va descrește de la 23 la 18 la sută. Iar scutirea personală anuală se va dubla, până la 24 de mii de lei. Totodată, urmează să fie stabilit un regim fiscal special pentru activitatea în sectorul hotelier şi al restaurantelor, prin reducerea cotei TVA de la 20 la 10 la sută. Iar taximetriștii care au un salariu lunar de până la 10 mii de lei vor achita un impozit unic pe venit de 500 de lei lunar.

Curtea de Conturi a prezentat raportul auditului Ministerului Justiției

Situațiile financiare consolidate ale Ministerului Justiției la data de 31 decembrie 2017 nu prezintă o imagine fidelă și veridică, prezentând denaturări semnificative, atât în cadrul aparatului central, cât și în cadrul entităților din subordine, arată raportul auditului Curții de Conturi, prezentat în ședința publică pe 24 iulie. În anul 2017, Ministerul Justiției (aparatul central și autoritățile din subordine) a administrat în ansamblu resurse financiare publice în sumă de 627,8 mln lei, inclusiv cheltuieli 498,6 mln lei și active nefinanciare cu valoarea de 129,2 mln lei. Misiunea de audit menționează că aparatul central al MJ a majorat neregulamentar în anul 2017 cheltuielile efective cu suma de 6 mln lei, ca urmare a casării unui activ nefinanciar (rețeaua pentru computere).

În opt raioane din sudul țării vor fi create centre de informare în afaceri

În opt raioane din regiunea de dezvoltare Sud vor fi create centre de informare în afaceri, care vor oferi consultanță pentru circa 300 de antreprenori. Centrele vor fi create în cadrul proiectului „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”, lansat astăzi, 25 iulie, la Cimișlia. Raioanele beneficiare ale proiectului sunt: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, Leova și Taraclia. Aici urmează să fie elaborate profiluri investiționale și dezvoltat un portal de promovare a oportunităților investiționale.

● JOI, 26 iulie

Modificările fiscale vor subvenționa serios companiile, opinie


Modificarea cotelor de impozitare vor subvenționa foarte serios companiile. Acestea vor plăti mai puțin statului și astfel își vor păstra capitalul propriu. Declarația a fost făcută de Iurie Mihalachi, președintele unui grup de companii, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal2. otrivit lui, acesta este un suport destul de mare pentru companii. „În situația când bugetul este cu un deficit destul de mare și să mergi la asemenea pași, în viziunea mea este un act de eroism numai nu știu cât o să poată bugetul să suporte toată perioada aceasta de scădere a taxelor și impozitelor”, spune antreprenorul. Iurie Mihalachi speră că acest lucru o să ducă la o majorare de încasări în administrarea taxelor și impozitelor și prin aceasta se vor majora veniturile la buget. În cazul dat, când companiile păstrează banii în capital, acestea au posibilitatea să mărească salariile.

Expert-Grup constată lipsa rezultatelor tangibile în investigarea fraudelor bancare

După mai bine de trei ani de la criza bancară, sistemul financiar al Republicii Moldova continuă să fie supus unui amplu proces de reformă, care înregistrează o extindere nu doar la nivel de bănci, dar și către alte instituții nebancare – comentează experții Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” în cea de-a șaptea ediție a publicației „Monitorul Financiar”. Impulsionate de presiunea angajamentelor Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional și Acordului de Asociere cu UE, reformele de până acum au asigurat redresarea situației din bănci. Însă, în opinia autorului publicației, principala constrângere ține în continuare de capacitatea băncilor de a se adapta la noile cerințe, în special în ceea ce privește activitatea de creditare. „Deși ambițios și extrem de necesar, procesul de implementare a standardelor noi, a standardelor Basel III, prezintă o provocare atât pentru băncile comerciale și clienții acestora, cât și pentru BNM în calitate de regulator. Pentru bănci și agenții economici în căutare de finanțare regulile devin mult mai stricte, cu implicații semnificative asupra modelului de afaceri și chiar a profitabilității afacerilor. Pentru regulator anvergura procesului dat relevă importanța consolidării capacităților operaționale, tehnice și umane în vederea implementării eficiente a noii legislații bancare”, menționează cercetătorul economic Dumitru Pîntea.

Reforma fiscală a fost votată de către Parlament în lectură finală

O cotă de 12% va fi introdusă la impozitul pe venit pentru persoanele fizice de la 1 octombrie. În prezent, persoanele fizice sunt impozitate cu 7% pentru veniturile de până la 33 de mii lei și 18% pentru veniturile care depășesc această sumă. Un proiect de lege privind reforma sistemului de impozitare a veniturilor salariale a fost votat de către Parlament în două lecturi. Scutirea personală se majorează până la 24 de mii de lei anual. Pentru persoanele cu dizabilități obținute în acțiuni de luptă pentru integritatea țării și din Afganistan scutirea personală urmează să crească până la 30 de mii de lei. Pentru familiile cu copii se va majora scutirea pentru persoane întreținute de la 2520 de lei până la 3000 de lei, iar în cazul persoanelor întreținute cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, până la 18 mii de lei. Totodată, scutirea majoră în mărime de 18 mii de lei se va aplica și în cazul persoanelor întreținute cu dizabilități severe și accentuate.

● VINERI, 27 iulie

Bunurile nedeclarate vor putea fi legiferate


Persoanele fizice vor avea posibilitatea să-și declare voluntar bunurile nedeclarate. Inițiativa legislativă a unui grup de deputați a fost votată de către Parlament joi, 26 iulie, în două lecture. Astfel, se oferă persoanelor fizice posibilitatea să-și declare bunurile nedeclarate sau care au fost declarate la valoare redusă. Aceasta se referă la mijloacele bănești, bunurile imobile, valorile mobiliare, cotele de participare la capitalul social, mijloacele de transport rutier atât din țară, cât și de peste hotare. Subiectul declarării voluntare, în termen de până la 1 februarie 2019, va achita la bugetul de stat o taxă de declarare voluntară în mărime de 3% din sumă, valoare sau diferență.

Veaceslav Negruța: Reforma fiscală adoptată de Parlament poartă grija celor cu bani mulți și murdari

Proiectele de legi privind reforma fiscală, inclusiv amnistierea fiscală, adoptate joi de către Parlament, avantajează și poartă grija persoanelor cu bani mulți și murdari. Acestea pun cruce pe tot ce se cheamă investigație KROLL, urmărirea banilor pentru a recupera mijloacele furate. Declarația a fost făcută de expertul Transparency International Moldova, Veaceslav Negruța, ex-ministru de finanțe, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8. Potrivit lui, când este vorba de cota unică la impozitul pe venit în mărime de 12%, în formula care a fost propusă, ea se obține pe două direcții: prin reducerea cotei de la 18% la 12%, cu care se impozitează oamenii cu venituri mari, iar cota de 7% cu care se impozitează veniturile mai mici, a fost majorată până la 12%. Conform calculelor efectuate de Transparency International Moldova, se arată foarte clar că beneficiarii de la această cotă unică este categoria de cetățeni cu venituri mari și foarte mari. „În buzunarul lor, în fiecare lună, va rămâne câte 2-3 mii de lei. Când vorbim de domenii cum ar fi agricultură, medicină, educație, ceea ce va rămâne în plus în buzunarul omului, este în proporție de 6-30 de lei”, spune Veaceslav Negruța.

Ambasada SUA la Chișinău: Legea amnistierii capitalului legitimează furtul și corupția

Ambasada Statelor Unite este extrem de dezamăgită de adoptarea legislației care va diminua capacitatea Moldovei de a combate spălarea banilor. Legea privind declarația voluntară și stimularea fiscală, numită și legea amnistierii capitalului, legitimează furtul și corupția și va dăuna climatului de afaceri al Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei SUA la Chișinău. Ambasada SUA consideră că respectiva lege contravine angajamentelor pe care Guvernul Republicii Moldova și le-a asumat și această părere este împărtășită de partenerii internaționali de dezvoltare ai Moldovei. „Cetățenii Moldovei au suferit deja consecințele infracțiunilor financiare majore. Infractorii ar trebui pedepsiți, nu răsplătiți. Poporul Moldovei merită mai mult”, susține misiunea diplomatică.

FMI: Pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale nu se aliniază obiectivelor programului susținut de FMI

Pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale și măsurile de amnistie a capitalului, aprobat de curând de Parlament, nu se aliniază la obiectivele programului susținut de FMI. La concret, măsurile adoptate vor spori caracterul regresiv al sitemului fiscal, vor reduce gradul de conformare fiscală și vor expune sistemul bugetar-fiscal unor riscuri semnificative. Este opinia preliminară a experților FMI, exprimată într-un comunicat de presă al instituției. Potrivit FMI, experții analizează actualmente implicațiile pachetului de măsuri adoptat, în baza informațiilor ce parvin.

Persoanele angajate în mai multe locuri nu vor mai trebui să prezinte declarație pe venit

Persoanele angajate în mai multe locuri de muncă nu vor mai fi obligate să prezinte la începutul primăverii o declarație pe venit. Anunțul a fost făcut de Iurii Lichii, șeful adjunct al Serviciului Fiscal, cu referire la modificările legislative în domeniul fiscal, adoptate joi, 26 iulie, de Parlament. Iurii Lichii susține că o declarație pe venit vor face doar persoanele care, fiind angajate și în mai multe locuri de muncă, au venituri din vânzarea activelor. „Aceste modificări vor simplifica administrarea fiscală. Dacă anterior cetățenii care erau angajați în mai multe locuri erau nevoiți să prezinte până la 1 martie declarația pe venit, atunci odată cu introducerea cotei unice pe venit, această cerință nu va viza această categorie de cetățeni”, spune Iurii Lichii.

Antreprenorii vor putea să profite de reducerea impozitelor pentru a majora salariile angajaților, deputat

Antreprenorii din Republica Moldova vor putea să profite de reducerea impozitelor pentru a majora salariile angajaților. De această părere este deputatul democrat Eugen Nichiforciuc, exprimată în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal2. Potrivit lui, aceasta este o posibilitate ca unii cetățeni să revină în țară. „Aceste acumulări se vor resimți imediat, ceea ce este foarte important pentru a crea noi locuri de muncă, pentru a majora salariile pentru că în multe domenii avem insuficiență de forță de muncă și vom stimula cetățenii să rămână să muncească în țară”, a spus parlamentarul.

Air Moldova, expusă la privatizare

Compania aeriană „Air Moldova” va fi expusă la privatizare printr-un concurs comercial, alături de alte 11 întreprinderi de stat, transmite IPN cu referire la Agenția Proprietății Publice. Concursul comercial se va desfășura în cadrul unei noi runde de privatizare a bunurilor proprietate publică, în perioada 27 iulie – 4 septembrie (termen limită de depunere a ofertelor). În cadrul noii rude de privatizare, în perioada 3-7 septembrie, pe piața reglementată, prin intermediul Bursei de Valori vor avea loc licitații „cu strigare” pentru vânzarea pachetelor de acțiuni ale statului din 21 societăți pe acțiuni, dintre care 16 majoritare, inclusiv:  SA „Barza Albă”, SA „Tutun-CTC”, precum și 11 pachete de acțiuni din entitățile de întreținere a drumurilor. La concurs investițional sunt expuse repetat cinematografele „Prut” din Fălești și „Patria” din  Leova. Pentru privatizarea cinematografelor condiția de bază este transformarea lor în centre de cultură  și agrement. Termenul-limită de depunere a ofertelor este 4 septembrie. De asemenea, la 5 septembrie se va desfășura concursul de privatizare a 16 complexe de bunuri imobile, 12 întreprinderi de stat (complexe patrimoniale unice) și un obiect nefinalizat. Termenul limită de depunere a cererilor este 4 septembrie, ora 16.00. În conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2018, în rezultatul privatizării, cumpărătorii achită impozitul privat în mărime de 1% de la valoarea fiecărei tranzacții.

● SÂMBĂTĂ, 28 iulie

Sistemul de taxe pentru folosirea drumurilor la tranzitarea Moldovei a fost modificat


Sistemul actual de taxe pentru folosirea drumurilor la intrarea și părăsirea Republicii Moldova a fost modificat. În acest sens, Parlamentul, în ședința de vineri, 27 iulie, a votat, în lectura a doua, la inițiativa unui grup de deputați un proiect de modificare a unor acte legislative. Astfel, modificările introduc mecanismul privind aplicarea vinietei pentru microbuze, autobuze, camioane și remorci neînmatriculate în Republica Moldova, înlocuind sistemul actual de taxe pentru folosirea drumurilor la intrarea și tranzitarea țării. Noul mecanism prevede diminuarea taxei pentru folosirea drumurilor moldovenești pentru autovehiculele neînmatriculate în Moldova în funcție de perioada aflării acestora pe teritoriul țării și categoria vehiculului rutier. Vinieta se propune a fi pentru o perioadă de valabilitate de o zi, 7 zile, 15 zile, 30 de zile, 90 de zile 180 de zile, și 12 luni. Perioada de valabilitate a acesteia va începe de la ora 00.00 a zilei solicitate de utilizator și va expira la ora 23.59 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitată taxa.

Banca Mondială este profund îngrijorată de aprobarea reformei fiscale

Grupul Băncii Mondiale este profund îngrijorat de recenta aprobare de către Parlamentul de la Chișinău a inițiativelor legislative fiscale și amnistia capitalului. Într-o declarație postată pe pagina oficială a instituției se spune că acestea pot compromite angajamentul Guvernului Moldovei de a combate corupția. Potrivit declarației, inițiativele legislative fiscale și amnistia capitalului pot avea un impact negativ asupra conformării fiscale, fapt ce implică riscuri fiscale semnificative. „Aceste acte legislative sunt incompatibile cu programul reformelor de politici susținute de Grupul Banca Mondială”, se spune în declarație. La fel este menționat faptul că Banca Mondială va continua evaluarea consecințelor adoptării acestor legi odată ce noi informații devin disponibile.

În iunie, transferurile bănești din străinătate către Moldova au atins 117,48 mln dolari

În luna iunie, prin intermediul băncilor licențiate din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Moldova au fost transferate mijloace bănești în valoare de 117,48 milioane de dolari. Cifra este în creștere cu 8,5% comparativ cu iunie 2017, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naționale. Transferurile din UE au avut o pondere de 39,7%, cele din CSI – 30,5% și din restul țărilor lumii – 29,8%. În distribuția pe state a provenienței transferurilor în favoarea persoanelor fizice sunt de remarcat transferurile din Rusia, cu o pondere de 29,3% (34,47 milioane ) din total, în scădere cu 6,4 puncte procentuale comparativ cu iunie 2017. Transferurile din Israel au o pondere de 16,5 la sută (19,43 milioane), din Italia – 12,1 la sută (14,25 milioane). Transferurile din SUA constituie 8,4 la sută (9,92 milioane), Germania – 6,5 la sută (7,61 milioane), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 5,9 la sută (6,93 milioane), Franța – 3,8 la sută (4,41 milioane), Spania – 1,3 la sută (1,52 milioane), Irlanda – 1,2 la sută (1,43 milioane), Portugalia – 1,1 la sută (1,30 milioane), Turcia –  1,0 la sută (1,12 milioane), România – 0,9 la sută (1,10 milioane), din alte state – 11,9 la sută (13,99 milioane).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.