RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 21-26 septembrie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 21 septembrie

Ziua Naţională a Vinului va fi organizată într-un format nou


Oficiul Naţional al Viei şi Vinului oferă o alternativă pentru doritorii de a sărbători Ziua Naţională a Vinului. Instituţia a anunţat că în anul curent această sărbătoare va fi organizată la nivel local. Astfel, vinăriile vor pregăti program individual pentru 3 şi 4 octombrie. Pe parcursul celor două zile vor fi organizate programe turistice şi oferte speciale pentru persoanele pasionate de vinurile moldoveneşti. În perioada 3-4 octombrie 2015, doritorii de a savura vinurile Moldovei vor putea vizita producătorii de vinuri la ei acasă. „Vor fi organizate excursii în podgoriile şi beciurile subterane. Gazdele vor pregăti bucate tradiţionale şi vor oferi pentru degustare cele mai savuroase vinuri ale Moldovei. Unele vinării vor pregăti program artistic, altele vor asigura transportul până la podgorie. Fiecare este liber să acţioneze cum vrea”, anunţă Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

● MARŢI, 22 septembrie

BM oferă granturi de trei milioane de dolari pentru întreprinderile moldoveneşti


Banca Mondială oferă granturi în valoare de 3 milioane de dolari pentru întreprinderile din Moldova. Banii sunt acordaţi pentru îmbunătăţirea competitivităţii produselor şi pentru obţinerea accesului pe pieţele noi de desfacere. Fiecare beneficiar ar putea să primească nu mai mult de 200 de mii de lei, bani nerambursabili. Banii vor fi acordaţi în cadrul Proiectului Ameliorarea Competitivităţii (PAC II). Subcomponenta proiectului - „Granturi de co-finanţare” - a fost lansată pe 21 septembrie de Ministerul Economiei şi Banca Mondială. Aplicând la proiect, întreprinderile din Moldova vor putea beneficia de resursele financiare şi îşi vor putea spori calitatea produselor, a serviciilor, vor putea lansa altele noi, vor avea posibilitatea să optimizeze procesele interne, să-şi îmbunătăţească imaginea companiei, să identifice clienţi şi pieţe noi. Din bugetul total al proiectului, prin PAC II urmează a fi acordate finanţări nerambursabile pentru acoperirea a 50% din costul serviciilor, dar nu mai mult de 200 de mii de lei pentru fiecare beneficiar.

Formatul modificat al Zilei Vinului va genera pierderi de zece milioane de euro, declaraţie

Republica Moldova ar putea avea pierderi de 8-10 milioane de euro în acest an din cauza schimbării formatului Zilei Naţionale a Vinului. Mai multe asociaţii din domeniul turismului au expediat o scrisoare prim-ministrului Moldovei, Valeriu Streleţ, pentru a-l atenţiona despre pagubele materiale şi morale pe care le-ar putea suferi ţara din cauza anulării evenimentelor din centrul Chişinăului dedicate Zilei Vinului. Motivele de îngrijorare ale sectorului de turism sunt legate de pierderile pe care le-ar putea suferi atât turiştii străini, cât şi agenţii economici din sfera turismului. „Îngrijorările sunt legate şi de pagubele imense aduse imaginii Republicii Moldova ca destinaţie turistică pe plan internaţional, pierderea credibilităţii turiştilor faţă de agenţiile de turism şi unităţile de cazare din Moldova, lipsa unui concept pentru anul 2016 de a promova evenimentul în cadrul expoziţiilor internaţionale la care agenţiile de turism participă în această toamnă, riscul de reziliere a contractelor cu partenerii străini din cauza situaţiei create”, se spune în comunicatul de presă.

MIERCURI, 23 septembrie

Moldova nu are o alternativă viabilă decât FMI, expert 

Republica Moldova nu are o alternativă viabilă decât Fondul Monetar Internaţional, chiar dacă va primi un credit din partea României. Declaraţia aparţine avocatului Roger Gladei, specializat în drept financiar şi bancar, şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”. „Şi Grecia a încercat pe parcursul a mai bine de doi ani să întoarcă spatele FMI. Au aşteptat ca prietenii ruşi să le dea bani să construiască corăbii, porturi. Dar speranţa s-a dezumflat ca un balon şi în cele din urmă acelaşi Guvern Tsipars a revenit la masa de negocieri cu FMI”, a argumentat avocatul. Gladei consideră că Republica Moldova trebuie să se conformeze şi să accepte cerinţele FMI. „Trebuie să ne supunem regulilor de joc. Problema e că noi vrem să jucăm şi să câştigăm în liga superioară, însă după regulile din liga a doua. Republica Moldova se comportă ca un elev corigent care fie că stinge lumina sau strică tabla pentru că nu şi-a făcut temele”, a adăugat juristul.

A fost numit directorul general al ÎS „Calea Ferată din Moldovei” 

Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, a semnat ordinul cu privire la numirea lui Iurie Topală în funcţia de director general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”. Ministerul informează că Iurie Topală a câştigat concursul după ce a deţint interimatul funcţiei de la data de 3 august. Concursul a fost desfăşurat de către Consiliul de Administraţie al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, în perioada 13 august- 4 septembrie. La concurs au fost admişi 6 candidaţi. Potrivit ministrului Iurie Chirinciuc, calităţile profesionale ale directorului trebuie să fie direcţionate spre prosperarea întreprinderii. La rândul său, Iurie Topală a declarat că va face tot posibilul pentru a contribuie la modernizarea căii ferate şi speră că se va bucura de sprijinul întregii echipe pentru a continua reformele începute.

Corupţia, instabilitatea politică şi guvernare ineficientă - cei mai problematici factori în afaceri”, ONG 

Ministerul Economiei a iniţiat consultările publice pe marginea proiectului Strategiei Naţionale de Atragere a Investiţiilor pentru Dezvoltarea Exportului. Documentul a fost conceput pentru a atrage investiţii străine directe în sectoarele economice orientate spre export. Elaboratorii Strategiei şi-au propus ca documentul să contribuie şi la reducerea decalajului competitiv al ţării. La dezbateri participă reprezentanţi ai ministerului, ai Centrului Analitic Independent Expert Grup şi ai unor companii de peste hotare. Potrivit documentului, investiţiile străine directe reprezintă un mijloc important de conectare a economiei naţionale la economia mondială. În prezent, la nivel mondial, mai multe bunuri şi servicii sunt furnizate consumatorilor prin intermediul vânzărilor realizate de filiale străine, decât doar prin intermediul tranzacţiilor comerciale în sine. „Noua strategie va urmări dezvoltarea exporturilor prin prisma atragerii investiţiilor străine directe asupra celor mai atractive sectoare cu potenţial considerabil de export. Acest document urmăreşte nu doar atragerea investiţiilor, dar şi menţinerea şi dezvoltarea legăturilor dintre sectoarele care beneficiază de investiţii străine directe şi restul economiei. Totodată, este importantă crearea unui climat investiţional favorabil şi atractiv pentru marii investitori, capabili să vină cu proiecte investiţionale majore pe termen îndelungat”, a menţionat la dezbateri şefa Direcţiei politici investiţionale şi competitivitate a Ministerului Economiei, Olga Badanova.

Ministrul Economiei a anunţat când va demara construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău 

Lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău vor demara la începutul anului viitor. Declaraţia a fost făcută de ministrul economiei, Stephane Bride, în cadrul şedinţei comune a guvernelor de la Chişinău şi de la Bucureşti, care a avut loc la Constanţa. Ministrul Economiei a menţionat că la ora actuală se află în proces de elaborare Studiul de fezabilitate pentru construcţia gazoductului. După ce acesta va fi aprobat, va fi realizat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de construcţie. Astfel, la începutul anului 2016 va fi dat startul construcţiilor gazoductului, iar încheierea este preconizată către luna mai 2018. În cadrul şedinţei comune, s-a vorbit şi despre proiectele energetice derulate în comun cu partea română, menţionând importanţa acestora pentru asisgurarea securităţii energetice a Republicii Moldova. Stephane Bride s-a referit la proiectelele de interconexiune energetică, precum gazoductul Ungheni-Chişinău, reţelele electrice pe conexiunile Isaccea-Vulcăneşti- Chişinău, Suceava-Bălţi şi Iaşi-Ungheni.

Azbestul nu v-a mai fi permis pe piaţă 

Importul şi comercializarea produselor din azbest în Republica Moldova va fi interzis, potrivit unui proiect de lege, aprobat de Guvern. Ministrul mediului Valeriu Munteanu a spus că Moldova este unica ţară din Europa care mai permite importul, depozitarea şi comercializarea produselor cu conţinut de azbest. El a reamintit că Uniunea Europeană a interzis utilizarea produselor ce conţin azbest încă din 2005. „Cele mai răspândite produse cu conţinut de azbest sunt foile de ardezie care, dacă sunt pulverizate, sunt cancerigene şi, ca urmare, destul de periculoase, a spus Valeriu Munteanu.

● JOI, 24 septembrie

 Republica Moldova nu este dependentă de finanţările externe, expert 

Republica Moldova nu este dependentă de finanţările externe şi poate să se descurce cu resursele proprii . De această părere este expertul în economie; Viorel Gârbu, care a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”. „Este greşită ideea că primim toţi banii de peste hotare. Republica Moldova nu este dependentă de injecţiile financiare din exterior, care reprezintă cel mult 10 la sută din buget. Iată Transnistria este pe deplin dependentă de resursele financiare oferite de către Federaţia Rusă, care reprezintă 85 la sută din bugetul transnistrean. Moldova poate să facă faţă cu resursele proprii. Este nevoie doar de o gestionare corectă”, a precizat expertul.

Moldova se racordează la cerinţele europene de supraveghere a pieţei 

Cerinţe comune pentru toate autorităţile împuternicite cu funcţii de supraveghere a pieţei, precum şi mecanismul de interacţiune şi comunicare între ele vine să stabilească noul proiect de lege privind supravegherea pieţei ,elaborat de Ministerul Economiei şi aprobat de Guvern în şedinţa de miercuri, 23 septembrie. Proiectul defineşte cadrul legal de supraveghere a pieţei conform normelor comunitare, astfel ca produsele nealimentare introduse pe piaţă să se încadreze în rigorile tehnice de conformitate și calitate. Principalele elemente inovative ale proiectului ţin de crearea unui sistem naţional de comunicare şi notificare în domeniul supravegherii pieţei, includerea competenţelor organului vamal privind controlul produselor intrate pe teritoriul ţării.

● VINERI, 25 septembrie

Ediţia XV a expoziţiei naţionale Fabricat în Moldova va avea loc în februarie 

Cea de-a XV ediţie a expoziţiei naţionale Fabricat în Moldova, organizată tradiţional de către Camera de Comerţ şi Industrie sub patronajul Guvernului, va avea loc în perioada 3 – 7 februarie 2016 şi va cuprinde, pe lângă expoziţia de produse şi servicii autohtone, un amplu program de afaceri. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Valeriu Lazăr, citat într-un comunicat de presă al instituţiei, a spus că, în acest an, s-a decis să se lanseze expoziţia Fabricat în Moldova cu o săptămână mai târziu, decât de obicei, pentru că, totuşi, e o perioadă cu sărbători şi astfel se oferă mai mult timp de pregătire pentru întreprinzători. Şi de data aceasta va avea loc, în paralel cu expoziţia naţională „Fabricat în Moldova”, un amplu program de afaceri, axat direct pe interesele operatorilor economici, mai ales în conjuctura economică actuală, care le va oferi posibilitatea de a discuta oportunităţile investiţionale pentru dezvoltarea afacerilor şi atragerea proiectelor străine. De asemenea, vor fi organizate seminare de instruire antreprenorială, prezentări de companii, workshop-uri, master-classuri şi prezentări ale programelor donatorilor străini.

Echipament agricol, în dar pentru Asociaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare 

Zece Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, constituite în cadrul Programului Compact, au primit în dar vineri, 25 septembrie, echipament agricol în valoare totală de 800 de mii de dolari, bani oferiţi de către Guvernul SUA. Echipamentul oferit include tractoare, automobile de teren, pompe mobile, instalaţii de irigat cu tambur şi turelă rotativă. Directorul executiv al FPM Moldova, Valentina Badrajan, a declarat că acest echipament va facilita gestionarea eficientă a sistemelor de irigare renovate în cadrul Programului Compact şi pentru care Guvernul SUA a investit circa 80 de milioane de dolari. Valentina Badrajan  a menţionat că echipamentul a fost procurat din economiile care au reuşit să fie obţinute graţie implementării eficiente a programului. Vicepreşedintele Corporaţiei Provocările Mileniului, Nancy Lee, a menţionat că, deşi programul Compact s-a încheiat la începutul acestei luni, FPM Moldova va continua să acorde sprijin asociaţiilor de utilizatori de apă, inclusiv prin acordarea instruirilor pe parcursul a încă doi ani.

● SÂMBĂTĂ, 26 septembrie

Festivalul Naţional al Mărului se desfăşoară astăzi la Soroca 

Oraşul Soroca din nordul ţării găzduieşte astăzi, 26 septembrie, unul dintre festivalurile dulci ale anului – Festivalul Mărului 2015. Sărbătoare din acest an a ajuns la cea de-a cincea ediţie. În cadrul festivalului, oaspeţii vor putea cumpăra produse agricole, vor participa la diferite concursuri şi vor admira expoziţii tematice. Evenimentul a debutat la ora opt dimineaţa şi pe parcursul zilei vizitatorii festivalului vor admira şi participa la concursul costumelor dedicate sărbătorii, de asemenea, este organizat un concurs pentru cea mai bună expoziţie de mere, de tehnică agricolă şi material săditor. O parte a festivalului se va desfăşura în Cetatea Sorocii. Aici va avea loc deschiderea festivă a evenimentului şi o serie de activităţi interactive.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.