RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 21-26 ianuarie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
[● LUNI, 21 ianuarie]
[Instituirea comerţului liber cu UE va aduce preţuri convenabile pentru cumpărători, expert]
Semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE va influenţa pozitiv preţurile pentru cumpărătorii din Moldova. Totodată, mărfurile autohtone riscă să devină necompetitive pe fundalul mărfurilor de import mai ieftine. Expertul economic Alexandru Fala a declarat că preţurile din Moldova sunt mai mari decât în statele UE deoarece costurile sunt mai mari. „În primul rând, costurile de producere sunt mari. Mai apoi, într-un şir de sectoare la noi există practici neconcurenţiale. Alte sectoare nu sunt eficiente, productivitatea lor este mai joasă, sunt nefuncţionale, mai ales cele care ţin de întreprinderile de stat”, a remarcat Alexandru Fala. Un sector cu productivitate scăzută este agricultura, spune expertul. „Agricultura este cu mult sub nivelul celei europene, aici costurile vor fi mai mari. În sectoarele sensibile liberalizarea se va face treptat şi se negociază mecanisme de protecţie. Este corect faţă de producătorii autohtoni deoarece trebuie păstrat un echilibru. Nu putem distruge toate ramurile, pentru că ele oferă locuri de muncă”, a spus Alexandru Fala. Prin liberalizarea treptată a comerţului în sectoarele sensibile se încearcă protecţia unor ramuri pentru ca în perioada de tranziţie să se facă restructurările necesare şi ulterior aceste sectoare să devină competitive.
[● MARŢI, 22 ianuarie]
[Drumul naţional Chişinău-Soroca va fi reabilitat până în iunie]
Ministerul Transporturilor anunţă un nou termen pentru reabilitarea a două tronsoane ale drumului naţional M2 Chişinău-Soroca. Contractul iniţial prevedea executarea lucrărilor până la 15 decembrie 2012, lucru care nu s-a reuşit. Noul termen fixat este luna iunie. Gian Luigi Savorani, inginer al companiei Toto Costruzioni Generali, care efectuează lucrările, a declarat într-o conferinţă de presă, la 22 ianuarie, că reparaţiile au întârziat din cauza înrăutăţirii sistemului rutier în anul 2012. „Urmează să fie majorată cantitatea de frezare, de colmatare a fisurilor şi plombarea gropilor, cât şi majorarea cantităţilor de asfalt pentru stratul de egalizare”, a spus inginerul. Potrivit viceministrului transporturilor, Boris Gherasim, antreprenorul a primit patru avertizări pentru întârzierea lucrărilor de reparaţie şi calitatea executării lucrărilor. În prezent este stopată finanţarea şi a început perioada de penalizare. În cazul în care lucrările nu vor fi finalizate în noul termen stabilit, în conformitate cu toate cerinţele de calitate, contractul va fi reziliat şi suplimentar administraţia drumurilor poate ridica garanţia bancară de10%.
[În martie la Chişinău va fi organizat un forum investiţional de anvergură]
La începutul lunii martie, la Chişinău se va desfăşura un important for investiţional în parteneriat cu Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Atragere a Investiţiilor (WAIPA) şi Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), care face parte din grupul Băncii Mondiale. Anunţul a fost făcut marţi, 22 ianuarie, de către director executiv al Organizaţiei pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea exporturilor (MIEPO), Denis Jenis Jelimalai. „Va fi un eveniment de anvergură, la care vor participa multe companii intenţionale, agenţii de atragere a investiţiilor, camere de comerţ, astfel că trebuie să asigurăm pregătirea la nivel a acestuia. Ne propunem să conlucrăm cu Agenţia Proprietăţii Publice şi cu sectorul privat2, a spus directorul MIEPO.
[Titularii de patentă reclamă condiţii dificile de activitate]
Agenţii economici care activează în baza patentei de întreprinzător sunt hărţuiţi de către reprezentanţii instituţiilor de stat, susţine preşedintele Asociaţiei Micului Business (AMB), Eugen Roşcovanu. El a spus, într-o conferinţă de presă, că titularilor de patentă li se cere să se înregistreze ca întreprinzători individuali, ceea ce, potrivit lui Roşcovanu, ar scumpi afacerea de aproximativ 10 ori. Olga Ciapchi, reprezentantă a micului business din raionul Ştefan Vodă, a menţionat că atitudinea inspectorilor fiscali este batjocoritoare, inclusiv faţă de femeile care depun eforturi ca să-şi întreţină familia, soţii fiind fără un loc de muncă. O altă participantă la conferinţă, Elena Ţurcanu din raionul Căuşeni, a menţionat că autorităţile locale şi centrale au fost sesizate de mai multe ori despre barierele impuse titularilor de patentă, dar fără rezultat. În schimb amenzile faţă de titularii de patente sunt aproape egale cu cele aplicată reţelelor mari de magazine.
[BERD devine mai pesimistă în ceea ce priveşte evoluţia economiei moldoveneşti]
Moldova va înregistra în 2013 o creştere economică de 3%, potrivit unui raport publicat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În octombrie anul trecut, prognozele BERD pentru creşterea economică a Republicii Moldova erau de 3,5%. Creşterea economică de 3%, prognozată de BERD pentru Republica Moldova, este peste media anticipată de instituţie pe regiune – 2,1%. Federaţia Rusă, Ucraina şi România vor obţine în 2013 o creştere de: 3,5%, 1% şi, respectiv, 1,4%, se arată în raportul BERD. Banca Mondială prognozează pentru Republica Moldova o creştere cu 3,1% a Produsului Intern Brut în 2013.
[●MIERCURI, 23 ianuarie]
[Un moldovean creează o livadă cu pomi pitici pentru a culege fructele fără scară]
Mihai Cojocaru, agricultor din Criuleni, a plantat 6,5 hectare de livadă pe care experimentează o nouă metodă de tăiere a copacilor. „Kym Green Bush” este o tehnologie care permite copacilor mici să dea roadă mare. Producătorul a declarat că vrea ca oamenii să culeagă cireşele, caisele şi prunele fără scară. Mihai Cojocaru are 4,5 ha de cireşi, 1,5 ha de caişi şi 0,5 ha de pruni. Producătorul afirmă că aceste fructe sunt mereu la mare căutare. „Cireşele sunt bogate în antioxidanţi. Toţi pot să le consume, şi copiii, şi bătrânii, şi cei bolnavi, şi cei sănătoşi. Aceste fructe trebuie crescute fără utilizarea chimicalelor. Cred că sectorul fructelor cu sâmbure este prea puţin valorificat în Moldova”, a comunicat agricultorul. Mihai Cojocaru susţine că fructele precum cireşele şi caisele aduc un venit mare celui care le produc. „1 ha de cireşe aduce un venit de 30-40 mii de euro”, a comunicat producătorul.
[● JOI, 24 ianuarie]
[În Moldova se deschide un centru unic pentru informarea investitorilor în sectorul energetic]
La Chişinău va fi deschis un centru unic pentru informarea investitorilor, în special a celor străini, care vor implementa proiecte în domeniul eficienţei energetice şi producerii energiei din surse regenerabile. „Centrul are drept scop atragerea investiţiilor în acest sector", a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei. Centrul va avea şi funcţia de a colecta şi sistematiza propunerile tuturor instituţiilor publice care au în gestiune politici cu tangenţe în acest domeniu în eventualitatea prezentării acestor propuneri sau proiecte investitorilor interesaţi.
[● VINERI, 25 ianuarie]
[În Moldova poţi face afaceri sub ochii guvernanţilor şi să nu fii în siguranţă, expert]
În Moldova poţi să ai o afacere chiar în centrul Chişinăului, sub ochii guvernanţilor, şi nu te simţi în siguranţă. Moldova are nevoie de reforme dureroase pentru a deveni o ţară cu un mediu de afaceri atractiv. De această părere este analistul economic Viorel Chivriga. Expertul a fost solicitat să se expună pe una din priorităţile anunţate de Guvern în 2013: un mediu de afaceri atractiv în Moldova. „Sunt discutabile avantajele Moldovei faţă de alte state pentru investitori. Se vorbea de clima moderată, care de fapt ne dă dureri de cap o dată la 3 ani. Pământuri fertile? E discutabil! Şi ucrainenii, şi românii au aceleaşi soluri. Se vorbea de braţe de muncă ieftine şi calitative, dar acum e o problemă, nu avem braţe de muncă, mai ales calitative, aceasta nu-i mai determină pe investitori să vină aici. Sunt sectoare în care exodul a atins cote foarte mari. Se vorbea despre o punte dintre est şi vest, dar Ucraina are aceleaşi frontiere ca şi Moldova”, a accentuat Viorel Chivriga.
[Modificările în sectorul comerţ pun în pericol dezvoltarea agenţilor economici, experţi]
Recentele modificări operate în legislaţia cu privire la comerţul intern pun în pericol perspectivele de dezvoltare a agenţilor economici. Aceste modificări favorizează un singur agent economic din Moldova, care poate face faţă la noile prevederi legislative. De această părere sunt experţii Institutului Dezvoltării Economice şi al Politicilor Europene, care au analizat modificările operate. Prevederile votate de Parlament la sfârşitul anului 2012 prevăd că toate tranzacţiile de comerţ angro trebuie să se facă prin virament bancar. Expertul institutului, Alexandru Fala, a comunicat în cadrul unei conferinţe de presă vineri, 25 ianuarie, că agenţii economici din zonele rurale nu pot respecta această prevedere întrucât în majoritatea satelor nu există oficii bancare. Modificările legislative operate mai prevăd că cei care vând angro trebuie să aibă un spaţiu de cel puţin 3 mii de metri pătraţi, o parcare pentru câteva sute de automobile, iar pe rafturi nu mai puţin de 15 mii de articole. Experţii Institutului Dezvoltării Economice şi al Politicilor Europene afirmă că în Moldova există un singur agent economic care ar putea să facă faţă acestor cerinţe. Astfel se creează impresia că legea favorizează o anumită companie.
[● SÂMBĂTĂ, 26 ianuarie]
[Ministerul Economiei pregăteşte foaia de parcurs pentru aplicarea liberului schimb cu UE]
Ministerul Economiei a lansat procesul de elaborare a unei foi de parcurs pentru punerea în aplicare a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi UE. Pentru luna martie este preconizată runda a şasea de negocieri, care ar putea fi şi ultima, a menţionat într-un interviu pentru Radio Moldova, Octavian Calmâc, viceministrul economiei, negociator-şef din partea Republicii Moldova al acestui acord. „Vor fi utilizate diferite instrumente pentru încurajarea agenţilor economici care demonstrează performanţe în diverse sectoare, ca ei să devină forţa motrice de consultanţă în domeniile respective pentru alţi producători. Agenţii economici vor avea posibilitate să beneficieze de mijloace financiare pentru modernizarea producţiei, pentru a investi în calitatea produselor, inclusiv vor putea să acceseze, cu începere din 2014, fonduri europene”, a specificat Octavian Calmâc. Viceministrul a comunicat că se lucrează cu partenerii din organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea agenţilor economici în elaborarea planurilor de afaceri. În afară de fondurile europene, ei pot accesa mijloace financiare din fonduri sectoriale finanţate din buget.