RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 21-26 decembrie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 21 decembrie

IDIS Viitorul: Anul 2015 - fără nicio realizare pe domeniul economic


Anul 2015 este anul în care nu s-a înregistrat nicio realizare pe domeniul economic –  constată experţii Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” „Am încercat împreună cu colegii de la IDIS să facem un top 5 al realizărilor şi eşecurilor economiei Republicii Moldova pentru 2015.  A fost o provocare pentru noi, pentru că nu am găsit nicio realizare. În schimb, la eşecuri avem o listă întreagă, printre care: devalizarea celor trei bănci, furtul şi criza din sistemul financiar-bancar, implementarea defectuoasă a Acordului de Asociere cu UE, sistarea finanţării externe, intrarea mai multor sectoare economice în recesiune”, a menţionat Viorel Chivriga, şeful Departamentului Economic al IDIS, la prezentarea Economic Outlook – o  analiză care face bilanţul anului 2015. Potrivit  experţilor independenţi, criza economică a prins teren în mai multe sectoare ale economiei. În semestrul III al anului curent, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o reducere în termeni reali cu 3,7% faţă de trimestrul III 2014. Nu sun realizări nici în sectorul real al economiei. Producţia globală agricolă în nouă luni a marcat o reducere cu 11,8% faţă de perioada respectivă a anului 2014. Anevoios rămâne accesul pe pieţele de desfacere pentru produsele agricole.  În sistemul de subvenţionare au fost depistate fraude. Industria, după o creştere de 5,9%  în prima jumătate a anului, în iulie-octombrie ritmul de creştere a încetinit până la 0,3%. Tendinţa se menţine.

● MARŢI, 22 decembrie

O nouă formă a Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit


Inspectoratul Fiscal de Stat al municipiului Chişinău aduce la cunoştinţă despre aprobarea unei noi forme a Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit ( Forma CET15), prin care persoanele fizice, inclusiv cele nerezidente, care nu practică activitate de întreprinzător, urmează să declare veniturile obţinute. Prevederile Hotărârii de Guvern prin care s-a aprobat noua formă intră în vigoare la 1 ianuarie 2016. Persoanele fizice urmează să declare veniturile obţinute în perioada fiscală 2016 nu mai târziu de 25 martie 2017.

Consiliului economic al prim-ministrului trece în revistă proiectele promovate

Numărul actelor în procesul de vămuire a mărfurilor s-a redus de la 9 la 3 în cazul operaţiunilor de export şi de la 11 la 3 – la import. Este unul dintre proiectele de îmbunătăţire a mediului de afaceri, aflat în atenţia Consiliului economic al prim-ministrului. Potrivit estimărilor Consiliului, această simplificare permite economisirea de către agenţii economici a aproximativ 55 de milioane lei, care se pierdeau pe îndeplinirea unor proceduri birocratice şi colectarea actelor inutile. Potrivit unui comunicat de presă, printre eforturile Consiliului economic al prim-ministrului a fost şi obţinerea publicării setului de date despre fondatorii întreprinderilor din Moldova, inclusiv numele fondatorilor a 200 de mii de companii.  Iniţiativa are o componentă puternică de prevenire a corupţiei şi traficului de influenţă, dar şi de economisire a circa 4,4 milioane de lei anual.

MIERCURI, 23 decembrie

Franzeluţa importă 30% din făină şi insistă pe necesitatea ajustării preţului la pâine


Combinatul de panificaţie „Franzeluţa”, cel mai mare producător autohton de pâine,  este nevoit să importe 30% din făina de care are nevoie în procesul de producere, deoarece făina autohtonă nu este de calitatea necesară. Preţul la făină e în creştere, ceea ce generează tot mai multe pierderi, motiv pentru care conducerea instituţiei insistă pe necesitatea de a ajusta preţurile la pâine. Directorul general alîntreprinderii, Victor Cojocaru, a spus că anual combinatul are nevoie de 44-45 de mii de tone de făină sau 63 de mii de tone de grâu. „Cu părere de rău, astăzi, cât de calitativ ar fi grâul, din grâul autohton la morile autohtone nu iese făina de calitatea de care avem nevoie pentru produsele precum pastele făinoase, torturi, turte dulci. Suntem nevoiţi să folosim făină de import. Acum importăm din Ucraina şi România. Astăzi folosim 70% de făină autohtonă şi 30% făină de import. Am invitat morari, au luat probe la făina importată, dar n-au reuşit să ne ofere acea calitate”, a comunicat Victor Cojocaru.

Volumul transportului de mărfuri s-a redus semnificativ

Transporturile de mărfuri efectuate în luna noiembrie au scăzut cu 23% faţă de noiembrie anul trecut. Totodată, în primele 10 luni ale anului curent, volumul transportului de mărfuri s-a redus cu circa 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, arată datele Biroului Naţional de Statistică. Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor consideră că una dintre cauze este criza economică din ţară, dar şi din regiune. „Transportarea internaţională a mărfurilor a scăzut cu mai mult de 35%. Acest lucru se întâmplă, în primul rând, pentru că exportul şi reexportul din Republica Moldova a scăzut esenţial. Cel mai mult au scăzut transportările efectuate de agenţii din Moldova din unele ţări în altele. Aceasta înseamnă că pieţele se închid”, a declarat pentru IPN preşedintele Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor, Vladimir Florea.

Pe 31 decembrie nu se efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi bugetare

În ultima zi lucrătoare a anului bugetar 2015 nu se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi bugetare, pot fi efectuate doar operaţiuni interne şi de încheiere a anului bugetar. Casa Naţională de Asigurări sociale aminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181 din 25.07.2015, în ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi bugetare.

În Zona Economică Liberă din Luzhou, China, a fost deschis un pavilion al Moldovei

Produsele moldoveneşti, în special vinul, vor fi comercializate în pavilionul Republicii Moldova deschis în Zona Economică Liberă din oraşul Luzhou, China. Despre aceasta a discutat ministrul în exerciţiu al agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, care a primit în vizită oficiali din China. Tu Quping, ministra dezvoltării zonei Londmatan, din oraşul Luzhou, care se află la prima sa vizită în Republica Moldova, a apreciat ţara ca fiind frumoasă şi interesantă din punct de vedere al agriculturii. „Am fi foarte bucuroşi dacă prin intermediul ţării dumneavoastră am putea să arătăm Europei produsele fabricate în Luzhou. Am vrea şi noi, urmând exemplul dumneavoastră, să facem un pavilion al Luzhou în Republica Moldova pentru a promova produsele noastre”, a menţionat Tu Quping.

Salariul mediu lunar prognozat pentru 2016: 5050 de lei

Salariul mediu lunar pe economie, prognozat de Guvern pentru anul 2016, este de 5050 de lei. Pentru 2015 salariul mediu prognozat a fost de 4500 lei. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în luna octombrie anul curent câştigul salarial mediu a fost de 4564,9 lei, în creştere nominală cu 5,9 % faţă de octombrie 2014. Salariul real a constituit însă doar 93,6% din cel oferit acum un an.

● JOI, 24 decembrie

Banca Mondială este optimistă în privinţa Moldovei, declaraţie

Banca Mondială este optimistă în privinţa Moldovei. Ţara poate atrage investiţii, în primul rând, datorită poziţiei geografice pe care o are, scrie într-o postare pe blog Alex Kremer, manager de ţară al Băncii Mondiale în Moldova. „Situată la graniţele celei mai mari pieţe din lume – Uniunea Europeană – şi având costuri ale forţei de muncă care constituie o mică părticică din media UE, Moldova ar putea fi un magnet de investiţii pentru consumatorul european. Zonele economice libere din Moldova demonstrează cât de atractivă poate fi ţara pentru investitorii străini, atunci când afacerile sunt protejate de corupţie şi reglementări excesive”, spune Alex Kremer, adăugând că în ziua în care cetăţenii Moldovei vor obţine o economie curată, ei vor constata o creştere explozivă în domenii precum industria uşoară, care va fi însoţită de o cerere sporită pentru forţa de muncă şi salarii mai mari. Iar creşterea economică mai rapidă va genera un volum sporit de finanţare pentru educaţie, sănătate şi pensii mai decente.

Fondul de Dezvoltare Durabilă va asigura continuitatea investiţiilor Programului Compact

Guvernul în exerciţiu a decis crearea Instituţiei publice „Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova” (FDD) – succesorul direct al Fondului Provocările Mileniului Moldova, care a realizat mai multe proiecte investiţionale în cadrul Programului de asistenţă Compact, susţinut de către Guvernul SUA în perioada 2010 – 2015. Investiţiile s-au axat pe două segmente: modernizarea agriculturii şi reabilitarea drumurilor. FDD Moldova va asigura durabilitatea investiţiilor efectuate de Corporaţia Provocările Mileniului.

Informaţia despre restanţele fiscale poate fi accesată online

Informaţiile cu privire la lipsa sau existenţa restanţelor faţă de bugetul public naţional pot fi accesate online. Acest lucru este posibil datorită serviciului lansat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat. Contribuabilii pot afla informaţii despre existenţa restanţelor fiscale prin accesarea rubricii „Informaţii publice/ Despre contribuabil”. Pentru aceasta, trebuie să introducă codul fiscal al contribuabilului,  informaţia putând fi vizualizată în regim online. Mai multe date despre suma restanţei pot fi aflate de către contribuabil prin accesarea SIA „Contul Curent al Contribuabilului”, în cazul în care contribuabilul este abonat la acest serviciu. De asemenea, plătitorii de impozite se pot adresa direct la organul fiscal teritorial în raza căruia se deservesc, acolo pot afla informaţii şi despre modalitatea şi locul efectuării plăţilor.

Licenţă pentru crearea celui de-al doilea multiplex de televiziune digitală

Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” a primit încă o licenţă de utilizare a frecvenţelor/canalelor radio în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice în sistemul digital terestru de televiziune cu acoperire naţională, de această dată pentru multiplexul naţional B. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a eliberat licenţa prin încredinţare directă, cu titlu gratuit, pe un termen de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii acesteia. Potrivit condiţiilor speciale de licenţă, titularul acesteia are obligaţia să asigure funcţionarea emiţătoarelor în fiecare din zonele de alocare, astfel încât să asigure, până la finele anului 2016, rata de acoperire a teritoriului şi populaţiei Republicii Moldova cu semnal radio în proporţie de 65% şi, respectiv, 95%, iar până la finele anului 2017 aceste rate urmează să crească până la 70% şi, respectiv, la 99%.

● SÂMBĂTĂ, 26 decembrie

Un angajat din regiunea transnistreană întreţine mai mult de 2 pensionari


Raportul dintre pensionari şi angajaţi în regiunea transnistreană este foarte mare – 140 de mii persoane, care beneficiază de pensii, la 60 de mii de angajaţi care contribuie la Fondul de pensionare al regiunii. Liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a spus la conferinţa de presă de totalizare, că dacă administraţia regiunii nu ar face împrumuturi pentru Fondul de pensionare, atunci pensionarii ar primi pensii de 2 ori mai mici. Potrivit lui Evghenii Şevciuk, din impozite se acoperă doar jumătate din Fondul de pensionare al regiunii. În aceste condiţii, pentru a achita pensiile administraţia recurge la împrumuturi.

Condiţiile privind susţinerea microproiectelor de către Ambasada Germaniei în 2016

Micile proiecte pe care Ambasada Germaniei urmează să le finanţeze în 2016 trebuie să vizeze îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor păturilor sociale, în mod special a persoanelor dezavantajate şi vulnerabile. Cererile pentru a obţine finanţare de la Ambasadă pot fi depuse până pe 15 februarie. Ambasada Germaniei la Chişinău informează că un proiect eligibil trebuie să îmbunătăţească pe termen lung condiţiile de trai ale populaţiei şi trebuie să corespundă conceptului de durabilitate. Acesta nu poate fi doar o măsură educativă, ci trebuie să posede şi componenta achiziţionarea echipamentulu. Susţinerea financiară este unică şi nu duce la obligaţii repetate din partea ambasadei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.