RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 2 – 8 septembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 2 septembrie

România este printre cele mai atractive țări pentru investiții


În clasamentul investițiilor străine directe România se află pe locul al doilea, atrăgând 8,5 miliarde de dolari, iar cel mai mare beneficiar al investițiilor străine directe, cu aproape 31,6 miliarde de dolari americani a fost Polonia. Republica Moldova se situează pe locul douăzeci și unu cu 417 mii de dolari în perioada 2018-2023, arată un raport realizat de Emerging Europe.

Gaz mai scump în septembrie

În luna septembrie, „Moldovagaz” va procura de la SA „Energocom” la un preț mai mare gaze naturale. Este vorba despre 39,4 euro/MWh, fiind echivalent cu 419,25 euro pentru o mie de metri cubi sau 8 068,72 lei pentru o mie de metri cubi (fără TVA).

A crescut numărul milionarilor. Cel mai tânăr are 19 ani, iar cel mai vârstnic – 83 de ani

Anul trecut, în Republica Moldova erau peste 6 400 de milionari, persoane fizice, față de 4 800 – în anul 2022. Venitul total obținut de aceste persoane este de 19,7 miliarde de lei, iar impozitul reținut a fost 1,46 miliarde de lei. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, cea mai mare sumă a venitului declarat de către o persoană fizică în anul 2023 a fost de 28,8 milioane de lei. Cea mai tânără persoană din această categorie are 19 ani, cea mai vârstnică – 83 de ani.

Dumitru Alaiba: Elveția este unul dintre cei mai mari investitori în Republica Moldova

Elveția este unul dintre cei mai mari investitori în Republica Moldova. 120 de companii elvețiene deja au decis să investească în țară și sunt prezente în mai multe domenii, de la producția de medicamente și procesarea fructelor și legumelor, până la fabricarea echipamentelor electrice și electrotehnice. Aceste investiții au contribuit semnificativ și continuă să contribuie la dezvoltarea economică a Moldovei, la oferirea de locuri de muncă bine plătite, iar potențialul de creștere este încă unul considerabil. Declarațiile au fost făcute de ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, la o conferință de presă susținută împreună cu secretară de stat și directoare a Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice din cadrul Guvernului federal elvețian, Helene Budliger Artieda.

● MARȚI, 3 septembrie

Cererea de import a companiei Zernoff, respinsă de Comisia de licențiere a MAIA


Comisia de licențiere provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase a respins cererea de import companiei SRL „Zernoff” privind importul a 24 de mii de tone de porumb și 8 mii de tone de grâu.

Piramidele financiare: Cum evităm capcanele?

Orice om ar dori să-și crească economiile cât mai mult și cât mai repede posibil. De această dorință profită organizatorii de piramide financiare, cu toate că acestea în niciun caz nu pot fi considerate instrumente de economisire, contrar închipuirilor multor persoane naive. Banca Națională a Moldovei, într-un ciclu de materiale realizat în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, atenționează că toate piramidele financiare se prăbușesc întotdeauna, aceasta fiind doar o chestiune de timp. Potrivit BNM, nu există nicio garanție că persoanele își vor putea recupera banii investiți.

● MIERCURI, 4 septembrie

CSE a alocat 100 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă


Comisia pentru Situații Excepționale a alocat din Fondul de intervenție a Guvernului 100 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă. Despre aceasta a anunțat premierul Dorin Recean în debutul ședinței cabinetului de miniștri.

La Cahul va fi construit un depozit nou pentru deșeuri și o stație de sortare și compostare

Actualul depozit de deșeuri din municipiul Cahul urmează să fie închis, iar în locul lui va fi construit un depozit nou, precum și o stație de sortare și de compostare. De asemenea, vor fi construite stații de transfer în orașele Cania, Taraclia și Comrat. Toate aceste urmează să fie realizate cu sprijinul unui grant de 4,34 milioane de euro, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Astăzi, Guvernul a aprobat semnarea acordului în acest sens.

A fost redeschisă pentru circulație o porțiune reparată a podului Mihai Viteazul

A fost redeschisă pentru circulație o porțiune reparată a podului de pe strada Mihai Viteazul, după doi ani de lucrări de reabilitare. Direcția generală mobilitate urbană a precizat pentru IPN că astăzi se circulă pe o bandă, într-o direcție, până la finalizarea lucrărilor de îngrădire, securizare, dar de mâine circulația va fi reluată pe ambele sensuri.

Donald Tusk: Extinderea și cooperarea între țările UE este în interesul întregii Europe, nu doar a Moldovei

Republica Moldova are dreptul să spună Europei că extinderea și cooperarea strânsă între țările UE este în interesul întregii Europe, nu doar a Moldovei. Declarația a fost făcută de premierul polonez, Donald Tusk, în cadrul unei conferințe comune cu omologul său moldovean, Dorin Recean, la Chișinău.

● JOI, 5 septembrie

Donald Tusk, în plenul Parlamentului: Polonia va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova


Republica Polonă va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de prim-ministrul Republicii Polone, Donald Tusk, în plenul Parlamentului Republicii Moldova.

Procedură simplificată de introducere a produselor cosmetice din UE în Moldova

Se simplifică procedura de plasare pe piața din Republica Moldova a produselor cosmetice care sunt deja înregistrate în Uniunea Europeană. Astfel, va fi facilitată circulația liberă a produselor cosmetice pe piața internă și internațională. Guvernul a actualizat Regulamentul sanitar privind produsele cosmetice.

HoReCa și agențiile imobiliare – obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA MEV

Agenții economici din domeniul restaurantelor, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare sunt obligate să-și conecteze echipamentele de casă și de control la Sistemul informațional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” până pe 1 octombrie.

Benzina 95 se ieftinește până la 23 de lei

Benzina cu cifra octanică 95 se va vinde vineri la pompă cu cel mult 23 de lei pentru un litru. Aceasta după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat pentru mâine o ieftinire de 9 bani.

Economia națională rămâne în continuare net debitoare față de „restul lumii”, BNM

La sfârșitul primului trimestru al anului curent, valoarea financiară netă a economiei naționale a constituit -103,5 miliarde de lei, fiind în creștere comparativ cu valoarea de -107,5 miliarde de lei înregistrată la sfârșitul anului trecut. Astfel, potrivit Băncii Naționale a Moldovei, economia națională rămâne în continuare net debitoare față de „restul lumii”.

● VINERI, 6 septembrie

Prețurile actuale la carburanți sunt cele mai mici din anul curent, ANRE


În următoarele trei zile, un litru de benzină cu cifra octanică 95 se va comercializa cu 22,89 lei, cu 11 bani mai puțin decât astăzi. Motorina se va vinde la pompă cu cel mult 19,73 lei pentru un litru, ceea ce este cu 3 bani mai puțin. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică precizează că ieftinirea carburanților continuă a 9-a săptămână consecutiv.

Serviciile în format digital vor economisi circa 1 miliard de lei cetățenilor, în 2024, conferință

Aproape 60% dintre serviciile publice sunt disponibile, actualmente, digital pentru antreprenori, față de 38% în iunie 2023. Totodată, 50% din servicii sunt disponibile în format digital pentru cetățeni. Acest fapt, va economisi cetățenilor circa un miliard de lei în 2024. Declarații în aceste sens au fost făcute de Cătălina Plinschi, secretar de stat pe digitalizare din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, la conferința națională:„Digitalizarea locală: inovație și acces ușor la e-servicii”.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.