RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 18-24 septembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● MARŢI, 19 septembrie

Sectorul agricol va beneficia de susținerea Corporației Financiare Internaționale

Republica Moldova va beneficia de suport din partea Corporației Financiare Internaționale (IFC) pentru îmbunătățirea climatului de afaceri în industria agricolă. Cabinetul de miniștri a aprobat într-o ședință specială desfășurată astăzi, 19 septembrie, ratificarea unui acord de consultanță dintre Republica Moldova și IFC. Conform Acordului, organizația internațională va oferi Republicii Moldova servicii de consultanță pe trei domenii prioritare: ameliorarea mediului de afaceri, consolidarea accesului la piață, cu accent pe sectorul agroindustrial, precum și sporirea nivelului de protejare a investițiilor. Acordul prevede oferirea de către Corporația Internațională Financiară a asistenței tehnice în valoare de 3,2 milioane de dolari SUA. Guvernul va contribui cu 160 de mii de dolari SUA, iar Ministerul Economiei și Infrastructurii – cu 100 de mii de dolari SUA.

Carburanții se scumpesc din nou

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat prețurile plafon la carburanți pentru următoarele două săptămâni. De miercuri, 20 septembrie, prețul plafon pentru un litru de benzină crește cu 11 bani, iar pentru motorină – cu 45 de bani. Pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost stabilit prețul maxim de 17,51 lei, în comparație cu 17,40 lei în ultimele două săptămâni. Motorina va costa cel mult 15,20 lei, comparativ cu 14,75 lei astăzi. Prețurile plafon anunțate sunt valabile până pe 3 octombrie.

● MIERCURI, 20 septembrie

Granturi pentru gospodării agricole ecologice

People in Need (PIN), organizație non-guvernamentală din Cehia cu reprezentanță în Moldova, anunță un concurs de propuneri de grant pentru gospodăriile agricole, asociații, cooperative sau grupuri de fermieri ce activează în sectorul agriculturii ecologice. Candidații eligibili sunt gospodăriile cu profil agricol, certificate ecologic sau în perioada de conversie. Grantul oferit nu va depăși patru mii de dolari. La concurs sunt invitați cei care intenționează să creeze un punct de comercializare a produselor ecologice autohtone, să ofere diverse produse alimentare din gospodăria proprie sau de la mai mulți producători autohtoni, cei care intenționează să creeze un depozit pentru fructe/legume (dar nu activități de construcție) sau orice altă idee inovativă în agricultura ecologică, dar nu activități ce țin de producere. Fondurile oferite în cadrul acestor granturi nu pot fi utilizate pentru cheltuieli de tip salarii, chirie, taxe/servicii comunale, preparate medicinale, fertilizatori. Nu este admisibil ca utilizarea fondurilor să aibă impact negativ asupra mediului înconjurător sau sănătății umane. Selectarea beneficiarilor se va efectua ținând cont de mărimea contribuției financiare a solicitantului, argumentarea clară a propunerii de proiect, beneficiile economice de pe urma investiției; resurse umane capabile pentru implementarea proiectului. Prioritate va fi acordată producătorilor din sectorul horticol sau membrilor Asociației „Pomușoarele Moldovei”.

Legislația funciară restricționează interesul investitorilor străini, Cartea Albă

Legislația din domeniul funciar trebuie modificată. Actualele prevederi restricționează interesul investitorilor străini pentru a face investiții în agricultură, un sector prioritar pentru economia moldovenească. Constatarea se conține în Cartea Albă 2017, ediția a V-a –  un document cu titlu de recomandare, elaborat de Asociația Investitorilor Străini (FIA). Președintele FIA, Alexander Koss, a spus, la prezentarea documentului, că investitorii pledează pentru revizuirea legislației funciare pentru a creşte gradul de protecție a investițiilor existente şi a atrage altele noi în agricultură, în condiții egale pentru investitorii străini și locali. Cartea Albă scoate în evidenţă faptul că în Republica Moldova nu există o stabilitate fiscală. Ajustările care se fac frecvent pe parcursul anului împiedică activitatea întreprinderilor cu capital străin. În ceea ce privește raporturile de muncă, investitorii consideră rațională majorarea de la trei la șase luni a perioadei de probă pentru persoanele nou-angajate. Investitorii străini mai propun să fie lăsată la discreția salariatului durata concediului pentru îngrijirea copilului. Cartea Albă 2017 a fost elaborată de către experții companiilor membre FIA, în număr de 16, și reprezintă o platformă de dialog dintre mediul de afaceri și autorități.

Premierul Ucrainei este așteptat la Chișinău

Premierul Ucrainei Volodimir Groisman este așteptat la Chișinău la începutul lunii octombrie. În timpul vizitei ar urma să fie semnat acordul bilateral între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei care va elimina sistemul de autorizații pentru transportatorii din ambele state, anunță un comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii. La aceste înțelegeri s-a ajuns în cadrul ședinței comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale, desfășurate între 18 – 19 septembrie la Odessa, Ucraina. Partea moldovenească a solicitat eliberarea, până la finele anului, suplimentar a 15 mii de autorizații pentru transportul bilateral şi de tranzit de mărfuri și 700 de autorizații pentru tranzitul neregulat de pasageri etc. Totodată, în cadrul ședinței s-a constatat că balanța economică între două state a înregistrat o creștere de 30 la sută, inclusiv datorită unei colaborări mai eficiente cu UE.  Potrivit datelor statistice, volumul comerțului extern dintre Republica Moldova şi Ucraina, în ianuarie-septembrie 2017, a înregistrat 254,48 milioane de dolari.

O misiune FMI vine în Moldova

O misiune de evaluare a Fondului Monetar Internațional se va afla la Chișinău în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, a anunțat astăzi ministrul finanțelor Octavian Armașu în cadrul audierilor la Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului. Potrivit lui Armașu, în cadrul vizitei ar urma să fie discutat și planul bugetului de stat pentru anul 2018. Doar după aceste discuții, documentul va fi propus Parlamentului. Octavian Armașu a mai spus că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor este în proces de avizare la CNA și, imediat ce va fi gata expertiza anticorupție, proiectul va fi aprobat de Guvern, iar până la sfârșitul lunii septembrie ar urma să fie transmis Parlamentului.

● JOI, 21 septembrie

FIA recomandă un nou capitol în Codul Muncii

Asociația Investitorilor Străini (FIA) sugerează autorităților moldovenești să introducă un nou capitol în Codul Muncii: „Munca prin agent de muncă temporară”. Propunerea se conține în Cartea Albă, un document cu titlu de recomandare ce descrie un plan de acțiuni pentru ameliorarea climatului investițional. Potrivit FIA, munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat care a încheiat un contract de muncă cu un agent de muncă temporară. Agentul de muncă temporară este persoană juridică autorizată de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Condițiile de funcționare a agentului de muncă temporară, cât și procedura de autorizare se stabilesc prin hotărâre de Guvern. Cartea Albă mai recomandă autorităților să perfecteze legislația muncii pentru a fi permisă recompensarea timpului în care a fost prestată munca suplimentară prin ore libere plătite, în decurs de 30 de zile de la realizarea muncii suplimentare. Totodată, se propune reformarea sistemului concediilor pentru îngrijirea copilului, pentru ca salariatul singur să decidă durata concediului plătit. La fel se recomandă excluderea prevederilor ce țin de obligarea angajatorilor de a asigura evidenta militară a angajaților.

UE va susține două proiecte noi în Republica Moldova

Două proiecte în valoare totală de 5,5 milioane de euro urmează a fi realizate de Uniunea Europeană în Republica Moldova. Acestea vin ca suport în implementarea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, primul proiect, „Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA)”, are o durată de 24 luni și tinde spre sensibilizarea opiniei publice și a mediului de afaceri, precum și înțelegerea beneficiilor Acordului de Asociere/DCFTA integral implementat și participativ. Cel de-al doilea este Proiectul de Sprijin pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova. Proiectul va avea o durată de 36 de luni și are drept scop îmbunătățirea aspectelor legate de competitivitatea sectorului privat. De asemenea, vor fi promovate acțiuni de sensibilizare, comunicare și vizibilitate legate de infrastructura calității în contextul DCFTA. Lansarea proiectelor sunt planificate pentru lunile octombrie și noiembrie anul curent.

● VINERI, 22 septembrie

Ploaia cu grindină a produs pagube în mai multe raioane

Peste 100 hectare de livadă din satul Cunicea, raionul Florești și alte 45 de hectare din raionul Șoldănești au fost distruse de grindină, iar vântul puternic a deteriorat acoperișul gimnaziului din satul Olișcani, anunţă Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. În raionul Șoldănești, ploaia cu vânt puternic și grindină din după amiaza zilei de ieri, 21 septembrie, a distrus și 21 hectare de soia. În localitatea Chersac, raionul Telenești din cauza vântului puternic mai multe case au rămas fără acoperiș. Comisiile pentru Situații Excepționale teritoriale urmează să estimeze prejudiciul material cauzat.

Roman Chircă: Economia Republicii Moldova este într-o perioadă de acalmie

Economia Republicii Moldova este într-o perioadă de acalmie. Stabilizarea a survenit după o perioadă de crize și recesiuni grave pentru economia națională. Declarația a fost făcută de directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă. Potrivit lui, actualmente volumul depozitelor în bănci depășește de două ori volumul creditelor, ceea ce înseamnă că băncile sunt pline de lichidități, dar nu există proiecte economice în care să fie investite. „Și-a revenit principala sursă de creștere economică – remitențele, după stagnarea din Federația Rusă și reorientarea unor migranți spre țări din Uniunea Europeană. Această dinamică s-a început pe la mijlocul anului trecut, iar tradițional luna august este cea de apogeu în care am înregistrat și un record – 178 de milioane de dolari”, a spus expertul în economie. Referindu-se la creditul oferit de către România Republicii Moldova, analistul Victor Gurău a declarat că dacă în 2016 tranșa de 60 de milioane a fost ca un ajutor frățesc acordat Moldovei, la momentul actual, a treia tranșă din acest credit este mai mult un suport pentru un posibil salt al economiei naționale în cazul în care gestiunea proceselor va fi corectă, coerentă și în cadrul unei strategii pragmatice de posibilă dezvoltare. Totodată, Victor Gurău susține că există semnale pozitive nu numai referitor la redresarea situației economice din țară, dar și referitor la nivelul de percepție a cetățenilor.

4,8 milioane de dolari din partea Japoniei pentru dezvoltarea agriculturii conservative

106 tractoare vor putea fi procurate dintr-un grant de 4,8 milioane de dolari pe care îi va acorda Guvernul Japoniei autorităților Republicii Moldova. Implementarea proiectului de dezvoltare a agriculturii conservative în Republica Moldova, semnat la 7 martie, a fost tema discuției dintre Vasile Bâtca, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului, cu Masanobu Yoshii, ambasador al Japoniei la Chișinău, care a efectuat vineri, 22 septembrie, o vizită de curtoazie la minister. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, în cadrul discuțiilor, ministrul Vasile Bâtca și-a exprimat recunoștința pentru suportul oferit Republicii Moldova și a reiterat disponibilitatea de a colabora în vederea dezvoltării agriculturii moldovenești. Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei la Chișinău a spus că ţara sa este dispusă să ofere sprijin pentru fermierii din Republica Moldova și că își doresc să fie sporit importul de grâu și vinuri din Republica Moldova către Japonia. Potrivit diplomatului, oamenii de afaceri din Japonia au un interes deosebit pentru vinurile moldovenești. Cu suportul Guvernului Japoniei, în Republica Moldova sunt în derulare patru proiecte în domeniul agriculturii, în valoare de 65 de milioane de dolari.

Recep Tayyip Erdoğan vine în Moldova în prima jumătate a anului viitor

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, va efectua o vizită în Republica Moldova în prima jumătate a anului viitor. Oficialul va participa la inaugurarea Consulatului General al Turciei la Comrat. Anunțul l-a făcut vineri, 22 septembrie, Hulusi Kilik, ambasadorul Turciei la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit ambasadorului, înțelegerile asupra vizitei și asupra deschiderii consulatului au fost atinse în cadrul recentei vizite a președintelui Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, la Ankara. Părțile au căzut de acord și cu deschiderea la Istanbul a unui oficiu comercial al Republicii Moldova. În luna noiembrie, la Comrat va fi desfășurat un forum de investiții, la care este așteptat să participe și un viceministru al Turciei. Totodată, între 14şi 15 decembrie, la Chişinău va avea loc ședința comisiei mixte moldo-turce. În acest an sunt marcați 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state.

● SÂMBĂTĂ, 23 septembrie

Zece contracte de reabilitare a drumurilor vor fi reziliate

Din 16 contracte de reabilitare a drumurilor, semnate cu companii străine și finanțate din fondurile partenerilor străini, zece sunt compromise și necesită decizii urgente. Anunțul a fost făcut de ministrul economiei și infrastructurii, Octavian Calmâc, în cadrul unui eveniment al Asociației Businessului European. Ministrul a subliniat că Ministerul Economiei și Infrastructurii este în procedură de reziliere a contractelor și de selectare a unor noi companii, fiind aplicată monitorizarea zilnică a lucrărilor și activităților desfășurate. „Cred că anul 2018 va transforma Republica Moldova într-un șantier în domeniul dat, noi trebuind să însușim circa 350 de milioane de euro acordați de partenerii de dezvoltare pentru drumurile naționale”, a spus Octavian Calmâc. Banca Mondială a oferit peste 80 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor locale, iar sumele din Fondul Rutier ar putea constitui circa două miliarde de lei în 2018.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.