RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 17-23 septembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 17 septembrie

FIDA oferă Moldovei 40 de milioane de dolari pentru proiecte de investiții în agricultură

Un nou Program de oportunități strategice pentru Republica Moldova, pentru anii 2019 – 2024, în valoare de 40 de milioane de dolari, a fost aprobat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA). Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, noul Program prevede finanțarea proiectelor de investiții în agricultură cu accent pe inovații, implicarea tinerilor, sporirea rezistenței la schimbările climatice, reducerea sărăciei în mediul rural.

● MARȚI, 18 septembrie

Numărul de abonați la serviciile TV contra plată, în scădere

În primul semestru al anului curent, numărul de abonați la serviciile TV contra plată a scăzut, față de sfârșitul anului trecut, cu 5,8 mii (-1,8%) și a totalizat 317,9 mii. Volumul veniturilor provenite din vânzarea acestor servicii s-a micșorat cu 1,9 milioane de lei (-2,3%) și a însumat 78,7 milioane de lei. Diminuarea numărului total de abonați la serviciile TV contra plată a fost determinată de micșorarea bazei de abonați a operatorilor rețelelor de cablu, care s-a redus, timp de șase luni, cu 17,9 mii (-9,7%) și a alcătuit 166,3 mii. Totodată, baza de abonați conectați la rețele IPTV s-a majorat cu 12,2 mii (+8,7%) și a totalizat 151,7 mii.

Veniturile disponibile ale populației sunt în creștere

Veniturile disponibile ale populației au crescut în al doilea trimestru al anului curent cu 6,6% față de aceeași perioadă a anului trecut și au constituit în medie 2374 lei de lei lunar pentru o persoană. Potrivit Biroului Național de Statistică, câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venituri – 42,4% din veniturile totale disponibile, fiind în descreștere cu 0,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. La formarea veniturilor gospodăriilor au contribuit, de asemenea, prestațiile sociale – în proporție de 23,9%, precum și veniturile obținute din activitățile pe cont propriu – 13,5% (7,3% sunt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 6,2% sunt veniturile din activitatea individuală non-agricolă). O pondere importantă dețin transferurile bănești din afara țării, contribuția acestora fiind de 16,5%.

● MIERCURI, 19 septembrie

Merele moldovenești vor fi exportate în India

Merele moldovenești vor fi exportate în India, una dintre cele mai mari piețe din lume. Partea indiană a stabilit cerințele fitosanitare de import, iar în timpul apropiat urmează a fi identificat exportatorul moldovenesc și importatorul indian, pentru a organiza exportul primului lot – probă. Fructele și legumele proaspete din Republica Moldova sunt livrate în circa 80 de țări. Strugurii sunt exportați în 20 de state ale lumii, iar prunele – în 16 state. Cele mai multe produse moldovenești ajung pe piața UE. Începând cu 1 octombrie, prunele prosperate vor fi exportate și în Canada.

Situația cu privire la pesta porcină africană devine tot mai alarmantă, autorități

Situația cu privire la pesta porcină africană în Republica Moldova devine tot mai alarmantă. Purtători ai virusului sunt nu doar mistreții, dar și furajele infestate. În doar zece zile, au fost înregistrate 17 focare de pestă porcină. În legătură cu situația complicată, miercuri, 19 septembrie, la Guvern a fost convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. În debutul ședinței, premierul Pavel Filip a declarat că situația din statele vecine devine una periculoasă, în România, pesta fiind confirmată la una dintre cele mai mari ferme ca mărime, fiind sacrificați peste 250 de mii de porci. Dacă în Republica Moldova în anul 2017 au fost înregistrate șapte focare, de la începutul anului curent sunt deja 22 de focare, 15 fiind active încă.

● JOI, 20 septembrie

Regulament privind acreditarea platformelor electronice de achiziții

Ministerul Finanțelor publică pentru consultări publice proiectul Regulamentului privind acreditarea platformelor electronice de achiziții în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Registrul de Stat al Achizițiilor Publice (MTender). Comisia va fi compusă din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Agenției de Guvernare Electronice, Serviciului Tehnologiei Informației și Securitate Cibernetică. Platformele electronice de achiziții (PEA) ale operatorilor economici vor trebui să întrunească condițiile tehnice, de funcționalitate și juridice pentru a fi acreditate de către Comisia de acreditare. În termen de 5 zile după acreditarea PEA, operatorii economici vor încheia contracte și vor avea posibilitate de a participa la procedurile de achiziții  publice electronice.

Echipa de experți a FMI a încheiat vizita în Republica Moldova

Executarea bugetului pentru 2018, planurile legate de bugetul pentru 2019 și implementarea reformelor în sectorul financiar – sunt subiecte discutate de către experții Fondului Monetar Internațional, care s-au aflat într-o vizită la Chișinău, în perioada 13-20 septembrie. Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanței permanente a FMI în Republica Moldova, în cadrul vizitei s-a discutat și pachetul legislativ ce prevede un șir de inițiative fiscale, amnistia de capital și amnistia fiscală, aprobate recent. De asemenea, a fost abordată necesitatea unor măsuri pentru consolidarea guvernanței, îmbunătățirea disciplinei fiscale, asigurarea în continuare a stabilității finanțelor publice și reducerea caracterului regresiv al sistemului fiscal.

● VINERI, 21 septembrie

Persoanele fizice și agricultorii dezmorțesc procesul de creditare, expert


După o cădere continuă de peste trei ani, asistăm la o înviorare ușoară a procesului de creditare din partea băncilor comerciale determinat de creșterea împrumuturilor persoanelor fizice și a sectorului agricol. De această părere este expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță. Într-un articol, expertul menționează că în luna august portofoliul de credite a depășit nivelul anului 2017, cea ce denotă că, după o cădere de peste trei ani, în 2018 începe recuperarea portofoliului pierdut în această perioadă. Datorită faptului că creditarea persoanelor fizice crește mult mai rapid decât s-a anticipat, până la finele anului portofoliul de credite din sistemul bancar, cel mai probabil, va depăși 35,2 miliarde de lei, cea ce permite de presupus că în 2018 va fi recuperată căderea din ultimii doi ani, însă mai este mult până la nivelul anului 2014.

Târgul Mierii – în centrul capitalei

Ediția a paisprezecea a Târgului Mierii este organizată în perioada 21-23 septembrie, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. În prima zi a târgului, aproape 20 de apicultori, din diferite raioane, și-au expus produsele apicole. Mihail Zlazov, apicultor din satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, a spus că anul apicol 2018 a fost unul mai greu pentru apicultori. Asociația apicolă pe care o gestionează a avut o roadă mai mică cu 30% față de anul trecut. „Am avut secetă în primăvară, a fost lipsă de polen. Lipsa ploilor a micșorat producția. Mierea de salcâm practic a fost compromisă, mult mai puțin de jumătate cât a fost anul trecut. Mierea de tei practic a fost înjumătățită. Mai bine a mers mierea polifloră”, a spus apicultorul.

Președintele propune crearea unui fond de dezvoltare moldo-rus

Președintele Igor Dodon spune că Federația Rusă a fost, este și va rămâne un partener strategic pentru Republica Moldova, iar cea mai importantă componentă a parteneriatului strategic este cooperarea economică. În cadrul Forumului economic moldo-rus, care are loc la Chișinău, șeful statului a declarat că, în vederea susținerii proiectelor comune de business, va veni cu inițiativa de creare a unui Fond de dezvoltare moldo-rus. De asemenea, în opinia șefului statului, Republica Moldova ar trebui să devină membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Portofoliul curent de investiții al instituției bancare este de trei miliarde de dolari, iar luând în considerare proiectele realizate, acesta înglobează aproape șapte miliarde de dolari.

Fabrica de cablaje din Căușeni va deschide o nouă hală de producere

Întreprinderea specializată în producerea cablajelor auto din orașul Căușeni, Coroplast Harness Technology, subzona ZEL Bălți, a preconizat investiții de circa 20 de milioane de dolari în deschiderea unei noi hale de producție. Cu această ocazie, întreprinderea planifică să își mărească numărul de angajați de la 410 la 1000. Premierul Pavel Filip a vizitat vineri, 21 septembrie, fabrica de cablaje și a fost informat despre extinderea zonei de producere.

● SÂMBĂTĂ, 22 septembrie

Nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul miliardului, expert


Expertul Transparency International, fostul ministru al finanțelor Veaceslav Negruța, consideră că nu are loc niciun fel de recuperare a fondurilor fraudate în cazul furtului miliardului. Încasările care s-au făcut de către administratorii de lichidare ai celor trei bănci comerciale sunt proceduri de insolvabilitate, din vinderea activelor și recuperarea acelor credite care vin conform graficului se rambursează. Însă, din acele decizii definitive și titluri executorii care, conform datelor Băncii Naționale, constituie aproximativ 15 miliarde de lei, nu s-a recuperat nimic. „E vorba de cinci companii, care au fost anunțate de către Banca Națională, în septembrie 2017, ca aparținând grupului Șor. Din acele 15 miliarde n-a fost recuperat deocamdată nimic. Deci, tot ce se recuperează e vorba doar de proceduri de insolvabilitate și nu au nimic în comun cu recuperarea miliardului furat. Urmează, probabil, să fie recuperat, dacă cu adevărat e pornită o investigație, în mare parte bazată pe raportul Kroll și pe strategia de recuperare care a fost prezentată autorităților de către acest consorțiu Kroll și Steptoe & Johnson”, a declarat Veaceslav Negruța într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Regiunea transnistreană estimează pentru 2019 cheltuieli de aproape 3 miliarde de ruble

Proiectul bugetului regiunii transnistrene pentru anul 2019 prevede un deficit de 1,8 miliarde de ruble. Veniturile, cu excepția fondurilor speciale, sunt planificate în sumă de peste un miliard de ruble, iar cheltuielile – 2,8 miliarde de ruble. Presa locală scrie că bugetul, ca și în anii precedenți, își păstrează orientarea socială. Autoritățile neconstituționale din stânga Nistrului promit majorări salariale pentru mai multe categorii de bugetari, creșterea unor prestații sociale, dar și finanțarea investițiilor capitale și suport pentru mediul de afaceri.

O fabrică sub brandul „Nike” urmează a fi deschisă în orașul Taraclia

O fabrică de confecții sub brandul „Nike” urmează a fi construită în următoarele 14 luni în orașul Taraclia, de către o companie turcească –„Asena Textile”. Firma a dobândit dreptul de a închiria terenul pentru fabrică în urma unei licitații cu strigare, desfășurată pe 11 septembrie. Potrivit primarului orașului Taraclia, Serghei Filipov, citat pe pagina web a Primăriei, „Asena Textile” va fi cel mai mare investitor din oraș, care va oferi locuri de muncă pentru mai bine de 500 de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.