RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 16 aprilie– 20 aprilie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
[● MARŢI, 17 aprilie]
[Circa 8 milioane de lei vor fi alocaţi pentru acţiuni de atragere a investiţiilor]
Circa 8 milioane de lei vor fi alocaţi în acest an din buget pentru acţiunile prevăzute de planul de implementare a Strategiei de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor 2006– 2016, elaborat de Ministerul Economie. Cele 45 de acţiuni incluse în plan ţin de perfecţionarea cadrului de politici în atragerea investiţiilor, promovarea investiţiilor în infrastructură, deetatizarea şi perfecţionarea gestionării patrimoniului public, dezvoltarea pieţei financiare şi crearea parcurilor industriale, precum şi dezvoltarea exporturilor de mărfuri şi servicii. Se prevede organizarea unor misiuni economice şi forumuri bilaterale de afaceri: moldo-ucrainean, moldo-chinez, moldo-danez şi moldo-israelian, precum şi tradiţionalul Forum investiţional în Republica Moldova, desfăşurat împreună cu WAIPA (Wiena Forum). De asemenea, se preconizează susţinerea participării agenţilor economici din Moldova la 8 expoziţii şi târguri internaţionale relevante: ProdExpo, London Wine Fair, World Travel Market 2012, târgul internaţional de produse şi echipament Textillegrom şi altele.
[UE susţine dezvoltarea incubatoarelor de afaceri în Republica Moldova]
O reţea din cinci incubatoare şi-a propus Guvernul să lanseze în mediul rural până la sfârşitul acestui an. În incubatorul de la Ştefan Vodă, activitatea căruia a fost lansată săptămâna trecută, au fost „incubate” 12 firme. În prezent sunt selectate companiile care vor fi plasate în incubatorul din Leova, care va fi deschis în curând. Pentru următoarele trei incubatoare, din Rezina, Sângerei şi satul Coşniţa, raionul Dubăsari, sunt prevăzuţi 15 milioane de lei. Banii sunt oferiţi drept suport bugetar sectorial de către Uniunea Europeană, prin Proiectul de susţinere a dezvoltării rurale. Incubatoarele de afaceri activează ca instituţii publice pe lângă administraţiile publice locale. „Este important ca acestea să contribuie la dezvoltarea incubatoarelor, inclusiv la identificarea sediilor şi reparaţia acestora. Firmele plasate în incubatoare vor transfera, la rândul lor, mai multe impozite în bugetele locale, vor oferi mai multe servicii şi mărfuri populaţiei din unităţile teritoriale respective”, a mai spus directorul ODIMM.
[Mega colecţie de Primăvară-Vară de la StarNet]
Compania StarNet a lansat colecţia de Primăvară-Vară a ofertelor sale. Admiratorii vitezelor mari de Internet cu trafic nelimitat, Televiziune interactivă cu imagini intense şi clare în format HD şi servicii de telefonie cu acoperire naţională, au acum la dispoziţie cele mai proaspete oferte. StarNet a lansat colecţia de Primăvară-Vară, cu pachete atractive, luni gratuite de internet, echipamente gratuite, bonusuri la conectare şi multe alte surprize.Pe lângă abonamentele StarBox îndrăgite de public: StaBox Super, Top şi Mega, cărora le-au fost adăugate opţiuni noi şi bonusuri, StarNet a pregătit şi pachete noi, exclusive şi foarte speciale. În plus, colecţia de Primăvară-Vară defilează cu bonusuri atrăgătoare. Pentru fiecare prieten nou adus în reţea, clienţii primesc o lună de abonament gratuit. De asemenea, avansul de 2000 de lei din partea clienţilor se răsplăteşte cu o lună de abonament cadou. Colecţia de Primăvară-Vară de la StarNet este disponibilă deja în centrele de vânzări din toată ţara, anunţă comunicatul StarNet.
[Publicitatea pe drumul de la aeroport spre capitală va fi demontată până pe 1 iunie]
Panourile publicitare de pe drumul care leagă aeroportul de capitală urmează să fie demontate până pe 1 iunie curent. Termenul a fost anunţat luni, 17 aprilie, la Primărie. Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că la prima etapă vor fi scoase panourile amplasate neregulamentar până la Porţile Oraşului. Dacă agenţii economici nu se vor conforma deciziei, panourile vor fi scoase forţat. Cheltuielile de demontare tot pe seama agenţilor economici vor fi puse. Dacă nu le vor acoperi benevol, vor fi acţionaţi în instanţa de judecată. În iulie 2011, Parlamentul a adoptat modificări la Legea drumurilor, care interzice instalarea panourilor publicitare la o distanţă mai mică de 6 metri de la carosabil, precum şi în zona nodurilor rutiere, în limita benzilor de separare, a podurilor, estacadelor, viaductelor şi barierelor rutiere. În afara localităţilor publicitatea nu poate fi amplasată la o distanţă mai mică de 150 de metri de la indicatoarele rutiere.
[● VINERI, 20 aprilie]
[Guvernul a aprobat reorganizarea companiilor de întreţinere a drumurilor]
Cele 38 de societăţi pe acţiuni pentru întreţinerea drumurilor, existente în acest moment în Republica Moldova, vor fi reorganizate prin fuziune, cu reducerea numărului acestora până la 12. Iniţiativa a obţinut deja aprobarea Guvernului.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Anatol Şalaru, spus că reformarea presupune nu doar o simplă micşorare a numărului de întreprinderi antrenate în acest domeniu, ci sporirea eficientei activităţii lor prin implementarea tehnologii moderne de întreţinere a drumurilor şi a unui sistem modern de management, în conformitate cu standardele internaţionale. Vor fi consolidate capacităţile financiare, tehnice şi manageriale ale întreprinderilor reformate, ceea ce va asigura desfăşurarea unei activităţi competitive. Potrivit unui studiu al companiei suedeze SWEROAD, efectuat cu sprijinul Băncii Mondiale, implementarea reformei va îmbunătăţi semnificativ calitatea şi eficacitatea lucrărilor de întreţinere a drumurilor naţionale şi anual vor fi reduse cheltuielile administrative. Procesul de reformare va dura 3 ani. La modul practic, în unele companii deja a demarat.
[● SÂMBĂTĂ, 21 aprilie]
[Majorările solicitate de reţelele de distribuţie ar putea fi acceptate integral, ANRE]
Majorările solicitate de către reţelele de distribuţie ar putea fi acceptate integral, a declarat directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov la încheierea primei runde de consultări Gas Natural Fenosa a cerut creşterea tarifului cu 8,1%, până la 1,55 lei pentru un kWh, RED Nord – până la 1,65 lei kWh (+7,1%) şi RED Nord-Vest – până la 1,66 lei kWh (+7,8%). Solicitările nu au luat însă în calcul sau au luat doar parţial majorarea componentei de transportare a energiei. Întreprinderea de stat „Moldelectrica” a solicitat o majorare de peste 58% a tarifului de transportare, până la 10,72 bani pentru un kWh. „O asemenea solicitare a trezit multe întrebări din partea celor prezenţi la consultările publice. ANRE a cerut să fie reactualizate datele şi prezentate din nou calculele care determină majorarea tarifelor şi argumentarea respectivă, atât din partea ÎS „Moldelectrica”, cât şi din partea reţelelor de distribuţie”, a declarat directorul ANRE. Următoare rundă de consultări publice va avea loc vinerea viitoare, 27 aprilie.