RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII - 13 – 19 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● MARȚI, 14 noiembrie

Consumatorii Premier Energy și FEE Nord vor plăti de astăzi mai puțin pentru lumină

Consumatorii Premier Energy achită de astăzi, 14 noiembrie, un tarif de 2,39 lei/kWh (fără TVA), comparativ cu 2,57 lei/kWh până acum. Consumatorii FEE Nord vor plăti 2,88 lei/kWh (fără TVA), față de 3,20 lei/kWh până acum. Noile tarife au fost publicate în Monitorul Oficial.

În octombrie inflația a intrat în intervalul de variație țintit de BNM, atingând 6,3%

Pe parcursul anului inflația a continuat să scadă. Această dinamică a fost influențată de mai mulți factori, inclusiv urmare a deciziilor de politică monetară anterioare, cererea internă modestă, aprecierea ratei de schimb, diminuarea tarifelor la energia electrică și gazul natural. În luna octombrie inflația a intrat în intervalul de variație țintit de Banca Națională a Moldovei, atingând valoarea de 6,3%. Constatările se conțin în raportul asupra inflației nr. 4, prezentat marți de guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

Se atestă o revigorare a creditelor de consum și de imobil

În trimestrul III al anului curent s-a înregistrat o revigorare pe piața creditelor. Și dacă trendul va continua, aceasta va duce la o anumită înviorare în economia națională. O spune guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, care a prezentat marți raportul asupra inflației nr. 4.

Se estimează o scădere cu 15% a recoltei de struguri

O scădere cu 15% a recoltei de struguri se estimează în anul 2023. Dacă la începutul primăverii se estima o recoltă de aproximativ 260 de mii de tone de struguri tehnici. Acum, din cauza secetei severe din august și lipsei de precipitații, estimările s-au redus la aproximativ 230 de mii de tone, a precizat secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Natalia Bejan, noul director al Agenției de Investiții

Agenția de Investiții are șef nou: Natalia Bejan, care până în prezent a exercitat funcția de director executiv la Startup Moldova. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării.

Natalia Bejan a promovat concursul pentru ocuparea funcției în cauză. „Mulți o știți pe Natalia în calitatea ei de directoare executivă la Startup Moldova. Așa am cunoscut-o eu câteva luni în urmă. Natalia are experiență internațională, a lucrat ani buni în sectorul privat în Cehia și în China. Dar cel mai important – am văzut în ea competență, dedicație și dorință de a contribui”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.

România va ajuta la livrarea gazului în Moldova dacă va parveni o astfel de solicitare, ministrul român

România poate trece de sezonul rece doar cu gaz românesc, din ceea ce are înmagazinat şi ceea ce se produce. O spune ministrul energiei, Sebastian Burduja. Potrivit oficialului român, în cazul unor solicitări speciale din partea Republicii Moldova sau a altor state din regiune, România poate activa opțiunea securizată din Azerbaidjan sau cea a importului de gaz lichefiat prin două rute.

Vom propune din nou examinarea formulei de soluționare a problemei datoriilor Moldovagaz, ministru

Ministrul energiei, Victor Parlicov, susține că auditul datoriilor istorice pretinse de Gazprom de la Moldovagaz rămâne un document valabil, iar Guvernul se va baza pe concluziile auditului în discuțiile ulterioare cu concernul rusesc. Reacția vine în contextul în care în cadrul ședinței Consiliului de observatori al Moldovagaz, auditul nu a fost aprobat.

● MIERCURI, 15 noiembrie

Andrei Spînu: La Chișinău vine o companie franceză de renume să vadă Aeroportul


În jumătate de an Guvernul trebuie să ia o decizia în privința Aeroportului Internațional Chișinău. O spune ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, potrivit căruia Aeroportul necesită investiții de miliarde pe care statul nu și le permite. În acest context, oficialul spune că autoritățile sunt în căutarea unor investiții masive și a unui partener strategic. Ministrul Andrei Spînu spune că săptămâna viitoare, Aeroportul va fi vizitat de reprezentanții unei companii franceze de renume, care are experiență în managementul aeroportuar.

În prima jumătate a anului, PIB s-a diminuat cu 2,3% comparativ cu anul 2022

În trimestrul doi al anului curent, declinul activității economice naționale s-a temperat ușor comparativ cu cel de la începutul anului curent, Produsul Intern Brut contractându-se cu 2,2% comparativ cu perioada similară a anului 2022, după o rată anuală de 2,4% înregistrată în primul trimestru. Datele sunt prezentate de Banca Națională a Moldovei în Raportul asupra inflației nr. 4, 2023.

50 de mii de familii vulnerabile vor primi vouchere pentru înlocuirea electrocasnicilor uzate

Peste 50 mii de familii vulnerabile din Moldova vor primi vouchere pentru înlocuirea electrocasnicilor uzate. Ministerul Energiei a lansat astăzi prima etapă a programului „Rabla pentru electrocasnice”, cu sesiunea pentru becuri LED. Voucherele vor fi acordate consumatorilor înregistrați anul trecut în Sistemul informațional vulnerabilitatea energetică, pe platforma compensatii.gov.md, cărora li s-a atribuit vulnerabilitatea energetică foarte ridicată. În procesul de selecție a beneficiarilor se acordă prioritate familiilor cu cel puțin un copil, numărul copiilor în familie fiind un criteriu de prioritizare. Este analizat și consumul de energie electrică.
Peste 120 de întreprinderi au beneficiat de credite preferențiale în cadrul Programului „373”

Peste 120 de întreprinderi mici și mijlocii au beneficiat de credite preferențiale în cadrul Programului guvernamental „373”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în cadrul unei conferințe de presă.

● JOI, 16 noiembrie

Wizz Air revine în Moldova

Compania aeriană Wizz Air revine în Republica Moldova începând cu luna decembrie. Aceasta va opera curse pe direcția Chișinău - Roma, Chișinău - Milano și Chișinău-Londra.

Premierul Dorin Recean a declarat că revenirea Wizz Air în Moldova este un rezultat al eforturilor constante ale autorităților de la Chișinău de a asigura noi conexiuni internaționale pentru toți cetățenii moldoveni și de a stimula dezvoltarea economică.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.