RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 12 – 18 septembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 12 septembrie

Va fi organizat Festivalul Național al Prunei


În fiecare an, în a treia duminică a lunii septembrie va fi organizat Festivalul Național al Prunei. Autorii proiectului, un grup de deputați PAS, precizează că inițiativa are ca scop să promoveze Republica Moldova ca stat cu înalt potențial privind cultivarea și procesarea prunelor. Datele arată că în Moldova, cultura prunului constituie una dintre cele mai străvechi, reprezentând una din culturile pomicole de bază, ocupând locul doi după măr ca volum de producție și suprafață ocupată și locul unu între culturile sâmburoase.

Produsele vitivinicole îmbuteliate în PET-uri vor fi certificate numai pe lot

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță despre suspendarea certificatelor de conformitate, eliberate până pe 5 septembrie, pentru produsele vitivinicole îmbuteliate în butelii PET certificate în serie. Astfel, produsele vitivinicole îmbuteliate în PET-uri vor fi certificate numai pe lot.

MARTI, 13 septembrie

Maia Sandu: Sunt tentative din partea Guvernului de a revizui formula de calcul a prețului la gaz

 Președintele Maia Sandu spune că incertitudinea în domeniul energetic persistă întrucât nu există niciun răspuns din partea Gazprom privind continuarea livrărilor de gaze naturale după 1 octombrie. Șeful statului spune că Rusia ar putea să ne închidă robinetul după data de 1 octombrie, invocând lipsa efectuării auditului datoriilor Moldovagaz. În realitate însă, potrivit Maiei Sandu, decizia Gazprom ar avea la bază formula de calcul care se schimbă la începutul lunii și care ar genera un preț mai mic de achiziție.

Termoelectrica are păcură pentru o lună și jumătate, consilier

În cazul în care va fi sistată livrarea gazului în Republica Moldova, SA „Termoelectrica”, care furnizează energie termică în municipiul Chișinău, poate trece la o sursă alternativă de producere a energiei termice și electrice. Este vorba de păcură, stocurile actuale ajungând pentru o lună și jumătate. Informația a fost prezentată la ședința de la Primărie de către Tudor Gîrbu, consilier pe probleme locativ-comunale în Cabinetul primarului general.

UE acordă un grant Moldovei de 15 milioane de euro pentru eficiență energetică

Uniunea Europeană acordă Republicii Moldova un grant în valoare de 15 milioane de euro pentru eficientizarea energetică a mai multor instituții medicale din țară. Acordul de grant a fost semnat marți între Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Banca Europeană de Investiții. Potrivit autorităților, odată cu venirea banilor, clădirile sociale care vor fi selectate în proiect vor beneficia de îmbunătățirea izolației termice, de sisteme de iluminat moderne și de sisteme de încălzire și răcire eficient, cu un consum mai mic și performanță mai bună.

Moldova Business Week 2022. Republica Moldova – destinație atractivă pentru investiții

Moldova Business Week 2022 va avea loc la Chișinău în perioada 15-16 septembrie. Evenimentul are scopul de a reuni actori decizionali, experți din țară și de peste hotare și de a promova Republicii Moldova în calitate de destinație investițională. Reprezentanții Agenției de Investiții spun că în ultimii ani din totalul investițiilor 83% sunt din Uniunea Europeană, iar autoritățile de la Chișinău trebuie să devină mai competitive pe piață pentru a atrage cât mai multe companii străine.

BNM: Ratele de dobândă la credite și depozite rămân la același nivel

Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt se menține la nivel de 21,5% anual. Totodată, se mențin ratele dobânzilor la creditele overnight la nivel de 23,5% anual și la depozitele overnight – la nivel 19,5% anual. Decizia de politică monetară a fost adoptată pe 13 septembrie de către Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei. „Decizia Comitetului Executiv vine în contextul propagării măsurilor restrictive de politică monetară adoptate anterior, efectele cărora vor continua să acționeze o perioadă mai îndelungată, dat fiind decalajele în transmisia acestora”, a declarat guvernatorul BNM, Octavian Armașu, într-o conferință de presă.

Vârful inflației va fi la sfârșitul trimestrului trei-începutul trimestrului patru, guvernator

Rata anuală a inflației a continuat să crească ajungând în luna august la 34,3%, cu 0,8 puncte procentuale mai mult decât în luna iulie, fiind ușor inferioară nivelului anticipat în cadrul ultimei prognoze. Dacă nu vor fi șocuri mari, vârful inflației va fi la sfârșitul trimestrului trei-începutul trimestrului patru. Ulterior inflația va merge pe trend descendent. Într-o conferință de presă, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat că accelerarea prețurilor pe piața internă a fost determinată de creșterea cotațiilor internaționale și regionale la produsele alimentare și la resursele energetice. „Ajustarea tarifelor la gazul în rețea, energia termică și cea electrică, creșterea prețurilor la carburanți, dar și dinamica ascendentă a salariilor au majorat costurile pentru agenții economici, care și-au reflectat treptat în prețuri. Războiul din Ucraina a creat presiuni suplimentare asupra prețurilor la produsele alimentare, combustibili și a unor componente ale inflației de baze”, a notat Octavian Armașu.

De la începutul anului, leul a înregistrat o depreciere de circa 9% față de dolar

Leul moldovenesc este relativ stabil față de portofoliul de valute, dar punctual față de dolar a înregistrat de la începutul anului o depreciere de circa 9%. Totodată, s-a înregistrat o ușoară apreciere față de euro, care este legată de faptul că euro propriu-zis s-a depreciat pe bursele internaționale față de dolar. Constatările aparțin guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, care dă asigurări că există suficiente rezerve pentru a interveni pe piață.

MIERCURI, 14 septembrie

Vladimir Bolea: Toate cerințele agricultorilor sunt realizate

Statul a realizat deja cerințele agricultorilor, dar este dreptul lor de a protesta. O spune ministrul agriculturii Vladimir Bolea potrivit căruia autoritățile ajută agricultorii afectați de seceta severă din acest an prin permisiunea de a-și achita impozitele până la data de 25 noiembrie. O derogare de la lege în acest sens va fi aprobată de către Comisia Situații Excepționale. De asemenea, potrivit ministrului, fermierii nu vor fi penalizați de către Inspectoratul Fiscal sau bănci dacă-și întârzie plățile, însă este vorba doar despre datoriile care s-au creat din cauza secetei din acest an, nu și de datoriile istorice.

Export digitalizat și automatizat prin intermediul trimiterilor poștale internaționale


qServiciul Vamal și Poșta Moldovei au lansat procesul de export digitalizat și automatizat prin intermediul trimiterilor poștale internaționale. Beneficiarii digitalizării sunt Guvernul Republicii Moldova, care va încasa mai mulți bani pe seama comerțului electronic, dar și cumpărătorii care vor avea parte de servicii de livrare poștală rapide și accesibile. Digitalizarea și automatizarea exporturilor prin intermediul trimiterilor poștale internaționale are loc cu sprijinul financiar al BERD și USAID. Mecanismul presupune mai multe beneficii pentru agenții economici exportatori, prin simplificarea, debirocratizarea și eradicarea fenomenului corupției prin excluderea factorului uman. Astfel, agenții economici vor depune declarația vamală fără a apela la serviciile brokerului vamal. Este exclusă declarația vamală în detaliu la export pentru marfa în valoare de până la 1000 euro,  iar interacțiunea cu toți actorii implicați în proces va avea loc în regim online (Agent Economic, Poșta Moldovei și Serviciul Vamal).

JOI, 15 septembrie

25 noiembrie este termenul de achitare a impozitului funciar pentru producătorii agricoli


Producătorii agricoli înregistrați ca persoane juridice și persoane fizice în calitate de întreprinzător vor putea achita impozitul funciar până pe 25 noiembrie. Comisia pentru Situații Excepționale a decis să prelungească acest termen cu două luni. Este vorba despre impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar aferent bunurilor imobiliare/terenurilor existente și/sau dobândite, care urma să fie achitat până pe 25 septembrie la bugetele locale, conform amplasării obiectelor impunerii.

A fost lansată platforma lemne.md

Platforma www.lemne.md a fost lansată. Pe această pagină poate fi găsită informația despre cel mai apropiat ocol silvic de unde pot fi procurate lemne de foc. Indicând localitatea, persoanele interesate vor afla denumirea ocolului silvic și localizarea exactă, persoana de contact și numărul de telefon al acesteia, stocul disponibil pentru vânzare, dar și prețurile stabilite de ocolul silvic, în funcție de specia lemnului de foc.

Moldova Business Week 2020. Republica Moldova - destinație investițională de încredere

La Chișinău a fost dat startul evenimentului de promovare a Republicii Moldova în calitate de destinație investițională - Moldova Business Week 2022. Autoritățile de la Chișinău le dau asigurări potențialilor investitori că Republica Moldova le oferă facilități fiscale, debirocratizarea afacerilor și forță de muncă. Pentru a instrui cât mulți specialiști, la Chișinău va fi lansat în curând un centru de formare. Prezent la evenimentul de lansare Moldova Business Week 2022, premierul Natalia Gavrilița a menționat că, în pofida provocărilor regionale, Republica Moldova rămâne o destinație favorită pentru investitorii străini. „Mă bucur că am construit și continuăm să construim punți de încredere cu mediul de afaceri. Numai în ultimii doi ani am reușit să atragem mai multe proiecte investiționale din țări ca Belgia, Olanda, Turcia, SUA, Germania, Lituania și Marea Britanie. Domenii ca tehnologia informației și comunicații, serviciile externalizate pentru business, cercetarea și dezvoltarea, producția de electronice și de energie regenerabilă –  devin foarte atractive pentru investitori”, a spus Natalia Gavrilița.

Octavian Armașu: Șocurile recente au demonstrat că avem un sector bancar puternic și rezilient


Sistemul bancar din Republica Moldova rămâne unul stabil și reprezintă un element al stabilității interne. O spune guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu. În timpul evenimentului de lansare Moldova Business Week 2022, șeful BNM a menționat că de la începutul războiului din Ucraina sistemul bancar din Republica Moldova face față solicitărilor de lichidități, fapt ce demonstrează că avem un sistem bancar puternic și rezilient.

VINERI, 16 septembrie

Moldovenii au împrumutat peste 13 miliarde de lei de la organizațiile nebancare

În primul semestru al anului curent, moldovenii au împrumutat 13,7 miliarde de lei de la organizațiile de creditare nebancară și de la asociațiile de economii și împrumut. În comparație cu primul semestru 2021, portofoliul de credite nebancare și leasing financiar a înregistrat o creștere cu puțin peste 20%. Datele Comisiei Naționale a Pieței Financiare arată că valoarea totală a activelor deținute de întreg sectorul de creditare nebancară a înregistrat o creștere cu 2,4 miliarde de lei față de trimestrul II 2021 și a atins nivelul de 14,8 miliarde de lei, la situația din 30 iunie 2022.

SÂMBĂTĂ, 17 septembrie

Natalia Gavrilița: Regiunea transnistreană va trebui să plătească în avans pentru gaz

În eventualitatea în care Gazprom sistează total livrările de gaze naturale pentru Republica Moldova, regiunea transnistreană va trebui să plătească în avans pentru gazul procurat. O spune premierul Natalia Gavrilița, potrivit căreia regiunea transnistreană, la fel ca și malul drept al Nistrului, va fi aprovizionată cu gaze naturale procurate de pe piața internațională. Potrivit regulilor pieței, gazul trebuie achitat în avans. Premierul spune că incertitudinea pe aspectele energetice persistă, întrucât Gazprom nu spune tranșant dacă va livra sau nu gaze naturale Republicii Moldova după data de 1 octombrie. Potrivit premierului, de la 1 octombrie Republica Moldova ar urma să achite un preț mai mic la gaz, însă există și riscul ca Gazprom să ne închidă total robinetul, invocând lipsa finalității auditului datoriilor Moldovagaz.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.