RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 12 – 17 septembrie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

[● LUNI, 12 septembrie] [Aurul moldovenesc de pe marginea drumului] Odată cu deschiderea către piaţa europeană cererea pentru nuci a crescut foarte repede şi moldovenii au înţeles cum pot face bani datorită vânzării miezului de nucă peste hotare. Mihail Suvac, şeful Direcţiei politici de piaţă pentru produsele de origine vegetală a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), este de părerea că majoritatea producătorilor care s-au aventurat să sădească hectare întregi de pomi nuciferi au ţinut cont, în special, de partea mai uşoară a unei astfel de afaceri. El se referă la întreţinerea livezilor de nuciferi care, spre deosebire de celelalte tipuri de livezi, necesită mai puţină îngrijire fito-sanitară. Însă recoltarea roadei este mult mai complicată la nuciferi care presupune decojirea nucilor, spălarea lor, albirea şi uscarea. E nevoie de tehnologii pentru prelucrarea nucilor. Producătorii trebuie să se înţeleagă între dânşii, să colaboreze ca să aibă un succes mai mare în afacerile lor. Cadrul normativ al acestui gen de activităţi economice include Programul Naţional pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere până în anul 2020 al MAIA care oferă posibilitate cetăţenilor moldoveni să înceapă o afacere prin producerea de nuci. În ultimii doi ani s-a intensificat plantarea nucarilor, un producător de material săditor are tot mai multe cereri pentru puieţi. Dacă poate produce până la 120 mii pomi, atunci cererea trece peste 200 mii. [Au intrat în vigoare sancţiuni pentru neplătitorii de contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii] Începând cu 12 august 2011, au intrat în vigoare unele modificări şi completări operate în Codul contravenţional al Republicii Moldova care prevăd sancţiuni administrative pentru nerespectarea actelor normative ce reglementează sistemul public de asigurări sociale. Astfel, persoanele fizice, care se regăsesc în una din situaţiile: de avocat, de notar, de executor judecătoresc, de mediator şi activează în baza licenţei fără a fi înregistrat ca plătitor de contribuţii de asigurări sociale de stat vor fi amendate în corespundere cu Codul contravenţional. Totodată, se aplică sancţiuni şi persoanelor cu funcţie de răspundere, care nu vor prezenta, în termenul prevăzut de legislaţie, declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (F 4BASS) şi documentele ce se referă la ţinerea evidenţei individuale (REV). [Salariul pe luna iulie a fost mai mic decât în iunie] În luna iulie curent, câştigul salarial mediu nominal brut pe ţară a fost de 3261,8 lei, înregistrând o scădere cu 8,3% faţă de luna precedentă (iunie 2011) şi o creştere cu 11,0% faţă de luna iulie 2010, arată date ale Biroului Naţional de Statistică. Indicele câştigului salarial real pentru luna iulie 2011 faţă de luna iulie 2010, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal brut şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,5%. [Atacul raider asupra acţiunilor investitorilor străini continuă să prezinte pericol, birou de avocaţi] Hotărârea arbitrală din Kiev urmăreşte transferul acţiunilor Moldova Agroindbank sustrase de la investitorii europeni către o altă companie, îngreunând recuperarea lor, anunţă un comunicat de presă al al Biroului de avocati „Turcan Cazac”. Potrivit comunicatului, compania Creative Production, Inc. (locul înregistrării – necunoscut), revendică dreptul de proprietate asupra acţiunilor MAIB sustrase în mod fraudulos de la grupul de investitori europeni în iulie şi august ale acestui an. În cazul în care această nouă companie va prelua controlul asupra acţiunilor, returnarea acţiunilor proprietarilor legitimi se va complica şi mai mult. Grupul celor 6 investitori din Slovenia şi Olanda (Adriatic Fund B.V., Druga d.o.o., Factor Banka d.d., KIG d.d., Milena Logar şi Venture Holding B.V. – împreună „Victime”) au deţinut un număr total de 285,386 acţiuni la MAIB, ceea ce reprezintă circa 28% din totalul acţiunilor emise de MAIB. Victimele au iniţiat proceduri juridice pentru a-şi recupera acţiunile sustrase. [Economia naţională a încheiat faza de recuperare din criza economică, Valeriu Lazăr] Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, susţine că economia naţională a încheiat faza de recuperare din criza economică. Majoritatea sectoarelor economiei naţionale şi-au revenit din criză, a menţionat Valeriu Lazăr, comentând datele statistice privind evoluţia economiei naţionale în primul semestru al anului curent. Lazăr a spus că au fost obţinute creşteri semnificative faţă de primul semestru al anului 2008, adică până la criză, a volumului de exporturi cu 36,7%, a comerţului intern cu 23,9%, a producţiei agricolă cu 18,8%. [● MARŢI, 13 septembrie] [Exportul a crescut cu mai mult de jumătate] Volumul exportului mărfurilor din Republica Moldova, în perioada ianuarie-iulie 2011, constituie 1181,5 mln dolari, mai mult decât în aceiaşi perioadă din anul 2010 cu 63,1%. Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au însumat 588,5 mln dolari, deţinând o cotă de 49,8% în totalul exporturilor. În ţările CSI exportul din Moldova are o pondere de 39,6%, spre deosebire de 38,7% în aceiaşi perioadă din 2010, ce corespunde unei valori de 467,6 mln dolari. Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări relevă majorarea livrărilor către Rusia, România, Italia, Ucraina, Germania, Polonia, Marea Britanie, Kazahstan, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Lituania, SUA, Grecia, Panama, Olanda, Franţa, Cehia, Austria, Belarus, Belgia, Slovacia. Totodată, s-au diminuat exporturile către Elveţia, Georgia şi Irak. [Agenda Moldovei la preşedenţia Comunităţii Energetice va fi foarte bogată] În săptămânile ce urmează, agenda Republicii Moldova în calitate de preşedinte în Comunitatea Energetică va fi foarte bogată. Pe 20 septembrie, la Wroclaw (Polonia), se va desfăşura o reuniune neformală a miniştrilor care coordonează problemele energeticii din ţărileComunităţii Energetice şi UE. Potrivit vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al economiei, Moldova, care în anul curent exercită preşedinţia în cadrul Comunităţii Energetice, va face o prezentare privind activităţile desfăşurate de ţările-membre ale acestui aranjament regional important, va informa despre realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus în calitate de preşedinte. Printre acestea Valeriu Lazăr a evidenţiat armonizarea legislaţiei şi politicilor naţionale în domeniu la standardele europene, realizarea unor proiecte de edificare a interconexiunilor cu sistemul energetic european şi de eficienţă energetică. [Moldova crede că negocierile privind comerţul liber şi aprofundat cu UE vor începe în câteva luni] Moldova speră să înceapă negocierile privind Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv cu UE până la sfârşitul acestui an, a menţionat vicepremierul şi ministrul economiei, Valeriu Lazăr. Lazăr a spus că un semnal pozitiv în acest sens este aşteptat de la Summit-ul Parteneriatului Estic care se va desfăşura în Polonia la sfârşitul acestei luni. El a spus că am fost încurajaţi ca în timpul care ne-a mai rămas până la 29 septembrie, când se vor deschide lucrările summit-ului, să dinamizăm implementarea Planului de acţiuni în vederea realizării recomandărilor Comisiei Europene pentru a lansa aceste negocieri. Şi că suntem „în linie” cu îndeplinirea acestor angajamente, pe 1 septembrie a fost transmis şi un raport intermediar de realizare a lor. În timpul care a mai rămas trebuie să fie convinşi partenerii europeni că noi am învăţat nu doar să bifăm îndeplinirea unor angajamente, ci şi să le onorăm, precum am promis. [Finanţatorii străini vor investi mai mult pentru că Primăria va demonstra că are cu ce, Dorin Chirtoacă] În anul 2012 se aşteaptă mai multe investiţii străine din 2012 pentru capitală. Acest lucru se va întâmpla odată cu majorarea acumulărilor la bugetul municipal, prognozat pentru anul viitor. Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, spune că în condiţiile când veniturile vor creşte, municipalitatea poate deveni un garant credibil pentru finanţatorii străini care îşi doresc în rambursarea creditelor. Acesta a spus că în condiţiile când bugetul municipal va creşte cu aproximativ 30 la sută, automat, instituţiile finanţatoare externe vor putea oferi mai multe finanţări pentru dezvoltarea municipiului. Astfel, apare garanţia că Primăria va putea acoperi aceste cheltuieli în termen de 10-15 ani, aşa după cum sunt termenii creditelor şi va putea întoarce aceste credite. [Expoziţia „MoldMedizin&MoldDent-2011” luată cu asalt] Utilaj de ultimă oră, tehnologii sofisticate pentru tratarea pacienţilor şi o gamă largă de produse din domeniul sănătăţii au adunat marţi, 13 septembrie, zeci de medici în cadrul deschiderii celei de-a XVII-a ediţie a expoziţiei „MoldMedizin&MoldDent-2011”. Directorul „Moldexpo”, Arcadie Andronic, a menţionat că această expoziţie este un forum tradiţional în cadrul căruia participă practic toţi medicii din Republica Moldova şi nu doar la expoziţie, dar şi la seminarele organizate unde au posibilitatea să-şi perfecţioneze abilităţile. Acesta a comunicat că în cadrul expoziţiei se promovează tehnologii noi, medicamente, se atrag şi investiţii noi, adică este şi un instrument de marketing foarte efectiv pentru Republica Moldova în domeniul medicinei şi al sănătăţii. [●MIERCURI, 14 septembrie] [Cheltuielile pentru repararea străzii Columna ar putea fi mai mari] Cheltuielile pentru repararea străzii Columna din capitală ar putea fi mai mari decât cele care au fost stabilite iniţial şi aceasta din cauza unor lucrări neprevăzute, care pot fi provocate de lipsa înscrierii unor reţele în planurile şi hărţile străzii. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat miercuri, 14 septembrie, în cadrul unei inspectări pe strada Columna, că lucrările care sunt în plină desfăşurare reprezintă o schimbare substanţială a acestei regiuni. Ele nu presupun doar asfaltare şi amenajare a parcărilor, ci şi lucrări de înlocuire a reţelelor de apeduct. [CCCEC examinează cazul de atac raider la Moldova Agroindbank] Mai multe instituţii vor fi audiate de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) şi Procuratura Anticorupţie în cazul atacului raider de la Moldova Agroindbank (MAIB). Începând de luni, 19 septembrie, vor fi audiaţi reprezentanţii MAIB, funcţionari ai Băncii Naţionale, ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, traducători, notari, executori judecătoreşti. Miercuri, 14 septembrie, Centrul anticorupţie a expediat citaţii mai multor persoane vizate în dosarul pornit pe faptul însuşirii prin excrocherie a acţiunilor „Moldova Agroindbank” . [Totu-i clar şi nimic nu-i limpede, despre atacurile raider] Compania Merchant Outpost Company este nedumerită de faptul că unele structuri statale ale Republicii Moldova încearcă să tensioneze situaţia în legătură cu tranzacţia de preluare a unui pachet de 28% de acţiuni în Banca Comercială Moldova Agroinbank (MAIB). Pe de altă parte, investitorii europeni prejudiciaţi continuă să opereze cu formule care au scop să demonstreze existenţa atacului de tip raider. , a Nicolai Rogovoi, care s-a prezentat ca fiind avocat şi reprezentant al intereselor companiei Merchant, a menţionat că tranzacţia a fost absolut legală, cu foştii acţionari au fost încheiate contractele respective, ei şi-au dat consimţământul, dar acţiunile nu au fost transmise în timpul stabilit, fapt care a determinat compania să se adreseze în instanţa de judecată din St. Petersburg. Mai apoi decizia acestei instanţe a fos transmisă Curţii de Apel din Bender (oraşul Căuşeni). [● JOI, 15 septembrie] [Compania Metalferos crede că premierul Filat a fost informat greşit şi cu rea-voinţă] Companiei „Metalferos”, care se ocupă de exportul deşeurilor de metale din Republica Moldova, afirmă că premierul Vlad Filat a fost informat greşit şi cu rea-voinţă privind activitatea întreprinderii. Astfel îşi explică administraţia „Metalferos” apariţia unor „acuzaţii grave şi nefondate” formulate recent de către premier într-o emisiune la Publika TV. Conducerea întreprinderii a formulat această poziţie în nota informativă adresată prim-ministrului şi distribuită presei. În document se spune că urmărind declaraţiile politice pe care acesta le-a făcut, au constatat că a fost informat greşit şi cu rea-voinţă privind activitatea „Metalferos” SA, ceea ce a condus la insinuări grave şi nefondate. De aceea se consideră obligaţi să ofere datele şi explicaţiile relevante atât prim-ministrului, cât şi mediilor de informare în masă, induse în eroare, pentru a restabili imaginea corectă a întreprinderii. [● VINERI, 16 septembrie] [Grupul Société Générale şi Mobiasbanca îşi confirmă soliditatea şi stabilitatea] În contextul actual de incertitudine, de tensiuni puternice pe pieţele financiare şi de zvonuri care afectează băncile, Grupul Société Générale şi Mobiasbanca îşi confirmă soliditatea şi stabilitatea. Într-un comunicat de presă emis de instituţia bancară se menţionează că Grupul Société Générale este puternic, stabil şi bine poziţionat pentru a gestiona activităţile sale, în ciuda mediului extrem de instabil. Grupul dispune de o profitabilitate solidă în toate activităţile sale şi de o lichiditate suficientă, fonduri şi capital pentru a depăşi turbulenţa de pe pieţe. Datorită modelului său puternic şi diversificat, Société Générale rămâne profitabilă în timpul crizei şi şi-a majorat capitalul de la 19 miliarde de euro în 2007 până la 40,6 miliarde de euro începând cu 2007. [Antreprenorii agricoli vor putea accesa credite pentru infrastructura post-recoltare] Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) şi Directoratul Liniei de Credit pe lângă Ministerul Finanţelor au semnat Acordul de implementare a Programului de credite pentru infrastructura post-recoltare din Republica Moldova. Proiectul are o valoare de 12 milioane de dolari pentru următorii 4 ani. Finanţările sunt oferite în cadrul Programului Compact al Guvernului SUA pentru stimularea investiţiilor private în infrastructura post-recoltare. Conform Acordului, Directoratul Liniei de Credit (DLC) va stabili rata dobânzii pentru creditele acordate de FPM Moldova băncilor participante. În acelaşi timp, va ţine evidenţa împrumuturilor acordate băncilor participante şi beneficiarilor finali. Directorul executiv al DLC, Raisa Cantemir, a menţionat că acest program de creditare este un produs financiar aşteptat pe piaţa locală, care va spori competitivitatea băncilor şi va contribui la dezvoltarea sectorului agricol. Până în prezent, 7 bănci din ţară şi-au exprimat interesul să participe în cadrul programului respectiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.