RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 12 – 16 iulie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

[● LUNI, 12 iulie] [2% din terenurile agricole, afectate de ploi] Circa 36 de mii de hectare din terenurile agricole ale Republicii Moldova (2% din total) sunt afectate în urma ploilor şi a grindinei, a declarat ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, luni, 12 iulie, la o şedinţă la Guvern. În raioanele Hânceşti, Briceni, Ungheni sunt inundate 5 mii de hectare. Din cauza ploilor sunt recoltate doar 70% din suprafaţă însămânţată: la mazăre boabe – 40%, orz de toamnă – 35 % şi la grâu – 4, 2 %. Recoltarea rapiţei este pe sfârşite. „Să sperăm că nu vor fi precipitaţii şi situaţia se va ameliora”, a menţionat Valeriu Cosarciuc. [● MARŢI, 13 iulie] [Noi reguli pentru asigurarea accesului la serviciile oferite prin numerele telefonice Premium rate] Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a aprobat noi reguli pentru asigurarea accesului la serviciile oferite prin numerele telefonice Premium rate. Furnizorii de reţele publice de telefonie fixă şi mobilă, la solicitarea altor furnizori, au obligaţia să negocieze acorduri de interconectare pentru furnizarea accesului pentru utilizatorii finali la numerele telefonice cu tarif special Premium rate, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al ANRCETI. Numerele Premium rate din blocurile 0900 XXXXX, 0905 XXXXX şi 0906 XXXXX sunt numere telefonice non-geografice care asigură accesul utilizatorilor finali la servicii de conţinut de tipul: divertisment, jocuri şi concursuri, televotare, informaţii utile de ordin general, de afaceri, marketing, etc. Tarifele la serviciile date sunt mai mari decât cele aferente apelurilor naţionale, iar plăţile percepute pentru oferirea acestor servicii sunt partajate între furnizorii de reţele de telefonie şi prestatorii serviciilor de conţinut. [● MIERCURI, 14 iulie] [O nouă firmă software şi-a lansat activitatea pe piaţa IT din Moldova] Romsym Data România anunţă lansarea în Republica Moldova a companiei cu profil IT RSD Romanian Software Distribuitor. „Compania nou lansată pe piaţa IT din Republica Moldova îşi propune să ofere soluţii pentru întreţinerea şi depănarea PC-urilor, soft-urilor de comunicare, unelte Internet şi medii de programare, aplicaţii pentru managementul contactelor de afaceri, programe antivirus, software pentru aplicaţii ştiinţifice, programe multimedia”, a declarat directorul executiv Romsym Data România, Râzvan Balint, într-o conferinţă de presă la Chişinău. [Centrul Anticorupţie a retras autorizaţiile CEMT la peste 50 de transportatori] Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) a retras la peste 50 de transportatori autorizaţii CEMT pentru 100 autocamioane, care nu corespund standardelor europene de poluare. Ofiţerii susţin că transportatorii au plătit între 1000 şi 2000 de euro pentru a obţine autorizaţii falsificate. În urma verificărilor operate de ofiţerii anticorupţie s-a constatat că peste 50 de agenţi economici au denaturat intenţionat datele cu privire la caracteristicile tehnice ale camioanelor, falsificând certificatele care atestă normele de poluare. [● JOI, 15 iulie] [Fondul pentru Dezvoltare şi Investiţii Europene îşi începe activitatea în Republica Moldova] Fondul pentru Dezvoltare şi Investiţii Europene în Republica Moldova (FDIEM) îşi începe oficial activitatea. FDIEM va oferi finanţare şi granturi pentru proiecte de interes naţional. Sprijinul va fi oferit prin intermediul împrumuturilor de lichidităţi, împrumuturi de investiţii, granturi şi linii de credit, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al FDIEM. Un alt obiectiv al FDIEM este implementarea unor tehnologii avansate şi crearea locurilor de munca pentru populaţie. FDIEM va sprijini investitorii locali şi străini care îşi arată intenţia de a introduce pe piaţă noi tehnologii şi iniţiative de afaceri. [Vinurile stopate la Solntsevo au reluat cursa spre piaţa rusă] 20 de camioane cu vin moldovenesc, stopate la începutul lunii la terminalul vamal Solntsevo din apropierea oraşului Moscova, au continuat drumul spre capitala rusă. Blocate mai rămân 23 de camioane şi 3 vagoane, a declarat joi, 15 iulie, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc. Ministrul a precizat că cele 20 de camioane au fost verificate şi li s-a oferit dreptul să fie distribuite. Valeriu Cosarciuc spune că între experţii Rospotrebnadzor şi ai ministerului de ramură nu au avut loc negocieri, dar discuţii tehnice, la care au fost discutate problemele şi au încercat să fie conturate soluţiile. [În iunie preţurile producţiei industriale s-au majorat faţă de anul trecut cu 7,7%] În luna iunie preţurile în industrie în ansamblu s-au majorat faţă de mai curent cu 0,6%. În raport cu luna decembrie 2009, preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 5,3%, iar faţă de iunie 2009 - cu 7,7%, arată datele Biroului Naţional de Statistică. În industria extractivă în iunie preţurile s-au micşorat faţă de mai curent cu 0,5%, urmărind o creştere faţă de decembrie 2009 - cu 3,5% şi respectiv faţă de iunie 2009 -cu 2,3%. În industria prelucrătoare preţurile au crescut faţă de mai curent- cu 0,5%, faţă de decembrie 2009 -cu 3,0% şi cu 5,6% - faţă de iunie 2009. Iar în sectorul energetic preţurile s-au majorat faţă de mai curent - cu 1,3%, faţă de decembrie 2009 - cu 18,8% şi faţă de iunie 2009 - cu 18,6%. [● VINERI, 16 iulie] [La Basarabeasca au fost recoltate o treime din suprafeţele însămânţate] Secerişul este în toi în raionul Basarabeasca, până în acest moment au fost recoltate circa 30% din terenurile însămânţate, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele raionului Basarabeasca, Ilie Cernăuţan. ,,S-a finalizat deja sererişul rapiţei, acum se termină recoltarea orzului şi continuă recoltarea grâului. Din păcate, ploile abundente au afectat producţia de cereale, mă refer aici la acea încolţire a boabelor în spic”, a menţionat Ilie Cernăuţan. Din cauza ploilor au avut de suferit atât calitatea, cât şi cantitatea grâului recoltat. Glutenul este jos, lucru care înseamnă că grâul va fi atribuit celui furajer şi nu celui alimentar. Cantitatea medie la hectar de cereale în Basarabeasca este de 2-2,5 tone de cereale la un hectar. [● SÂMBĂTĂ, 17 iulie] [Consilierul ministrului agriculturii spune că este prematur să se facă constatări privind calitatea grâului] Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare aşteaptă că în acest an de pe 125 de mii de hectare vor fi recoltate 250 de mii de tone de orz. Producţia estimată de mazăre, de pe 50 de mii de hectare, este de 60 de mii de tone. Aşteptările la grâu sunt de 800 de mii de tone, de pe o suprafaţă de 300 de mii de hectare, a declarat pentru Info-Prim Neo Constantin Rotaru, consilierul ministrului agriculturii. „Cât priveşte recoltarea grâului, campania abia şi-a luat startul şi, din moment ce Serviciul Hidrometeo a promis timp frumos, putem spune că până pe data de 21 a lunii curente vom reuşi să finalizăm procesul. Până în acest moment doar 10% din suprafeţele semănate cu grâu au fost recoltate”, a menţionat Constantin Rotaru. Terenurile cu mazăre sunt recoltate în proporţie de 90% , iar cele de rapiţă şi orz în proporţie de 75% . Mai mulţi fermieri s-au plâns pe calitatea proastă a grâului din acest an. Consilierul ministrului agriculturii susţine că este prematur să se facă astfel de constatări. Abia după recoltare grâul va merge la laboratoarele Combinatelor cerealiere din Chişinău, Floreşti, Cupcini pentru a depista calitatea boabelor şi a determina dacă are suficient gluten pentru a fi atribuit grâului alimentar sau dacă este din categoria celui furajer. [Peştele, exclus din lista mărfurilor social importante] Peştele şi produsele din peşte au fost excluse din lista mărfurilor social importante, la comercializarea cărora se aplică adaosul comercial reglementat de 20%. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a motivat această modificare operată de Guvern prin faptul că importurile de peşte necesită cheltuieli mari de transport pe care firmele importatoare nu le pot acoperi, fapt care conduce la micşorarea livrărilor pe piaţă. Şi monitorizarea preţurilor pe întreg lanţul valoric pe interior creează probleme. Serviciului Fiscal de Stat şi altor servicii de resort le este greu să stabilească ce parte a adaosului comercial de 20% revine firmei importatoare şi celor care comercializează produsele respective, a menţionat vicepremierul. Prin altă modificare, Guvernul a exclus din această lisă unele mezeluri scumpe. După aceste modificări lista mărfurilor comercializate cu aplicarea adaosului comercial limitat conţine 27 de denumiri, printre care carnea şi produsele din acestea, pâinea, făina, crupele, uleiul vegetal, cimentul, caietele pentru elevi, citricele etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.