●MARȚI, 2 ianuarie
Legea privind plata pentru poluarea mediului, publicată în Monitorul Oficial
Legea privind plata pentru poluarea mediului, modificată și completată, precum și decretul președintelui Igor Dodon de promulgare a acesteia au fost publicate în Monitorul Oficial, ediția din 30 decembrie. În scopul stimulării implementării tehnologiilor non-poluante, realizării altor măsuri care ar micșora volumul emisiilor (deversărilor) de poluanți în mediu și ar diminua formarea deșeurilor de producție și a deșeurilor de ambalaje, au fost stabilite taxe pentru persoanele care produc și/sau, importă ambalaj confecționat din materiale plastice, polietilenă, aluminiu ș.a., precum și diferențierea acestora în funcție de gradul de poluare.
Producția agricolă va marca un avans de 5% în 2018, expert IDIS
Producția agricolă va marca un avans de 5% în 2018 comparativ cu anul 2017. Prețurile în primul semestru al anului, în special la cereale și fructe, vor fi instabile, dar vor fi mai mari față de cele înregistrate în semestrul II al anului 2017. Estimările au fost făcute de către Viorel Chivriga, director de programe la IDIS Viitorul. În cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă, Viorel Chivriga a mai spus că în 2018 și 2019 vor exista riscuri extinse pentru aplicarea cerințelor Acordului de Asociere pe partea agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, cauzate de reorganizarea ministerului de resort, căruia îi vor reveni obligațiuni extinse în urma comasării Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu Ministerul Mediului și cu subdiviziuni ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
Lista muncilor pentru care se stabilesc pensii în condiții avantajoase va fi actualizată
Lista locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, în temeiul cărora se acordă pensie pentru limită de vârstă în condiții avantajoase, se propune a fi actualizată. Un proiect de hotărâre de Guvern a fost elaborat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și este supus dezbaterilor publice pe particip.gov.md. Potrivit documentului, de pensii pentru limită de vârstă în condiții avantajoase vor beneficia toți cei care muncesc în subterane, la fabricarea cimentului, a sticlei și a articolelor din sticlă, la prelucrarea metalelor, activități cu plumb, în industria electrotehnică, chimică, cei care lucrează sub apă și tăietorii țevilor de gaze. La fel și cei antrenați la fabricarea produselor farmaceutice, lăcătușii care repară materialul rulant al transportului feroviar, personalul medical care activează în laboratoarele și secțiile de medicină nucleară, radiologică, medicii cabinetelor angiografioe şi Roentgen, sudorii şi electro-sudorii.
În 2017 vama a adus bugetului public venituri mai mari comparativ cu 2016
Volumul veniturilor încasate de către Serviciul Vamal la bugetul de stat în 2017 se cifrează la peste 20 de miliarde 300 de milioane de lei, fiind atestată o creștere de 17% față de 2016. Veniturile încasate în perioada 29-31 decembrie sunt transferate pentru 2018 și au crescut cu 3 miliarde de lei față de 2016. În ultima săptămână a anului 2017 au fost fixate 69 de tentative de încălcare a legislației vamale. Totodată, au fost întocmite 37 de procese-verbale și au fost aplicate amenzi în sumă de 87,5 mii de lei.
● MIERCURI, 3 ianuarie
SFS a adus în 2017 la bugetul public venituri mai mari ca în 2016
Pe parcursul anului 2017 Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat încasări de 32,7 miliarde de lei, în creștere de 5,2 miliarde de lei față de anul 2016. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, suma veniturilor planificate pentru 2017 a fost depășită cu 2,6 miliarde de lei. La bugetul de stat au fost încasate 14,3 miliarde de lei, cu 2,8 miliarde de lei mai mult comparativ cu anul 2016 (23,9%). La bugetele locale s-au înregistrat încasări de 3,4 miliarde de lei, cu 0,2 miliarde lei mai mult comparativ cu 2016 (4,8%).
Darea de seamă privind calcularea primei AOAM va fi prezentată într-un raport unificat
De la 1 ianuarie 2018, raportul privind calcularea și transferul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (formularul MED08) și listele de evidenţă nominală a persoanelor asigurate angajate (formularul 2-03/l) vor fi unificate. Ambele vor fi incluse în darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi al contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (formularul tipizat IPC 18). Potrivit unui comunicat se presă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), informația privind modificarea relațiilor de muncă și suma primelor calculate și reținute vor fi prezentate lunar Serviciului Fiscal de Stat, până la data de 25 a lunii imediat următoare celei de gestiune.
Peste 30 de mii de utilizatori au accesat anul trecut serviciul de portare a numerelor
În 2017, utilizatorii de telefonie mobilă au continuat să fie cei mai activi în utilizarea serviciului de portare a numerelor, serviciu care permite oricărui utilizator de telefonie mobilă și fixă să-și păstreze numărul de telefon atunci când își schimbă furnizorul. Conform datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informației (ANRCETI), anul trecut de serviciul de portare a numerelor au beneficiat 28,8 mii de utilizatori de telefonie mobilă, ceea ce reprezintă 92 la sută din numărul total al beneficiarilor serviciului de portare. În comparație cu anul 2016, numărul total al numerelor de telefon portate a scăzut cu 5,6 mii (-15%). Această evoluție este explicată prin tendința de echilibrare a ofertelor, inclusiv a tarifelor, propuse de furnizorii de pe piața de telefonie mobilă, situație în care utilizatorii serviciilor au mai puține motive de a migra de la un operator la altul.
Reguli la amplasarea construcțiilor pe suprafețele cu zăcăminte minerale utile
Proiectarea şi construcția pe suprafețele cu zăcăminte de substanțe minerale utile va fi permisă doar în cazuri excepționale și doar cu avizul Agenției pentru Geologie şi Resurse Minerale. Prevederile se conțin într-un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de amplasare a construcțiilor pe suprafețele cu zăcăminte de substanțe minerale utile, expus de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului spre consultări publice. Potrivit proiectului, prin coordonare cu Agenția pentru Geologie şi Resurse Minerale, ar putea fi permisă construcția conductelor magistrale şi a liniilor electrice de înaltă tensiune, a căilor ferate şi drumurilor auto de importanță națională, a obiectivelor industriale mari, sau ar putea fi permisă extinderea localităților în lipsa altor suprafețe necesare. Însă aceste lucrări se vor efectua cu condiția asigurării posibilității extragerii substanțelor minerale utile.
● JOI, 4 ianuarie
În 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la trei puncte de frontieră
Pe parcursul anului 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la trei puncte de frontieră. Este vorba de punctele: Cahul-Oancea, Costești-Stânca și Lipcani-Rădăuți. Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a declarat joi, 4 ianuarie, la o conferință de presă, că deja a fost elaborat proiectul de acord interstatal dintre România și Republica Moldova privind trecerea la controlul comun, documentul se află la avizare de către partea română. Potrivit lui Vitalie Vrabie, efectuarea controlul comun va permite optimizarea investițiilor de întreținere, dar și fluidizarea traficului. Directorul general al Serviciului Vamal a mai spus că în 2018 vor începe lucrările de modernizare și extindere a posturilor vamale Leușeni, Sculeni și Giurgiulești.
Un centru de consultanță în agricultura ecologică a fost creat la Sucleia cu sprijinul UE
Agricultorii, dar și micii fermieri de pe malul stâng al Nistrului pot beneficia de consultanță profesionistă în cadrul Centrului de consultanță în agricultură ecologică. Centrul a fost creat la inițiativa a patru asociații specializate din dreapta și stânga Nistrului, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Specialiștii Centrului, care activează în satul Sucleia, promovează reducerea sau minimalizarea fertilizanților și a pesticidelor, respectarea asolamentului, implementarea tehnologiilor moderne în agricultură etc. Totodată, fermierii pot găsi aici informații despre posibilitățile de accesare a unor granturi și fonduri pentru dezvoltarea afacerilor în agricultura ecologică.
În 2017 a fost înregistrată o creștere a numărului de țigări reținute la vamă
Pe parcursul anului 2017 a fost înregistrată o creștere a numărului de țigări reținute la vamă – 5,6 milioane, comparativ cu 4,4 milioane în 2016. Datele au fost prezentate de către Vitalie Vrabie, directorul general al Serviciului Vamal, la o conferință de presă. Potrivit lui Vitalie Vrabie, pe parcursul anului trecut s-a reușit diminuarea semnificativă a numărului de fraude vamale, contrabandă și declarare neautentică. Valoarea mărfurilor reținute pe cauzele contravenționale și penale a constituit peste 70 de milioane de lei, în creștere cu 60% comparativ cu valorile înregistrate în 2016.
Moldova a fost inclusă în clasamentul Open Budget Index
Republica Moldova a fost inclusă oficial în clasamentul OBI (Open Budget Index), în cadrul căruia se măsoară transparența bugetară și accesul publicului la informația bugetară. În clasament participă 115 țări, iar rezultatul este determinat în funcție de punctele obținute. Centrul Analitic Independent Expert-Grup a evaluat în trecut acest indice în baza mecanismelor similare cu OBI și a constatat că acesta nu a progresat în ultimii ani, în mare pate din cauza factorilor politici. Moldova a înregistrat în 2015 un scor de transparență de 59 din 100, rămânând neschimbat față de nivelul din 2012, ceea ce indică faptul că autoritățile oferă publicului informație bugetară limitată, de arată într-un comunicat de presă remis de Expert-Grup.
● VINERI, 5 ianuarie
Întreaga schemă de liberalizare a pieței energetice este scrisă în Acordul de Asociere, expert
Întreaga schemă de liberalizare, de deschidere a pieței energetice din Republica Moldova este scrisă detaliat în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Acordul fixează lista documentelor care trebuie aprobate, modul în care trebuie să fie efectuate ulterior procesele de deschidere a pieței pentru investitori. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV. „Dacă ne vom respecta angajamentele pe care ni le-am asumat, atunci liberalizarea pieței și modernizarea infrastructurii va deveni o realitate, nu doar un lucru dorit și declarat de politicieni”, a spus Dorin Dușceac, cercetător la Comisariatul pentru Energie Atomică din Paris și vicepreședintele Partidului Unității Naționale.
Efectivul de animale înregistrat în Moldova a scăzut cu o treime în ultimii ani
Republica Moldova are un efectiv de aproape două milioane de animale. Potrivit datelor Centrului Informațional Agricol, la data de 31 decembrie, în Registrul de Stat al Animalelor erau înregistrate peste 800 de mii de ovine, peste 550 de mii de porcine, bovine – aproape 300 de mii, caprine – aproape 250 de mii. La evidență mai sunt aproape 45 de mii de cabaline şi peste două mii de asini. În ultimii ani, efectivul de animale înregistrat a scăzut cu aproape o treime. În 2015, la evidență erau peste cinci milioane și jumătate de animale. La sfârșitul anului 2016, numărul a scăzut până la puțin peste două milioane, iar în 2017 – sub două milioane.
Air Moldova și-a extins harta zborurilor cu destinații noi în 2017
Pe parcursul anului 2017, Air Moldova și-a extins harta zborurilor cu trei destinații noi: Krasnodar, Dubai și Geneva, iar flota a crescut la șapte aeronave, după ce în luna mai, anul trecut, a fost achiziționată o aeronavă de tip Airbus A319 cu o capacitate de 150 de locuri. În 2017, Air Moldova a înregistrat o creștere de peste 20% a traficului de pasageri față de 2016. Peste 1,1 milioane de pasageri au zburat anul trecut cu Air Moldova, înregistrând astfel cel mai bun rezultat din istoria de 25 de ani a companiei. Top șapte cele mai solicitate destinații au fost: Moscova, Sankt-Petersburg, Istanbul, Roma, Verona, Londra și Frankfurt.
1552 de persoane au achitat impozitul de avere pentru anul 2017
1552 de persoane din 2287 de subiecți au achitat impozitul de avere pentru anul 2017. Suma colectată este de aproape 29 de mii de lei sau 65,8% din suma totală calculată pentru anul 2017. Termenul limită de achitare a impozitului pe avere a fost data de 25 decembrie. Persoanele fizice care dețin imobile, cu excepția terenurilor, precum și cote-părți, estimate la valoarea 1,5 milioane de lei și mai mult, iar suprafața constituie 120 de metri pătrați și mai mult, sunt subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere.
Salariul mediu pe economie prognozat pentru 2018-2020
În Republica Moldova, salariului mediu pe economie va crește, potrivit indicatorilor macroeconomici coordonați cu Fondul Monetar Internațional, până la 6150 de lei în 2018, 6675 de lei – în 2019 și 7250 de lei – în 2020. Guvernul nu a aprobat deocamdată hotărârea privind cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru 2018. Surse din Ministerul Finanțelor spun că proiectul va fi discutat la una din ședințele următoare ale cabinetului de miniștri.