RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 06 – 11 august. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
[● LUNI, 06 August]
[Curtea de Conturi va putea verifica Moldova Gaz]
Curtea de Conturi ar putea efectua auditul nu doar la întreprinderile de stat sau în care statul deţine o cotă majoritară, precum prevede legislaţia în prezent, dar şi la societăţile pe acţiuni, unde cota deţinută este mai mică de 50+1%. De exemplu, în SA Moldovagaz statul nu deţine cotă majoritară, dar valoarea pachetului de care îl deţine depăşeşte suma de 5 mln lei.
Urecheanu a spus că există un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare prin care CC să obţină dreptul de a audita toate întreprinderile, societăţile pe acţiuni, unde statul deţine o cotă mai mare de 5 mln lei în capitalul statutar al acestora. El şi-a exprimat speranţa că această iniţiativă legislativă a deputaţilor va fi examinată şi adoptată în sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului.
[Chirtoacă este nemulţumit că realizările municipalităţii nu sunt luate în considerare]
Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă s-a arătat nemulţumit de faptul că eforturile depuse de municipalitate nu sunt luate în consideraţie. Declaraţia a fost făcută pe fundalul sesizării Curţii de Conturi precum că municipalitatea a ratat să acumuleze 250 milioane de lei la buget. „ Numai cine nu munceşte, nu greşeşte. Pe viitor, ca să evităm astfel de situaţii, în momentul în care raportul de audit al Curţii de Conturi va fi transmis şi aprobat oficial, rezoluţiile vor merge pe fiecare subdiviziune, iar cei vizaţi vor trebui să prezinte explicaţii pe marginea constatărilor făcute de Curte. Pentru a putea vedea în ce măsură este vorba de abuzuri şi lucruri care urmează a fi pedepsite conform Codului Muncii. Aceasta ar fi o procedură firească”, a declarat Chirtoacă.
[După schimbarea şefului Fiscului, este aşteptată schimbarea]
Astăzi, 6 august, va intră în exerciţiul funcţiunii noul şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS ) Nicolae Vicol, numit în această calitate printr-un ordin al ministrului finanţelor. Promovarea acestuia a intervenit după demiterea lui Nicolae Platon,care a deţinut funcţia respectivă din 2009.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, Vicol este din domeniu, până în prezent a deţinut funcţia de şef al secţiei control fiscal regional nord a Direcţiei marilor contribuabili a IFPS. În Serviciul Fiscal de Stat activează din 1998.
[Consumul de energie electrică s-a majorat cu 2,9%]
În primul semestru al acestui an, consumul de energie electrică pe teritoriul Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană, a constituit 172, 4 milioane Kwh şi a fost cu 2,9% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit unui comunicat de presă de la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), livrările de energie electrică s-au majorat în zonele deservite de toţi operatorii reţelelor de distribuţie, iar cele mai mari creşteri, de 4,2% şi 3,2%, au fost înregistrate în zonele deservite de RED Nord-Vest şi RED Union Fenosa. În zona de distribuţie a RED Nord consumul s-a majorat cu doar 0,9%.
[● MARŢI, 07 august ]
[Eliberarea autorizaţiilor pentru gherete a fost stopată definitiv]
Municipalitatea a stopat definitiv eliberarea autorizaţiilor pentru amplasarea gheretelor comerciale de toate tipurile în Chişinău, ca rezultat a unei dispoziţii emise de edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, la data de 6 iulie a anului curent.
Potrivit şefului direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chişinău, Vladimir Nirca, conform dispoziţiei, eliberarea autorizaţiilor de amplasare a fost stopată, iar în primele 6 luni ale anului curent au fost eliberate doar 23 de autorizaţii dintre care 10 sunt amplasate pe teritoriul unei pieţe comerciale din sectorul Botanica.
[Guvernul nu are bani ca să ajute apicultorii]
Guvernul nu are bani ca să ofere indemnizaţii apicultorilor. Chiar dacă aceştia declară că sunt într-o situaţie catastrofală, deoarece albinele nu au avut de unde aduna miere şi nu vor avea cu ce se hrăni la iarnă. După ce apicultorii au anunţat că se vor adresa Guvernului după ajutoare, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat că statul nu are bani pentru a oferi astfel de indemnizaţii.
Oficialul a remarcat că autorităţile au făcut tot posibilul să asigure apicultorilor accesul la piaţa europeană ca să-şi vândă produsul la preţuri bune şi că începând cu anul acesta apicultorii au primit subvenţii pentru procurarea reginelor.
[Roada din regiunea transnistreană - afectată de secetă şi arsă de caniculă]
Agricultorii din regiunea transnistreană calculează pierderile cauzate de seceta din primăvara anului curent, care a afectat negativ culturile de porumb şi floarea- soarelui. Potrivit unui raport al administraţiei regionale, recoltele scăzute se motivează prin seceta din primăvară şi căldura excesivă din vara acestui an, care au împiedicat formarea polenului şi polenizarea propriu-zisă. Pe lângă secetă, plantaţiile de floarea-soarelui au fost arse de soarele canicular, astfel, plantele nu au reuşit să dezvolte calatidiul, efectiv, nici seminţele.
[Preţurile la produsele agricole s-au redus cu mai mult de 2% în 2012]
Preţurile medii de vânzare a produselor agricole, în ianuarie - iunie 2012, s-au redus faţă de perioada corespunzătoare a anului 2011 cu 2,3%. Informaţia a fost prezentată de către Biroul Naţional de Statistică. Preţurile producătorului la produsele vegetale s-au micşorat în medie cu aproape 15%. Mai esenţial au scăzut preţurile la cartofi – cu 80%, la struguri – cu 32% şi la legume – cu 31%.
[Noul şef al Serviciului fiscal de Stat va lupta cu „crimele împotriva naţiunii”]
Prioritatea numărul unu în activitatea noului şef al Serviciului Fiscal de Stat Nicolae Vicol, care de luni a intrat în exerciţiul funcţiunii, este îmbunătăţirea administrării fiscale. Precum a menţionat el, acesta se va obţine prin ameliorarea activităţii Inspectoratului Fiscal de Stat, combaterea fraudei multinaţionale şi prin combaterea a „fraudelor carusel”, adică acelui tip de evaziune fiscală care implică firme-fantom, activitatea cărora, în opinia sa, reprezintă o crimă împotriva naţiunii”.
[●MIERCURI, 08 august]
[Din cauza accizelor la autoturisme pierde şi cetăţeanul, şi statul, Serafim Urecheanu]
Din cauza că a fost majorată cota de accize la autoturisme a scăzut volumul importurilor, ceea ce s-a reflectat şi asupra acumulărilor la bugetul de stat. Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urecheanu, a menţionat că din cauza aceasta pierde şi cetăţeanul, şi statul. În timpul raportului cu privire la activitatea Serviciului Vamal pe parcursul anului 2011 la Curtea de Conturi, s-a menţionat că majorarea cotei accizului la autoturisme de la 1,13 euro/cm cub până la 3,5 euro/cm cub a avut un impact negativ asupra cantităţii valorii importurilor. Raportorul a comunicat că anul trecut s-a importat cu 321 unităţi mai puţin faţă de anul 2010.
[Confederaţia Patronatelor dezamăgită de calitatea negocierilor cu autorităţile]
Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova (CNPM) îşi exprimă dezamăgirea privind rezultatele negocierilor cu autorităţile statului pe marginea documentului de politică fiscală şi vamală pe 2013 şi nu exclude apariţia unor probleme de ordin social-economic suplimentare din această cauză.
Deşi pe parcursul dezbaterii politicii fiscale şi vamale pe 2013 comunitatea de afaceri din Moldova a utilizat toate posibilităţile prevăzute de legislaţie pentru a obţine condiţii mai bune în ce priveşte dezvoltarea activităţii de întreprinzător şi a economiei în ansamblu, atât Guvernul, cât şi Parlamentul au ignorat argumentele prezentate. În final, documentul a fost adoptat în variata iniţială, elaborată de Ministrul Finanţelor, se menţionează în comunicat.
[Din anul viitor ar putea fi introdus un impozit unic în sectorul agrar]
Seceta a atins cote maxime în Moldova, asemenea condiţii climaterice dificle pentru dezvoltarea sectorului agrar s-au înregistrat doar în anul 1961, transmite Info-Prin Neo cu referire la declaraţiile premierului Vlad Filat, făcute în cadrul şedinţei Guvernului. Filat a solicitat ministrului agriculturii şi industriei alimentare să urgenteze evaluările pierderilor pricinuite de secetă agricultorilor, rezultatele acestor evaluări urmând să fie formalizate şi transmise partenerilor de dezvoltare care şi-au exprimat disponibilitatea de a ajuta producătorilor moldoveni să depăşească situaţia dificilă.
[Recoltarea strugurilor timpurii în regiunea transnistreană este pe ultima sută de metri]
Condiţiile meteorologice extreme din acest an au modificat esenţial calendarul viticultorilor din regiunea transnistreană. Astfel, cel mai mare producător de vin şi cognac din regiunea transnistreană „KVINT” finalizează deja lucrările de colectare a strugurilor timpurii. Anul trecut acest proces a început pe data de 8 august, iar în acest an lucrările au demarat cu o săptămână mai devreme. Potrivit directorului „ KVINT”, Vladimir Dorma, în acest an au fost angajate 150 de persoane pentru culegerea strugurilor, totodată este utilizată şi o combină franceză performantă. Iar în decursul a şapte zile au fost prelucrate circa o mie de tone de struguri timpurii, culesul cărora se finalizează în această săptămână.
[●JOI,09 august]
[În regiunea transnistreană a luat sfârşit campania de recoltare a cerealelor]
În pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile, în regiunea transnistreană au fost colectate 140 de mii de tone de cereale, dintre care 110 mii de tone – grâu alimentar. Iar cantitatea recoltată a depăşit de două ori necesităţile alimentare ale regiunii.
Potrivit aşa-zisului ministru al economiei din regiunea trasnstreană, Feodor Ţibulschi, ultimele cifre obţinute la finalizarea recoltării cerealelor au arătat că în mediu de pe un hectar s-au obţinut 1,9 de tone de grâu.
[Se doreşte o cotă rezonabilă şi suportabilă a impozitului unic în agricultură ]
Intenţia Guvernului de a promova un proiect de lege privind introducerea cu începere din 2013 a impozitului unic în agricultură este una bună, însă producătorii se pronunţă pentru o cotă rezonabilă şi suportabilă a acestui .
„UniAgroProtect a venit cu ideea aceasta cu mult timp în urmă, pentru că suntem conştienţi de faptul că ea ar simplifica viaţa producătorilor agricoli şi ar îmbunătăţi esenţial administrarea fiscală. Însă totul este în funcţie de mărimea cotei impozitului unic, pe care este dispus Guvernul s-o accepte”, a spus Slusari. Potrivit lui, acum o lună şi ceva, când a avut loc un schimb de opinii la temă, cota propusă de Ministerul Finanţelor era de 6 lei pentru un grad-hectar.
[În regiunea transnistreană se consolidează digul de pe Nistru]
În regiunea transnistreană se efectuează o serie de lucrări de întărire a barajelor de pe râul Nistru. La acest moment este consolidat cel mai periculos segment de baraj din apropierea localităţii Dzerjinscoe. Fisurile au fost identificate încă în anul 2008, când în urma inundaţiilor abundente apa din râul Nistru s-a ridicat până la cota critică.
Pentru a evita astfel de situaţii pe viitor, administraţia din regiunea transnistreană a luat decizia să efectueze lucrări de reparaţie pe sectoarele avariate şi cu risc sporit de rupere. Astfel, urmează să fie turnat un strat de protecţie de 100 centimetri grosime, pe o distanţă de aproximativ 4 km.
[●VINERI, 10 august]
[Ploile din zilele astea sunt benefice pentru sfecla de zahăr şi struguri]
Ploile care au început noaptea trecută şi care vor continua şi în zilele următoare vor aduce mai multe beneficii pentru culturile agricole. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, că acestea vor influenţa spre bine roada de sfeclă de zahăr şi de struguri tehnici. Ministrul a remarcat că în nord ploaia va face bine culturilor de sfeclă de zahăr, soia şi pentru floarea soarelui, iar la centrul şi sudul ţării – pentru strugurii tehnici. Totodată, ploile sunt foarte importante pentru păşunile care practic au fost pârjolite de căldurile din vara aceasta. Seceta din anul curent şi ploile torenţiale care au însoţit-o au provocat pagube de circa 900 mln de lei. Potrivit estimărilor în acest an recolta de grâu este cu circa 25% mai mică decât cea planificată, iar cea de rapiţă a fost compromisă aproape în totalitate.
[Situaţia în construcţii nu e la fel de rea ca acum doi ani, ministru]
Criza din Europa a afectat şi Republica Moldova, cu toate acestea creşterea în domeniilor construcţiilor este una semnificativă şi este vorba de 9% de la începutul anului. Declaraţia a fost făcută de către ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Marcel Răducan.
Ministrul a mai adăugat că numai în ultima lună au fost înregistrate 109 cereri de demarare a construcţiilor, iar creşterea în ramura construcţiilor este pe seama cetăţenilor care investesc în acestea.
[Curtea de Conturi: există multe rezerve pentru îmbunătăţirea gestionării banilor publici]
Deşi se plâng că nu au suficiente resurse pentru realizarea reformelor şi implementarea unor proiecte importante, ministerele şi alte autorităţi publice nu utilizează pe deplin limitele alocate din bugetul de stat, acest fapt a fost evidenţiat de Curtea de Conturi (CC), care vineri a prezentat rezultatele auditului Raportului guvernului privind executarea Bugetului de stat pe anul 2011.
Printre acestea, Natalia Trofim, şefă a direcţiei auditului bugetului de stat şi a patrimoniului la CC, a menţionat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, care n-a valorificat alocaţii bugetare în sumă de 40 mln lei (13%), Ministerul Mediului - de 21,6 mln lei (7,4%), Ministerul Justiţiei - 24 mln lei (4%) şi altele.
[Este necesară şi posibilă schimbarea modalităţii de plată a TVA]
Lipsa cadrului legislativ eficient este una din cauzele care împiedică Serviciul Fiscal de Stat (SFS) să sancţioneze firmele-fantomă şi să elimine acest fenomen. Deşi Curtea de Conturi (CC) a recomandat repetat în rapoartele sale să fie elaborat şi promovat un proiect de modificare a legislaţiei în acest sens, lucrurile nu s-au mişcat din loc, se menţionează în Raportul auditului administrării veniturilor publice de către SFS în anul 2012. „În schimb, creşte lista firmelor-fantomă înregistrate în sistemul de evidenţă informaţională a SFS. Din 2003 şi până în prezent, în această listă au fost incluşi 1320 agenţi economici. În 2011, au fost identificate 36 de firme - fantomă, care au completat lista, 86% din aceste sunt din municipiul Chişinău. Prejudiciul adus de acestea bugetului este foarte mare, a specificat Tudor Suhan, şef de direcţie la CC, care a prezentat Raportul de audit.
[Toate impozitele din agricultură şi taxele locale vor fi unite într-un impozit consolidat]
Toate impozitele la producţia agricolă şi toate taxele locale vor fi unite într-un singur impozit consolidat. Această prevedere se conţine într-un proiect de lege al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare care recent a fost definitivat şi, cel mai probabil, la următoarea şedinţă a Guvernului, va fi înaintat spre aprobare.
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a explicat că producătorii agricoli vor avea de plătit 4 impozite de tot, adică TVA şi contribuţiile pentru fondul social şi cel al asigurărilor medicale. Însă impozitul pe venit, cel funciar, pe imobil, taxa rutieră, taxa pe apă şi alte taxe locale vor fi incluse în impozitul consolidat, sau numit unic.
[La produse alimentare preţurile au crescut, iar la legume s-au redus]
În luna iulie, faţă de luna iunie, preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 0,3 la sută, iar la mărfuri nealimentare s-au majorat cu 0,1 la sută. Totodată, la unele legume, preţurile au înregistrat o descreştere a preţurilor, arată datele oferite de Biroul Naţional de Statistică.
Astfel, au crescut preţurile la carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,1%. La carnea de porc preţurile s-au majorat cu 2,1%, la carne de bovine şi de pasăre – cu câte 1,8%. Preţul la slănină neprelucrată s-a majorat cu 2,3%, smântână şi frişcă – cu 1,9%, legume proaspete – cu 4,5%, inclusiv ceapă uscată – cu 54,9%, morcov – cu 8,9%, castraveţi – cu 1,5%.