RETROSPECTIVA IPN „Economie & Business”

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 28 iunie – 4 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 28 iunie

Valentin Eșanu cere tragerea la răspundere a celor care i-au fabricat dosarele


La doi ani de la eliberarea din detenție și un an de la retragerea învinuirilor în dosarul care i-a fost intentat pentru evaziune fiscală și spălare de bani, omul de afaceri Valentin Eșanu este hotărât să înainteze un demers la organele de drept pentru a cere pedepsirea penală a procurorilor, judecătorilor și angajaților MAI implicați în falsificarea dosarului. Într-o conferință de presă la IPN, Valentin Eșanu a declarat că au trecut doi ani de când a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13, însă până în acest moment nu a văzut și nu a simțit vreun pas concret în ceea ce ține de tragerea la răspundere a persoanelor implicate în fabricarea dosarelor în privința sa. Potrivit lui, a fost arestat el, dar și alte persoane angajate în compania sa. Fără temei. Valentin Eșanu spune că, pe parcursul a doi ani, a fost reținut și eliberat de trei ori. Era eliberat pentru un minut și la poarta penitenciarului iar îi erau puse cătușele, sub diferite pretexte.

Impunitatea celor care trebuie să respecte legea ne ucide țara și cetățenii, avocat

Atât timp cât statul nu va pedepsi persoanele vinovate de ilegalități, lucrurile în țara nu se vor schimba spre bine. Mai ales dacă vorbim despre persoane angajate să apere drepturile și securitatea cetățenilor. O spune avocatul Eduard Rudenco. Potrivit lui, impunitatea reprezentanților organelor de drept ucide țara, ucide economia și ucide cetățenii acestei țări. „Putem discuta despre orice reformă, dar atât timp cât vor fi persoane din MAI, procuratură, judecată care încalcă, nu se va schimba nimic, indiferent câte legi vor fi adoptate și câte instituții vor fi reformate. Nici o dată nu au răspuns cei care trebuie să protejeze oamenii. De câte ori ei au sfidat, de câte ori noi am suferit, ei nu au răspuns. Ei încalcă și răspundem tot noi și asta e cel mai strașnic. Impunitatea lor ne ucide pe noi, ucide țara”, a declarat Eduard Rudenco într-o conferință de presă la IPN.

Reacția Procuraturii la declarațiile lui Valentin Eșanu

Procuratura Generală precizează că este deschisă pentru a recepționa acte de sesizare cu privire la infracțiuni comise la concret, de către fiecare în parte, urmând ca fiecare caz să fie cercetat și apreciat obiectiv, în limita cadrului legal. Comentariul vine în contextul declarațiilor omului de afaceri Valentin Eșanu, care a spus că, la doi ani de la eliberarea sa din detenție și un an de când învinuirile în privința sa au fost retrase, niciun om al legii nu a fost pedepsit. Eșanu a anunțat că va înainta un demers la organele de drept, prin care va cere pedepsirea penală a procurorilor, judecătorilor și angajaților MAI implicați în falsificarea dosarului penal în privința sa, transmite IPN. Procuratura menționează că, în unele cazuri, persoanele implicate în fabricarea dosarelor la comandă deja sunt cercetate în cadrul unor proceduri disciplinare și chiar penale. „Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal și judecate”, se mai spune în comentariul instituției.

● MARȚI, 29 iunie

BERD oferă detalii despre investițiile în Portul Internațional Liber Giurgiulești


Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a devenit singurul proprietar legal efectiv al operatorului portului Giurgiulești la 7 mai 2021, pentru a asigura activitatea portului și pentru a proteja interesele sale financiare. Prin achiziția acestuia, BERD își propune să promoveze continuarea activității portului și să atragă investitori internaționali pentru a sprijini și dezvolta în continuare acest activ de infrastructură esențial. Într-un comunicat de presă al Băncii se menționează că BERD a publicat detaliile investiției sale în Portul Internațional Liber Giurgiulești, activ strategic pentru țară, într-un document în care descrie sprijinul său pentru proiect. Astfel, sprijinul a început în 1995, cu un pachet financiar de 27,5 milioane dolari SUA. Acesta consta dintr-un împrumut și din investiții de capital, oferite companiei mixte Terminal S.A., care a încheiat un acord de concesiune cu Guvernul Republicii Moldova în vederea construirii și exploatării Portului Giurgiulești.

● MIERCURI, 30 iunie

Platforma eBloc – pentru a eficientiza serviciile locativ-comunale


Platforma smart de gestionare și administrare eBloc a fost creată pentru a eficientiza și digitaliza procesul serviciilor locativ-comunale și pentru a oferi locatarilor și administrației publice locale transparența necesară. eBloc este un proiect unic pe teritoriul Republicii Moldova, elaborat împreună cu partenerii din România. La ziua de astăzi, o parte a blocurilor din Republica Moldova deja folosesc facturi eBloc, în cadrul asociațiilor de coproprietari în condominiu, a comunicat astăzi, 30 iunie, Irina Melnic, manager de dezvoltare al platformei eBloc, la o conferință de presă la IPN. Irina Melnic a precizat că eBloc asigură digitalizarea, calculul și facturarea lunară a serviciilor locativ-comunale, în baza contractelor de prestare a serviciilor, semnate de gestionarii fondului locativ cu furnizorii, prestatorii de servicii locativ-comunale și administrația publică locală.

● JOI, 1 iulie

eBloc face posibilă plata facturilor pentru servicii comunale de peste hotare


Serviciile locativ-comunale din orașul Leova au fost digitalizate, prin intermediul platformei eBloc. Implementarea platformei online și în alte localități va facilita plata facturilor pentru serviciile comunale de către proprietarii apartamentelor. De exemplu, părinții locuiesc în Chișinău, iar copiii lucrează în Italia. După implementarea platformei, copiii pot plăti, din Italia, facturile părinților pentru serviciile comunale din apartamentele din Chișinău, cu un singur click de pe telefonul mobil, a menționat Ovidiu Rusu, director general al eBloc din România, în cadrul unei conferințe de presă de la IPN. Potrivit lui Ovidiu Rusu, platforma Smart, similară platformei eBloc din Leova, Republica Moldova, oferă transparență, eficientizare de procese, acces 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, soluții de plată alternative, comunicare și raportare.

Ministrul agriculturii cere 246 mln lei pentru compensarea prejudiciilor cauzate de ploi

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, solicită alocarea a 246 de milioane de lei, din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale care au avut loc în Republica Moldova în ultimele două luni. Ploile torențiale cu vânt puternic și grindină s-au produs pe teritoriul a 77 de localități din 23 de raioane. Conform evaluărilor până la 28 iunie, paguba materială totală înregistrată la culturile agricole este mai mare de 162 de milioane de lei. Evaluările continuă. „De menționat este că, suplimentar la această sumă, doar în raionul Ștefan Vodă, pagubele documentate operativ la data de 26 iunie, de pe suprafețe de circa 2 mii hectare, sunt în valoare de circa 65 milioane de lei”, a menționat astăzi ministrul Ion Perju, în cadrul unui briefing de presă.

Vladimir Cebotari a fost scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului

Deputatul Vladimir Cebotari a fost scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), informează Procuratura Generală. Acțiunile de urmărire penală pe acest caz continuă în privința altor 5 persoane fizice și una juridică. Urmărirea penală în privința lui Vladimir Cebotari a fost inițiată pe 19 septembrie 2019, după ce Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității, deputatul fiind învinuit de abuz de serviciu la preluarea controlului asupra activelor AIC. Potrivit Procuraturii Generale, examinând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că, în calitate de membru al Comisiei de concurs cu privire la concesionarea AIC, Vladimir Cebotari a acționat în limitele atribuțiilor legal acordate. Prin urmare, fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii care i se impută.

Muncitorii moldoveni sezonieri din Germania vor avea aceleași drepturi ca și cei locali

Cetățenii Republicii Moldova care desfășoară o muncă sezonieră agricolă pe teritoriul Germaniei vor avea aceleași drepturi de muncă ca și lucrătorii locali. Prevederea se conține în Memorandumul de cooperare semnat astăzi, 1 iulie, între Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS) și Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă a Germaniei. Documentul are drept scop asigurarea drepturilor de muncă și sociale ale cetățenilor moldoveni care migrează în scop de muncă agricolă sezonieră în Germania, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al MSMPS. Acordul va stabili un mecanism clar de recrutare, bazat pe principiul recrutării etice și va asigura legalitatea procesului de migrație. Acesta prevede o serie de garanții pentru viitorii lucrători, printre care: încheierea contractului de muncă cu angajatorul direct, garantarea șederii legale prin emiterea permisului de muncă, asigurarea condițiilor de muncă egale cu cele ale lucrătorilor locali germani în aceiași ocupație, oferirea de către angajator a asigurării medicale pe perioada angajării, posibilitatea de a beneficia de concediu și asigurare socială, în cazul angajării de lungă durată sau angajării repetate a lucrătorilor moldoveni. De asemenea, documentul încheiat astăzi, stabilește și un mecanism de protecție a cetățenilor Republicii Moldova în caz de nerespectare a drepturilor acestora.

● VINERI, 2 iulie

Dosarul Casa Modei și Asito, întors în prima instanță. Poziția Continental Business Invest


Societatea Comercială „Continental Business Invest” SRL atenționează opinia publică „asupra actului de injustiție admis de Curtea de Apel Chișinău în dosarul „Casa Modei” și fostului sediu „Asito””. Compania precizează că, prin decizia din 8 iunie 2021, instanța de apel „a interpretat legea în beneficiul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon și a admis recursul avocaților săi, cauza penală fiind întoarsă în instanța de fond, la un alt complet de judecată”. „Continental Business Invest” SRL consideră că hotărârea în cauză este una ilegală din mai multe considerente, evidente chiar și pentru persoanele fără studii juridice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al companiei. Potrivit „Continental Business Invest”, plenul Curții de Apel consideră că judecătorul de instrucție a încălcat dreptul avocaților lui Platon atunci când a pronunțat decizia în lipsa lor. „Precizăm că aceștia au absentat din cauza unui pretins test pozitiv la COVID-19, însă acel test era fals, fapt confirmat de instituția responsabilă – Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Reamintim că, până la prezentarea testului fals, care avea scopul evident de a tergiversa examinarea cauzei, avocații lui Platon au participat la ședințe și de fiecare dată au cerut amânarea neîntemeiată a deciziei judecătorești în cadrul a cel puțin 4 ședințe. Atât părțile implicate în proces, cât și observatorii din societate au putut vedea cu ușurință cum Platon și avocații săi încercau tergiversarea cauzei la Judecătoria Ciocana”, se arată în comunicatul de presă al companiei.

A fost modernizată rețeaua termică ce alimentează cu încălzire Liceul „Gh. Asachi”

„Termoelectrica” SA a reabilitat capital rețeaua termică care alimentează cu încălzire și apă caldă Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din centrul capitalei. În total, au fost modernizate circa 200 de metri de conducte termice, iar investiția va permite îmbunătățirea calității și continuității furnizării energiei termice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii. „Prin acest proiect de reabilitare a rețelei termice vom reuși să asigurăm fiabilitatea serviciilor de termoficare prestate elevilor și profesorilor de la Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi””, a menționat Veaceslav Eni, directorul general al „Termoelectrica” SA. Au fost finalizate lucrările de montare a noilor conducte, iar în următoarele zile va avea loc asfaltarea zonei de lucru. Lucrările respective de modernizare au fost realizate conform Planului de investiții al „Termoelectrica” SA pentru anul 2021.

Sistemele automatizate de deservire la distanță, tot mai populare în rândul utilizatorilor

Sistemele automatizate de deservire la distanță (SADD) devin tot mai populare în rândul utilizatorilor. În primul trimestru al anului curent, numărul deținătorilor activi ai SADD a consemnat o tendință de creștere de 38,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. Constatarea se conține în Raportul privind rezultatele supravegherii infrastructurilor pieței financiare, în primul trimestru al 2021, prezentat de Banca Națională a Moldovei. Potrivit BNM, majorarea numărului deținătorilor SADD, se datorează creșterii necesității de a utiliza sistemele automatizate de deservire la distanță pentru efectuarea plăților, în special în contextul situației epidemiologice, cauzate de pandemia COVID-19. În perioada 2 ianuarie-31 martie 2021, Sistemul automatizat de plăți interbancare (SAPI) și-a derulat activitatea conform programului obișnuit de lucru, procesând 3,1 milioane de plăți, în valoare de 260,4 miliarde de lei.

● SÂMBĂTĂ, 3 iulie

Exportul de miere în UE, în scădere


Producerea mierii în Republica Moldova și exportul mierii în țările Uniunii Europene este în scădere în ultimii ani, în special din cauza secetei. În anul 2017, Republica Moldova a exportat în țările Uniunii Europene 5100 de tone de miere, în 2018 – 4100 de tone, în 2019 – 3900 de tone, iar anul trecut în UE au fost exportate 3300 de tone de miere. Președintele Asociației Exportatorilor de Produse Apicole din Moldova, Vasile Dolghieru, a precizat că multe familii de albini au murit din cauza condițiilor climaterice nefavorabile. Totodată, descreșterea cantității de miere e cauzată și de scăderea în Republica Moldova a suprafețelor de copaci meliferi, cum ar fi salcâmul și teiul, dar și greșelilor unor apicultori începători, care nu asigură iernarea adecvată a familiilor de albini.

Benzina și motorina s-a ieftinit, iar gazul lichefiat s-a scumpit

Mai multe stații PECO au afișat prețuri mai mici la carburanți. Benzina și motorina s-au ieftinit în medie cu 30-40 de bani. Dar gazul lichefiat s-a scumpit. Noul preț pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 este de 20,05 lei, ieftinirea fiind de 32 de bani. Un litru de benzină cu cifra octanică 98 costă 20,39 lei, comparativ cu 21,20 lei. Un litru de motorină costă 16,38 lei, cu 37 de bani mai puțin. La fel costă și un litru de motorină Ecto, însă ieftinirea este 87 de bani. Odată cu ieftinirile la benzină și motorină, s-a majorat prețul la gazul lichefiat. Un litru de gaz lichefiat costă 11,33 lei, cu 41 de bani mai mult.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.