RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 3-9 mai. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”
● MARȚI, 4 mai
S-au redus programările timpurii pentru vacanța de vară, manager de turism
Incertitudinea indusă de pandemie a tăiat din pofta moldovenilor de a se odihni peste hotarele țării. Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2020 numărul persoanelor care au călătorit prin intermediul agențiilor de turism a scăzut cu 76%, comparativ cu 2019. Respectiv și programările timpurii, care puteau asigura reduceri de până la 50% pentru vacanța de vară, s-au redus drastic în acest an, a declarat managerul de turism Natalia Ternovețcaia. Dacă până în 2020, iarna era cel mai potrivit timp pentru a planifica vacanța de vară și a beneficia de reduceri, pandemia a schimbat semnificativ tendința. Or, mulți din cei care iarna trecută au făcut rezervări, nu au mai plecat la odihnă din cauza restricțiilor impuse atât de Republica Moldova, cât și de țările destinatare. Respectiv, în acest an, puțini au riscat să facă rezervări. „Programările timpurii, tradițional, au început din decembrie, atunci când sunt cele mai mari reduceri, de până la 50% din partea hotelierilor. Dar din cauza incertitudinii condițiilor de călătorie, pentru 2021 au fost mai puțini curajoși să facă rezervări. Adică doar 10% din turiști au riscat”, susține Natalia Ternovețcaia. Situația s-a dezmorțit în luna ianuarie, deoarece a început procesul de vaccinare în lume și a apărut speranța că situația se va îmbunătăți până la vară. Mai mult, managerul de turism susține că multe țări au venit cu oferte atractive. „A fost un avantaj în privința prețurilor. De exemplu, pentru Maldive nu au fost niciodată așa prețuri mici, au propus reduceri de aproape 50%. Turcia, de asemenea, în ianuarie și februarie a avut promoții atractive, precum cazarea gratuită a copiilor”.
Platforma DA îndeamnă la proteste: Companiile petroliere depășesc orice linie roșie
Platforma DA cere convocarea urgentă a ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe pentru audierea Agenției Naționale de Reglementare în Energetică și a Consiliului Concurenței, în vederea stabilizării situației pe piața petrolieră. Liderul fracțiunii parlamentare a Platformei DA, Alexandr Slusari, spune că, pe fundalul haosului guvernamental, companiile petroliere depășesc orice linie roșie.
„Chiar dacă există un raport al Consiliului Concurenței despre acțiuni multiple concertate ale acestor companii, petroliștii recurg din nou la acorduri de cartel, fiind siguri că nici de data aceasta nu vor fi sancționați. A avut loc a șasea majorare a prețurilor la carburanți în ultimele 4 luni. Din nou absolut nejustificată în contextul cotațiilor internaționale la țiței. Încă o lovitură sensibilă pentru economia țării, în special pentru agricultură”, a menționat Alexandr Slusari. Deputatul califică acțiunile petroliștilor drept o sfidare crasă a bunului simț în ideea majorării veniturilor acestora în ajunul modificării metodologiei de calculare a prețului minim la produsele petroliere. De asemenea, Alexandr Slusari amintește că cetățenii au tot dreptul să iasă la proteste în asemenea cazuri și îi îndeamnă să o facă. În același context, deputatul a făcut un demers către președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe în vederea convocării neîntârziate a ședinței comisiei pentru audierea ANRE și a Consiliului Concurenței în vederea stabilizării situației pe piața petrolieră.
Au început lucrările de injectare a gropilor de pe străzile Chișinăului
Au început lucrările de injectare a gropilor de pe străzile municipale, în special a celor care sunt căi de acces spre oraș. Potrivit șefului interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache, în prezent sunt injectate cu asfalt găurile de pe podul Viaduct, podul Mihai Viteazu și estacada Sângera. Șoseaua Petricani, în intervalul Poltava - Cercul Supraten - este prelucrat în totalitate. La fel, și centrul de acces spre comuna Budești. La noapte se va lucra pe str. Muncești și bd. Dacia. Informația a fost comunicată la ședința operativă a serviciilor municipal. Vitalie Mihalache a precizat că licitația a fost finalizată pe 29 aprilie, existând contestații. În următoarele săptămâni, dacă procesul decurge cum trebuie, ar trebui să înceapă lucrările de plombare a găurilor mai mari, care nu pot fi remediate prin intermediul injectării. Tronsoanele care urmează să fie reparate vor fi publicate pe pagina primăriei și a Direcției, pentru a informa orășenii și a evita ambuteiajele. Vitalie Mihalache a mai spus că în curând vor începe lucrările pe str. Belinski, în contextul posibilității de a lansa o nouă rută de troleibuz. Proiectul liniei de contact a str. Columna, pe care se va deplasa transportul public, este în fază finală de implementare.Ion Ceban, primarul capitalei, a completat că deși a fost finalizată licitația pentru procurarea asfaltului cald, continuă să existe probleme la nivel central privind tranziția la standardul european.
Apel către consumatorii care s-au debranșat de la sistemul de încălzire centralizat
Persoanele, care nu sunt de acord cu încasarea plăților pentru tranzitul energiei termice prin țevile aflate în apartamentele debranșate de la sistemul de încălzire centralizat, sunt îndemnate să se alăture în cadrul unei cauze ce vizează acest subiect și se află în prezent pe rol. O spune avocatul Nicolae Marian, care precizează că problema respectivă este confruntată de 33 500 de oameni și pe marginea acestei probleme sunt pronunțate o serie de hotărâri judecătorești, care sunt în defavoare consumatorilor. Însă, spune doctorul în drept, astăzi, în instanță se examinează o cauză fără precedent. Într-o conferință de presă la IPN, Nicolae Marian a declarat că încă prin anii 90 a fost o perioadă, când era posibilă instalarea sistemelor de încălzire autonomă, cu autorizațiile corespunzătoare. Însă, într-un anumit moment a fost impusă achitarea unei rate procentuale pentru tranzitul țevilor comune de furnizare a energiei. A urmat o serie de hotărâri judecătorești, care sunt în defavoare consumatorilor. „Însă, astăzi suntem în cadrul unui dosar, care se examinează și este o cauză fără precedent. A fost ridicată excepția de neconstituționalitate a hotărârii Guvernului prin prisma căreia se întemeiază de drept cerințele SA „Termoelectrica” privind încasarea acestor sume bănești. Dintr-un motiv sau altul, Curtea Constituțională, când a examinat excepția de neconstituționalitate, a dispus sistarea examinării controlului constituționalității, motivând prin faptul că este vorba despre exercitarea controlului asupra unui regulament, care vine în aplicare a legii și acest exercițiu urmează să fie efectuat de către instanța de contencios administrativ. Ultima a dat curs cererii, la care ar trebui să se alăture toți cei care pătimesc din cauza acestei probleme”, a notat avocatul.
Plățile percepute de Termoelectrica de la consumatorii cu încălzire autonomă sunt ilegale, avocat
Avocatul Nicolae Marian susține că plățile pentru tranzitul energiei termice prin țevile aflate în apartamentele debranșate de la sistemul de încălzire centralizat sunt ilegale. Potrivit lui, energia termică – proprietate a SA „Termoelectrica” – fără acordul consumatorului cu încălzire autonomă, trece prin apartamentul acestuia și se vinde celorlalte persoane. Acest fapt are loc fără ca să se impună anumite condiții financiare reciproc avantajoase pentru consumator și „Termoelectrica” în acest sens, iar câștigul din activitatea de întreprinzător fiind extins doar peste interesele furnizorului. Într-o conferință de presă la IPN, Nicolae Marian a declarat că, potrivit prevederilor legale, între consumator și furnizor trebuie să existe un contract, care actualmente lipsește. „Odată ce nu avem un asemenea contract, decade posibilitatea „Termoelectrica” de a încasa în general pe de o parte plățile pentru furnizarea energiei termice. Însă, pe de altă parte, avem Legea cu privire la locuințe, care ne spune că în cazul furnizării unor servicii care nu sunt contorizate individual, contorizarea se face de către cooperativa sau asociația de co-proprietari în condominiu, care, la rândul său, distribuie cantitatea de beneficii utilizate de către fiecare consumator în parte”, explică doctorul în drept. Potrivit lui, „Termoelectrica” își motivează încasarea plăților pentru tranzitul țevilor de energie termică care trece prin apartamentele debranșate de la sistemul centralizat prin faptul că sunt suportate o serie de pierderi, pe care urmează să le achite consumatorul, inclusiv cel cu încălzire autonomă. Or, legea spune clar că tarifele și componentele tarifelor pentru energia termică nu includ și nu iau în calcul pierderile supranormative de energie termică, precum și alte consumuri sau cheltuieli nejustificate. „Aceasta ar însemna că toate pierderile supranormative de energie termică urmează să fie achitate și suportate nemijlocit de furnizor”, a notat Nicolae Marian.
● JOI, 6 mai
Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere, promulgate
Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere a fost promulgată, miercuri, 5 mai, de către președintele Maia Sandu. Potrivit șefei statului, necesitatea de a plafona prețurile la produsele petroliere prin lege vine ca urmare a înțelegerilor de cartel pe piața petrolieră și inacțiunilor Consiliului Concurenței. Maia Sandu spune că Legea venită de la Parlament este una slabă, conține prevederi confuze, probabil introduse acolo intenționat de anumiți deputați, dar a decis că e mai bine să o semneze așa cum este și să vină cu redactări imediat după alegeri. „Următorul Parlament va trebui să îmbunătățească această lege și, împreună cu Guvernul, să facă ordine în domeniu”, a spus ea. În special, susține președintele, va recomanda deputaților să modifice prevederile care se referă la modul de plafonare a prețurilor la gaz lichefiat, să racordeze legea la standardele de calitate și să corecteze formula utilizată în lege, în care se face confuzie între volum și masă. Maia Sandu menționează că, promulgarea legii este un semnal dat jucătorilor de pe piață, instituțiilor menționate și politicienilor care apără interesele unor grupuri că scumpirile nejustificate și îmbogățirea ilegală a unor persoane pe spatele celor mulți nu mai sunt tolerate.Ultima scumpire la unele tipuri de carburanți a fost afișată de mai multe stații PECO la finele lunii aprilie.
A fost prezentat primul PUZ care permite construcția unui complex mare în capitală
Vasili Chirtoca, președintele Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău, consilier municipal din partea PSRM, a prezentat primul Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care permite construcția unui complex mare în capital. Vasili Chirtoca a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul „este cu folos pentru oraș”. Potrivit lui Chirtoca, proiectul PUZa fost aprobat de Comisia pe care o reprezintă, dar nu din prima, pentru că existau anumite lacune. Conform propunerilor Comisiei, planul a fost completat sub mai multe aspecte, inclusiv: a fost acordat mai mult spațiu pentru infrastructura socială, iar complexul care urmează a fi construit să fie de cel mult 20 de etaje și să se construiască două săli de sport închise, una cu bazin și alta pentru jocuri sportive. Totodată, a fost propunerea să fie prevăzute terenuri sportive deschise, precum și construcția unei parcări multietajate pentru mașinile vizitatorilor Grădinii Botanice, amenajarea unui scuar în regiunea Porțile Orașului, să fie amenajat un parc pe strada Sarmizegetusa, două treceri pentru pietoni pe strada Burebista, cu instalarea semafoarelor, să fie construită o grădiniță, care ar putea primi 80-100 de copii, iar această instituție preșcolară va fi una privată. Potrivit lui Chirtoca, alături de acest complex, la 50-100 de metri distanță, se află alte două grădinițe, în apropiere se află 5-6 școli, două dintre care sunt private, iar celelalte sunt de stat. „Proiectul este unul binevenit pentru oraș, pentru că presupune investiții de 2 miliarde de lei, crearea unor noi locuri de muncă, complexul va fi construit pe terenul unei întreprinderi care nu mai funcționează”, a specificat președintele Comisiei.
Consilierul municipal a mai spus că proiectul respectiv va fi realizat timp de 5-7 ani. În anul curent va fi completat Planul Urbanistic General al orașului, astfel că în zona străzii Burebista vor circula mai multe rute de transport. „PUZ Burebista este primul PUZ care permite proiectarea și construcția unui complex mare în municipiul Chișinău, la care se ține cont de infrastructura cartierului respectiv”, a opinat Vasili Chirtoca.
● VINERI, 7 mai
Va fi mai puțină miere: 30-50% din albini au murit, din cauza secetei
În anul curent, în Republica Moldova va fi recoltată o cantitate mai mică de miere de albini, deoarece în primăvara anului curent au murit 30-50 la sută din albinele apicultorilor, din cauza secetei, care a avut loc în vara anului 2020 și din cauză că familiile de albini au iernat foarte greu, susține președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), Ion Maxim. Potrivit lu Ion Maxim, apicultorii afectați de seceta din vara 2020 n-au fost incluși la subvenționare directă, deoarece Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) nu a elaborat și aprobat sistemul unitar de identificare a stupinelor și stupilor conform politicilor Uniunii Europene în domeniu. Un alt obstacol important în dezvoltarea sectorului apicol este lipsa finanțării de stat a Planului de acțiuni pentru anii 2021-2022 privind implementarea Programului național de dezvoltare a apiculturii pentru anii 2021-2025, chiar dacă acesta a fost aprobat de către Guvern, a subliniat președintele ANARM. Solicitat de IPN, Valentin Roșca, șeful direcției politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine animală din cadrul MADRM a opinat că „sunt aberații” afirmațiile potrivit cărora nu există finanțare pentru Planul de acțiuni pentru anii 2021-2022 privind realizarea Programului național de dezvoltare a apiculturii. „Să examineze mai detaliat programul și planul și o să ajungă la concluzia că e un pic situația altfel. Marea majoritate a acțiunilor sunt prevăzute în regulamentele de subvenționare. Respectiv, ele sunt implementate prin intermediul subvenționării. Nimeni nu o să le aloce lor (apicultorilor – n.red.) o sumă separată”, a spus Roșca.
Activele oficiale de rezervă ale BNM, în creștere
La sfârșitul lunii aprilie a anului curent, activele oficiale de rezervă au constituit 3 750,75 milioane de dolari. Cifra este în creștere cu 43,07 milioane de dolari în comparație cu 31 martie 2021, când acestea au însumat 3 707,68 milioane de dolari. Banca Națională a Moldovei menționează că majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA. Este vorba despre 36,25 milioane de dolari. Un alt factor este înregistrarea suportului bugetar debursat de instituțiile Băncii Mondiale în valoare de 26,46 milioane de dolari. La fel, se menționează și înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale în sumă de 17,75 milioane de dolari. La majorarea activelor oficiale de rezervă au contribuit și intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă în mărime de 2,37 milioane de dolari. De asemenea, printre factorii ce au determinat majorarea se numără veniturile din gestionarea rezervelor valutare în valoare de 0,54 milioane de dolari, dar și alte intrări nete – 3,77 milioane de dolari.
„MĂR” cere Comisiei de sănătate publică anularea restricțiilor ce îi vizează
Asociația Patronală „Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova” (MĂR) consideră inoportună menținerea restricțiilor cu privire la programul de activitate (ora 22.00) a unităților de alimentație publică și a interzicerii evenimentelor festive cu caracter unic în totalitate. În acest sens, Asociația a înaintat o solicitare către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău unde cere anularea acestor restricții. Mai exact, MĂR cere scoaterea restricției cu privire la programul de activitate a unităților de alimentație publică pe municipiul Chișinău, permiterea desfășurării evenimentelor festive cu caracter unic până în 50 persoane în unitățile publice pe municipiul Chișinău și permiterea activității teraselor de vară pe municipiul Chișinău, conform schemelor de amplasare din anul trecut, în lipsa unui regulament în vigoare. MĂR susține că anterior, aceste restricții au fost impuse la finele lunii noiembrie 2020 de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, atunci când situația epidemiologică pe țară era alarmantă, înregistrând zilnic peste 1 200 cazuri de COVID-19. Actualmente însă, în municipiul Chișinău, în ultima lună, se atestă sub 100 cazuri pe zi. Potrivit MĂR, în prezent se atestă pierderi de 80% față de aceeași perioadă a anului 2019, în funcție de tipul de unități de alimentație publică. Restricțiile, potrivit autorilor, duc la pierderea locului de muncă a angajaților. De la începutul pandemiei, sectorul ospitalității a pierdut circa 45% din angajați.
● SÂMBĂTĂ, 8 mai
Rata anuală a inflației continuă să se plaseze sub limita inferioară a intervalului de variație de 5%, BNM
După o dinamică descendentă din anul precedent, în trimestrul I 2021, rata anuală a inflației a reflectat începutul unei traiectorii ascendente, majorându-se de la 0,2 la sută în luna ianuarie 2021 până la 1,5 la sută în luna martie 2021. Totuși, aceasta a continuat să se plaseze sub limita inferioară a intervalului de variație de la ținta de 5 %, relevă cel de-al doilea raport asupra inflației din acest an, publicat de Banca Națională a Moldovei (BNM). Raportul arată că dinamica activității economice din Republica Moldova a continuat să fie una negativă, conturând precondiții pentru o evoluție modestă a PIB în trimestrul I 2021. Acest lucru se întâmplă în contextul economic regional afectat de pandemie, pe fundalul restricțiilor interne și al condițiilor meteorologice adverse pentru sectorul agricol din trimestrul IV 2020. Totodată, cererea agregată își va continua recuperarea, deși va fi dezinflaționistă pentru următoarele 3-4 trimestre. Aceasta va fi influențată de recuperarea cererii externe, îmbunătățirea condițiilor monetare și de recuperarea din agricultură din anul curent. „Deciziile de politică monetară consolidează poziția Băncii Naționale a Moldovei în crearea condițiilor monetare pentru susținerea procesului de creditare, stimularea cererii interne și asigurarea unui nivel adecvat de lichiditate în sectorul bancar, necesare pentru redresarea economiei naționale”, menționează guvernatorul BNM, Octavian Armașu.