Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură oferă Republicii Moldova 345 de mii de dolari pentru consolidarea capacităților producătorilor de pomușoare și încă 455 de mii de dolari pentru dezvoltarea rurală. Acordurile au fost semnate la Chișinău în data de 14 noiembrie. Asistența presupune organizarea de instruiri pentru implementarea ultimelor inovații și a tehnologiilor moderne în domeniu.
Un băiat de patru ani și surorile acestuia, de șapte ani și, cea mai mică, de o lună și jumătate, au murit într-un incendiu produs pe 14 noiembrie, aproape de miezul nopții, în satul Danu din raionul Glodeni. O cauză penală a fost pornită pentru „lipsirea de viață din imprudență”, iar tatăl copiilor, care are antecedente penale, a fost mai întâi reținut pentru 72 de ore, iar apoi i s-a aplicat arest pentru 30 de zile. Mama copiilor a fost internată într-un centru de reabilitare psihologică. Inițial femeia le-a spus anchetatorilor că era în curte, spăla un cărucior, când a observat că arde casa, l-a strigat pe soţul său, care dormea într-o cameră cu cei trei micuţi, și că bărbatul ar fi ieşit în fugă afară, iar când şi-a dat seama ce se întâmplă, din cauza focului puternic nu a mai reușit să intre în casă pentru a-şi salva copiii. Mai târziu, femeia și-a schimbat depozițiile. Ea le-a povestit poliţiştilor că a pornit aragazul, s-a culcat lângă fetița mai mică şi a adormit. Experții iau în calcul câteva versiuni preliminare ale incendiului: încălcarea regulilor de exploatare a aragazului sau a sobei de încălzit, incendiere și scurtcircuit. O versiune finală va fi stabilită în termen de până la zece zile.
Pe 14-15 noiembrie, la Chișinău a avut loc a treia ediție a Forumului mass-media 2017. Participanții au adoptat o rezoluţie în care condamnă lipsa unor politici publice coerente de limitare a monopolurilor în domeniul mass-media și în domeniile conexe, care permite utilizarea presei ca instrument de manipulare și propagandă. Participanţii au cerut să fie urgentată completarea cadrului juridic de reglementare a activității mass-media și să fie ajustată legislația la bunele practici internaționale. De asemenea, au cerut completarea Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – UE pe segmentul mediatic și fortificarea cooperării cu societatea civilă și cu mass-media în scopul atingerii obiectivelor Forumului mass-media.
Aproape 20 de tone de prune din Republica Moldova au fost oprite, pe 15 noiembrie, în punctul „Krupeț” din regiunea Kursk (Rusia), iar în urma verificării, inspectorii sanitari ruși au luat decizia să interzică importul lotului pe motiv că au depistat molia orientală în stare activă. Prunele urmau să ajungă la un agent economic din regiunea Krasnodar.
Primul proiect Twinning în domeniul patrimoniului cultural în Republica Moldova, în valoare de un milion de euro, bani acordați de Uniunea Europeană, a fost lansat, pe 17 noiembrie, la Chișinău. Proiectul va veni în sprijinul întării capacității specialiștilor, dar și capacităților instituționale, de cunoaștere a legislației și de protejare a patrimoniului Republicii Moldova. În Moldova sunt 3000 de monumente istorice, circa 100 de monumente de for public, 600 de mii de unități de patrimoniu cultural mobil și 500 unități de patrimoniu imobil.
Consiliul Superior al Procurorilor are o componență nouă, aleasă în cadrul celei de-a patra Adunări Generale a Procurorilor, care s-a desfășurat la 17 noiembrie. Au fost aleși cinci membri permanenți și trei membri supleanți, în condițiile în care, în data de 19 decembrie, expiră mandatele a șase din cei doisprezece membri ai CSP, inclusiv al președintelui, Mircea Roşioru. Potrivit prevederilor legale, cel de-al șaselea membru al CSP este procurorul UTA Găgăuzia, membru din oficiu. Membri permanenți au fost aleși: Inga Furtună, Andrei Roşca, Adrian Bordianu, Angela Motuzoc, Constantin Şuşu. Cei trei membri supleanți sunt: Sergiu Creţu, Ina Fencovshi și Eduard Varzar. Mandatul membrilor aleşi ai CSP este de patru ani, iar aceeași persoană nu poate obține două mandate consecutiv.
Un minor de 14 ani din Verejeni, Telenești, este suspectat că a împușcat un copil de șapte ani şi l-a aruncat într-o fântână. Se presupune că adolescentul se juca cu arma de vânătoare a tatălui său și, din întâmplare, a tras în copilul care venise în vizită. Dispariția copilului a fost anunțată în seara zilei de sâmbătă, 18 noiembrie. Salvatorii au pompat duminică apa din mai multe fântâni, iar în una din ele au găsit corpul neînsuflețit al acestuia.
Referendumul local pentru revocarea primarului general al municipiului Chișinău Dorin Chirtoacă, din 19 noiembrie, nu a fost validat deoarece la urnele de vot s-au prezentat 17,54% din alegătorii înscriși pe listele electorale. Pentru validarea plebiscitului se cerea o prezență de minimum 33,3%. După procesarea a 100% din procesele-verbale, pentru demiterea primarului au votat peste 87% din cei care s-au prezentat la urne.
Selecție realizată de Maria Procopciuc