Reţinerile ilegale trebuie să fie subiectul prioritar la reuniunea 5+2, Promo-LEX

Asociaţia Promo-LEX reiterează necesitatea includerii subiectului legat de eliberarea imediată şi necondiţionată a persoanelor deţinute ilegal pe teritoriul regiunii transnistrene pe agenda negocierilor în formatul „5+2” de la Dublin, transmite Info-Prim Neo. Promo-LEX insistă să discutate în special cazurile lui Vitalie Eriomenco, Alexandru Ursu, Eduard Eliţov, Oleg Filin, Ostap Popovschii, Iurie Matcenco, Alexandru Baluţa, Eugen Antonov, Mihail Rotari. ONG-ul încurajează să fie întreprinse acţiunile necesare în vederea asigurării şi respectării drepturilor deţinuţilor administraţiei de la Tiraspol, cât şi să se obţină garanţii că aceştia nu sunt supuşi torturii sau tratamentelor inumane şi degradante. Asociaţia consideră că trebuie să fie intensificate eforturile în vederea iniţierii în cel mai scurt timp a procedurilor pentru crearea unor mecanisme legale şi credibile pentru locuitorii din regiunea transnistreană, care ar servi drept instrumente practice pentru populaţia regiunii în vederea protejării şi apărării drepturilor lor constituţionale. Reuniunea oficială în formatul de negocieri „5+2” are loc la Dublin, Irlanda, în perioada 28-29 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.