Cu începere din 1 iunie 2016, în Republica Moldova vor fi înmatriculate cu numere speciale din seria „MAI” doar mijloacele de transport ale subdiviziunilor, ce au competenţă nemijlocită de menţinerea ordinii publice şi securităţii statului, precum şi cele de protecţie a populaţiei, teritoriului şi mediului în cazul situaţiilor excepţionale, transmite IPN cu referire la o modificate, aprobată în ședința de miercuri a Guvernului la propria decizie din 4 octombrie 2001.
Decizia nominalizată se referea la reglementarea atribuirii seriilor speciale de înmatriculare a mijloacelor de transport. Lista acestor mijloace de transport era mai amplă.
Astfel, după intrarea în vigoare a modificării, alte mijloace de transport antrenate în activităţi speciale de investigaţie, inclusiv cea de urmărire penală, nu vor mai fi înmatriculate cu numere din seria respectivă.