Circulația transportului pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Pușkin și Bănulescu-Bodoni, va fi restricționată în zile de sâmbătă și duminică, 26 și 27 august. Sistarea traficului în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale are loc în legătură cu organizarea repetițiilor și a manifestărilor consacrate Zilei Independenței, transmite IPN.
Primăria capitalei menționează că în această perioadă circulația transportului public va fi redirecționată după cum urmează pe străzile adiacente. Ruta de troleibuz nr. 30 va circula de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt pe strada Vasile Alecsandri, strada București, str. Al. Pușkin, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit. Rutele de troleibuz nr. 4, nr. 5, nr. 8, nr. 22 și nr. 28 vor fi redirecționate pe str. București, în ambele direcții.
Autobuzele de pe ruta nr. 5 vor circula de pe strada Bănulescu-Bodoni pe strada 31 august 1989, strada Pușkin și în continuare pe traseul stabilit. Rutele nr. 9, nr. 11, nr. 17, nr. 46 și nr. 122 – vor fi redirecționate pe strada București, în ambele direcții.