Restricţia funcţionarilor de a deţine dubla cetăţenie a fost anulată
Funcţionarii publici vor putea deţine cetăţenia altui stat fără restricţii. O serie de modificări la legile care prevedeau interzicerea dublei cetăţenii a fost modificată de Parlament la şedinţa de miercuri, 23 decembrie, astfel încât toate menţiunile cu privire la restricţia deţinerii altei cetăţenii au fost anulate, transmite Info-Prim Neo.
Modificarea legii a fost adoptată în două lecturi cu votul majorităţii liberal-democrate, deputaţii comunişti nu au votat, dar nici nu au comentat. Iniţiativa legislativă a aparţinut deputatului PLDM, Vlad Filat, care a reiterat că interzicerea deţinerii dublei cetăţenii pentru persoanele ce deţin funcţii publice, impusă printr-o lege a Parlamentului la 7 decembrie 2007, a fost contrară normelor internaţionale.
Filat a declarat de la tribuna legislativului că şi CEDO a constatat că legea din 2007 este una discriminatorie în raport cu cetăţenii R. Moldova care deţin şi cetăţenia altor state în exercitarea drepturilor acestora de a ocupa anumite funcţii sau demnităţi publice.
„Este o ajustare normală a legislaţiei R. Moldova la prevederile internaţionale. Nu posesia mai multor paşapoarte determină gradul de patriotism. Sunt drepturi, care au fost îngrădite abuziv, cu o conotaţie politică clară”, a opinat Filat.
Astfel, potrivit modificărilor operate, vor putea deţine dubla cetăţenie următorii funcţionari publici: preşedintele ţării, deputaţii, preşedinţii de raion, primarii, poliţiştii, membrii Curţii de Conturi, ai Curţii Constituţionale, judecătorii, membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a R.Moldova, avocaţii parlamentari, membrii Comisiei Electorale Centrale.
Aceleasi restrictii au fost anulate şi pentru angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, personalul Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară, angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, vameşi, angajaţi ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, procurori.
Înainte de a discuta proiectul în plen, a fost anunţată o pauză de mai bine de 2 ore, timp în care fracţiunile Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) au avut şedinţe separat, apoi una comună în cadrul Alianţei.