Restanţe la salarii de peste 20 de milioane de lei

Patronii din Republica Moldova înregistrau, în perioada ianuarie-mai 2013, restanţe la salarii în valoare de peste 20 de milioane de lei. Potrivit ministrului muncii, protecţiei sociale şi familie, Valentina Buliga, din momentul controlului şi până la 1 iunie, din suma restanţelor s-au plătit în jur de  800 de mii de lei, transmite IPN.

„48 de agenţi economici admit restanţe la plata salariilor. La 9 agenţi economici au fost blocate conturile bancare. Atenţionăm angajatorii să asigure respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare la capitolul salarizare, sănătate şi securitate la locul de muncă”, a spus Valentina Buliga.

Şeful Inspecţiei Muncii, Dumitru Stăvilă, a declarat pentru IPN că, dacă se demonstrează că întreprinderea are bani, dar nu plăteşte salarii, se implică organele statului, iar conturile agentului economic pot fi îngheţate prin decizia instanţei de judecată. Patronul se obligă să plătească restanţele salariale ţinând cont şi de rata inflaţiei.

Potrivit Inspecţiei Muncii, pe parcursul lunilor ianuarie-mai 2013 au fost făcute peste controale la circa 2 200 de agenţi economici, cu peste 91 de mii de salariaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.