Aplicarea unui mecanism de calculare a costurilor per beneficiar de serviciu social ar ajuta la planificarea și bugetarea serviciilor respective. O spun specialiștii în domeniul serviciilor sociale din sectorul asociativ și cel public. De asemenea, e nevoie de o delimitare clară, în legislație, a responsabilităților în domeniul social al administrațiilor publice locale, transmite IPN.
Potrivit Emiliei Ciobanu, șefă a Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei și Copilului Fălești, actualmente legislația nu delimitează clar competențele și responsabilitățile APL. Nu este definit și delimitat, de exemplu, conținutul termenului competență – competență proprie sau competență delegată de la nivel central. Actualul sistem de protecție socială finanțează preponderent serviciile sociale specializate, adică cele create și gestionate de către administrațiile publice raionale și se pune mai puțin accent pe dezvoltarea serviciilor primare.
Emilia Ciobanu, care activează în domeniul asistenței sociale de peste 20 de ani, consideră că acordarea unor stimulente financiare din partea statului pentru dezvoltarea serviciilor la nivel de comunitate ar îmbunătăți prestarea și dezvoltarea serviciilor sociale. Ea menționează și finanțarea, și extinderea pachetului minim de servicii sociale drept un angajament pe care ar trebui să și-l asume autoritățile centrale, pentru a scoate o parte din povară de pe umerii administrațiilor locale.
La rândul său, Ludmila Malcoci, directoare executivă a IP Keystone Moldova, apreciază că în prezent, serviciile sociale sunt puține și răzlețe în Republica Moldova, iar dezvoltarea lor a depins în mare parte de cât de active au fost autoritățile publice locale și cât de mult au fost ele interesate să susțină grupurile vulnerabile. Sunt puține pentru că foarte multă lume nu s-a gândit la restructurare sau nu și-a dorit o restructurare a sistemului de asistență socială. De fapt, adaugă directoarea executivă a IP Keystone Moldova, serviciile sociale sunt până în prezent subfinanțate și din cauză că nu există un mecanism de calculare a costurilor serviciilor sociale.
Pentru ca parteneriatul dintre prestatorii de servicii sociale și autorități să se dezvolte și să fie eficient, ar trebui regândit mecanismul de finanțare a serviciilor sociale, este de părere Ludmila Malcoci, care, împreună cu organizația pe care o conduce, Keystone Moldova, a obținut acreditarea pentru mai multe servicii sociale prestate.
Și Angela Chirilov, directoare a Inspectoratului Social de Stat, instituție care exercită controlul de stat în domeniul asistenței sociale, pune insuficiența finanțării pe primul loc în lista provocărilor în prestarea eficientă a serviciilor sociale. Cererea pentru servicii sociale este adesea legată de probleme sociale complexe, cum ar fi sărăcia, excluziunea socială, violența domestică, abuzul de substanțe și probleme de sănătate mentală. Abordarea acestor nevoi complexe poate fi un proces dificil și necesită resurse suplimentare și expertiză specializată.
Un parteneriat eficient dintre prestatorii de servicii sociale și autorități este esențial pentru a asigura o ofertă coerentă și integrată de servicii, este de părere Angela Chirilov, doar că aici există anumite condiții. Coordonarea și colaborarea dintre cele două părți pot fi dificile din cauza diferențelor de competențe, proceduri și priorități între diferitele entități implicate. Prestarea serviciilor sociale de calitate necesită personal bine pregătit și motivat. Uneori este dificil să se găsească și să se păstreze personalul calificat din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru precare sau a lipsei de oportunități de dezvoltare profesională. Anumite categorii de beneficiari ai serviciilor sociale pot fi stigmatizate și discriminate în societate. Aceasta poate afecta prestarea serviciilor și accesul la acestea, deoarece unii prestatori sau autorități pot fi reticenți să se implice sau să ofere sprijin adecvat acestor grupuri.