Responsabilităţi noi pentru firmele care construiesc spaţiu locativ

Firmele care construiesc spaţiu locativ vor fi obligate, în termen de 15 zile calendaristice, să înregistreze la oficiul cadastral teritorial contractele privind investiţiile în construcţii. Prevederea se conţine într-un proiect de completare a Legii cadastrului bunurilor imobile, aprobat de Guvern, transmite Info-Prim Neo. Viorel Chetraru, care a prezentat proiectul în calitate de director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (care din 1 octombrie se numeşte Centrul Naţional Anticorupţie, n.r.), a spus că pe parcursul anilor au fost constatate multiple excrocherii ale companiilor de construcţie. Acestea au luat banii de la oameni, au sistat ulterior lucrările din varii motive, nu i-au asigurat pe contractanţi cu spaţiu locativ, dar nici nu le-au returnat banii. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova sunt sistate lucrările la 246 de blocuri locative. Centrul Anticorupţie a intentat 57 de cauze penale în instanţă în privinţa antreprenorilor implicaţi în sustragerea mijloacelor financiare de la cetăţeni. „Modificarea propusă în Legea cadastrului bunurilor imobile va aduce transparenţa necesară în înregistrarea contractelor, investitorilor şi a companiilor care acumulează aceste investiţii şi pentru construcţia spaţiului locativ”, a spus Viorel Chetraru. Prin altă modificare propusă în Codul Contravenţional, neînregistrarea în termen a contractelor privind investiţiile în construcţii la oficiile cadastrale va fi sancţionată cu amenzi între 150 şi 500 de unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.